Despre responsabilitatea socială a unui formator de opinie. Cazul becisnicului xenofob CTP

FOTO Digi24

Nu este pentru prima dată când CTP dă cu bâta-i în balta noastră mioritică; o face sistematic, din asta se hrăneşte. Şi, totuşi, când vine vorba de invective aduse unei minorităţi naţionale vulnerabilă la rasism, doar pentru că are ambâţ să dea de pământ cu Dăncilă, nu poate să treacă nesancţionat într-un stat European.

PSD Sibiu zice să nu-i votăm pe Iohannis şi Barna, că nu au nume româneşti, ei au nume nemţesc şi unguresc. Are dreptate PSD. S-o votăm pe rromânca Dăncilă, care are un frumos nume rrom: dănci înseamnă copil de ţigan sau lăutar ţigan, provenind din expresia rromă den ci, „dă-mi ceva!”. Eventual, un vot (CTP, 6 noiembrie 2019, www.republica.ro)

Faptele

CTP a vrut să amendeze mesajul xenofob al PSD-ului cu alt mesaj şi mai dihai xenofob. PSD Sibiu a neglijat să spună că toţi miniştrii din cabinetul Orban au nume de “ţigani”, aşa că CTP s-a gândit să le pună la colţ rasismul, xenofobia şi stupiditatea, producând idea – la fel de xenofobă, rasistă şi stupidă - că Dăncilă ar fi purtătoare de nume “ţigănesc”.

Citind articolul său, publicat pe republica.ro, mi-am amintit de antropologul francez Martin Olivera care constata că: “după Revoluţia din 1989, românii spuneau despre Ceauşescu că era un ţigan, concret ei nu voiau să spună că este fiul unor ţigani, originar dintr-o anumită regiune etc; cu alte cuvinte, ei nu se refereau prin acest apelativ la vreun aspect al identităţii lui personale, ci voiau să spună că Ceauşescu a făcut atât de mult rău ţării încât nu putea fi decât un ţigan.” (Olivera, 2012, p. 87). La fel s-a întâmplat şi cu Ion Iliescu sau Adrian Năstase, după ce au devenit răul absolut, perceput la scară naţională.

Morala

CTP - vrea, nu vrea - este formator de opine; deci are capacitatea, prin stilul editorial şi personalitatea sa, să influenţeze modul în care unele persoane din public se raportează la societate, la politică, la economie.

De foarte multe ori, mărturisesc, m-am trezit şi eu că-l aplaud pe CTP pentru delirul de tip Joker pe care, cu mult înainte de deja celebrul film, domnia sa îl practică cu mare succes. Şi, de multe ori, măcar în tenis, are dreptate.

De data asta, însă, m-a frapat stridenta contradicţie dintre imaginea de Savonarolă a moralităţii populiste, pe care o afişează îndeobşte pe micul ecran, şi pretenţia de umorist şugubăţ şi moralist din familia lui Hasek, pe care şi-o asumă prin această şarjă fără cap şi coadă.

Căci, indiferent de cât de răsfăţat al publicului ar fi CTP-ul, trăind într-un stat european, trebuie, totuşi, să existe şi-un modus in rebus, astfel că derapajele xenofobe, rasismul, intoleranţa etnică şi discriminarea să nu poată fi trecute cu vederea mai ales moraliştilor din spaţiul public.

Eu nu văd decât trei soluţii onorabile de ieşire din această penibilă impostură:

• CTP să-şi recunoască vina şi să publice un text pe tema xenofobiei, în care să-şi ceară scuze romilor, dar şi majoritarilor, pentru derapajele sale rasiste;
• publicul să-l sancţioneze prompt, trimiţându-i mesaje prin care să-i comunice că asemenea proiecţie jigneşte nu doar demnitatea a 10% din populaţia acestei ţări ci şi a oricărui om de bun simţ;
• CNCD şi justiţia să-şi facă datoria.

Sincer să fiu, n-am mari aşteptări de la CTP. După cum nici de la publicul său ţintă. Şi, totuşi, mi-ar plăcea să nu fie nevoie de CNCD.

Pe de altă parte, n-am idee în ce universitate de obraze subţiri şi feţe luminate a învăţat CTP limba romani. Aşadar, n-am pretenţia de la specialistul în etimologii fanteziste să ştie că şi „muie” are aceleaşi rădăcini lingvistice, dar măcar ar fi putut să-şi amintească că „Alexandru Danciu” a fost pseudonimul cu care lui Nicolae Gheorghe nu i-a fost ruşine să-şi semneze scrisorile către Europa Liberă.

La vremea când lui CTP nu-i dăduseră încă tuleiele urii anti-ţigăneşti pe limbă.

Olivera, Martin. 2012. Romanes. Tradiţia Integrării la Romii Gabori din Transilvania, Cluj-Napoca: Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale