Despre alteritate şi frica de necunoscut: maghiarii şi pirezii

Nu credeam că zidul mai poate reprezenta un argument şi o metodă politică pentru Europa de azi. Un zid de apărare în calea refugiaţilor de război nu poate simboliza decât îndepărtarea profundă de valorile pe baza cărora Uniunea Europeană a fost fondată.

Ceea ce se întâmplă la graniţa maghiară reprezintă mult mai mult decât un gard de sârmă ghimpată: este o reprezentare fizică a ceea ce autorităţile maghiare gândesc, dar nu au curaj să afirme, căci ar intra în contradicţie cu valorile europene pe care le-au asumat ca fiind şi ale lor (începând cu 2004).

A-ţi asuma valori nu înseamnă neaparat că devin ale tale, pot rămâne doar împrumutate, impuse, negociate. Şi le declari asumate numai atâta timp cât nu trebuie să te şi confrunţi cu ele. Poţi da mesaje de solidaritate cu refugiaţii de război, însă doar cu condiţia ca ei şi razboiul lor să fie departe, foarte departe, când nu te costa nimic să te pretinzi european, că ai drepturi şi că toţi oamenii trebuie să aibă drepturi similare cu ale tale.

În acest context, mi-am amintit de un sondaj realizat în Ungaria, în 2006 şi repetat în 2007, privind imigranţii, studiu care poate oferi o posibilă explicaţie pentru atitudinea autorităţilor maghiare faţă de refugiaţi – frica de străini şi de alteritate. Astfel, 59% (2006) şi respectiv 68% (2007) dintre respondenţii cercetării s-au declarant împotriva migrării „pirezilor”.

Cine sunt pirezii? De fapt, ce contează, sunt străini, au un nume exotic, să nu calce pe aici – ar putea fi modul în care un respondent şi-a calibrat opinia. Maghiaromânia, cu umor, oferă totuşi un răspuns la această întrebare, în contextul în care pirezii sunt o categorie etnică, religioasă sau naţională care nu există în realitate, ci reprezintă o invenţie a cercetătorilor pentru a observa răspunsul la alteritate al cetăţenilor maghiari.

Concluzia e clară, tot ce e străin şi necunoscut are un potential periculos, perspectivă ilustrată similar în literatura de specialitate autohtonă de Andrei Oişteanu, Vintilă Mihăilescu şi alţii. Evident, nu pot să nu mă întreb care ar fi părerea românilor despre un asfel de grup etnic inventat, dar ştiu sigur că răspunsul autorităţilor din România la problema actuală a refugiaţilor, cu toate bâlbâielile cantitative, este mult mai aproape de valorile europene decât cel al vecinilor noştri.

Cel puţin, din discursul premierului Victor Ponta, ştim sigur că Guvernul României nu va ridica garduri în calea unor oameni care fug de război , ci va încerca, în limita resurselor, să dea dovadă-n lume de solidaritate şi respect pentru viaţa fiecărui individ, oferind protecţie ca alternativa la umilinţă şi excludere.