Democrația europeană, de la războiul din Ucraina, la revirimentul regimurilor totalitare. INTERVIU cu prof.univ.dr. Sabin Drăgulin

În România, este dificil să vorbim astăzi despre existența unei forțe politice relevante care să promoveze ideile extremei drepte din perioada interbelică. Este adevărat că avem persoane/personalități care vehiculează idei, pe care le putem identifica ca având pattern-ul în acel tip de ideologie, dar eu cred că mai degrabă avem difuză, la nivelul maselor autohtone un tip de viziune asupra istoriei noastre, care este mai degrabă specific naționalismului comunist promovat de PCR în deceniile șapte și opt ale secolului trecut, mi-a declarat, într-un interviu, în exclusivitate, prof. univ. dr. Sabin Drăgulin, decan al Facultății de Științe Politice și Administrative - Universitatea „Petre Andrei” din Iași.

De asemenea, acesta împreună cu ambasadorul Dan Mihalache a coordonat lucrarea „Regimuri politice totalitare și autoritare. Italia și Europa Orientală în perioada interbelică”, Editura Curtea Veche, care va fi lansată joi, 30 mai, la Bookfest. Pe parcursul acestui interviu, mai puteți citi despre regimuri politice, totalitarism, fascism, ideologii politice în România interbelică și Europa Orientală.

Sebastian Rusu: Domnule profesor, peste câteva zile la Bookfest, veți lansa o noua lucrare  dedicată regimurilor totalitare împreună cu domnul ambasador Dan Mihalache în care au publicat autori din Italia, România, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Grecia și Albania. Care este miza acestei noi lucrări dedicate regimurilor politice totalitare și autoritare? Este democrația liberală astăzi într-un pericol mai mare decât a fost în perioada interbelică?

Sabin Drăgulin: Proiectul dedicat regimurilor politice din această parte a Europei a fost conceput de cei doi coordonatori ai volumului deoarece în ultimele patru decenii de istoriografie autohtonă nu a mai apărut o lucrare de specialitate care să acopere această temă. În plus, în perioada comunistă, temele istorice erau puternic ideologizate și aveau ca scop primordial să valideze o teză sau o abordare istoriografică agreată de Partidul Comunist.

      În altă ordine de idei, la trei decenii de la căderea regimurilor comuniste din această parte a Europei, putem să observăm că avem o renaștere a unui tip de naționalism care este opus celui de tip liberal democrat ce a creat România Mare, ci se apropie mai mult de cel de tip extremist, etnocentrist și exclusivist care a cunoscut o amploare importantă în perioada interbelică, atât în România, cât și în țările ce se regăsesc în volum. Istoria, pentru generațiile care au urmat Marelui Război, celui de – Al Doilea Război Mondial și în fine, Războiului Rece, ne-a învățat că un regim politic democratic, care pare consolidat, poate în orice moment să cunoască un derapaj datorat unor forțe politice antisistem, care în mod fundamental luptă împotriva regimurilor democratice cu scopul de a le invalida și înlocui cu alte tipuri de regimuri.

        În acest moment istoric dificil, datorat războiului din Ucraina, spectrul revirimentelor regimurilor autoritare sau totalitate a reapărut. Situația este diferită, atât pentru România, cât și pentru Europa continentală, deoarece în ultimele decenii aceste state au devenit parte a construcțiilor geopolitice, economice, cultural și civilizaționale specifice UE și NATO.

A fost fascismul italian un model pentru regimurile politice autoritare din Europa Orientală în perioada interbelică? Cum s-au raport aceste societăți aflate atunci în criză la acest model politic?

   Fascismul a avut un impact major asupra Europei, în general, și în această parte în particular. A fost văzut de către contemporani ca o ideologie menită să transforme în mod radical, chiar prin violență, regimurile politice liberale, care erau considerate învechite și depășite. Mirajul violenței care aduce modernizarea, fusese sădit în conștiința Europei încă de la 1789, odată cu izbucnirea Revoluției franceze. Ceea ce uitau să spună sprijinitorii și susținătorii fascismului era că tocmai 1789 a permis apariția regimurilor democratice într-o Europă feudală, în care societățile fondate pe conceptul de status a guvernat societatea și a construit statele mai bine de un mileniu.

     Rezultatul Marelui Război a avut, desigur, un rol foarte important în apariția fascismului, însă, în opinia mea, și a unei întregi școli de gândire istoriografice, ce nu a îmbrățișat ideile școlii de stânga, care din păcate este dominantă în acest moment, este că apariția acestei ideologii totalitare s-a datorat impunerii unei alte ideologii totalitare, comunismul, în fostul Imperiu Țarist. Din păcate, regimurile liberale s-au găsit într-o situație incredibil de dificilă, în care nașterea comunismului și fascismului, cu extensia sa național-socialismul au adus pe scenele politice și geopolitice, regimuri, care aveau ca principal obiectiv distrugerea democrației și revizionismul. La acestea s-a mai alăturat și marea depresiune economică din 1929 - 1933 care a „completat”, în mod nefast tabloul. Rezultatul a fost că societățile din statele Europei Orientale au cunoscut mișcări care au distrus regimurile liberale.

Care au fost sursele politico - ideologice de legitimare ale extremei drepte în România interbelică? Cât a contat în opinia dvs. carisma Căpitanului în atragerea de noi adepți în raport cu lipsa de cultură politică și analfabetismul unui electorat profund rural?

 Sursele ideologice ale mișcărilor de extremă dreaptă din România le regăsim în mișcările revoluționare de la 1848 din Țările Române. Dacă ar fi să facem o extrapolare în timp, așa cum revoluția de la 1789 din Franța a produs două tipuri de regimuri: democratic (liberal sau conservator) și totalitar (de dreapta sau de stânga), tot așa 1848 în România a fost matca din care au pornit mișcările democratice (liberale, conservatoare sau social-democrate) și cele de extremă dreapta (cuziștii, legionarii, etc).

Corneliu Zelea Codreanu a fost o personalitate carismatică, care a atras masele rurale, mai ales, promovând o imagine care venea să aducă aminte de cea a vechilor domnitori români și promovarea unor idei de tip naționalist, extremist, antisemit și rasist. Lipsa de cultură politică a maselor care au început să primească dreptul politic de a vota după încheierea Marelui Război a avut un rol important, dar nu a fost singurul. Naționalismul a fost ideologia care a fost îmbrățișată și promovată atât de pașoptiști, din care au provenit liberalii, cât și de junimiștii, care au reprezentat forța activă, culturală al conservatorismului autohton.

     Diferența majoră dintre cele două abordări politice este că liberalismul autohton având naționalismul ca forță ideologică a creat statul român modern și România Mare, rezolvând în mare parte problema modernității statului român prin adoptarea Constituției de la 1923. A doua variantă a naționalismului, prin intermediul junimismului și a sămănătorismului, a creat fondul ideologic pentru apariția extremei drepte în perioada interbelică. Este suficient să observăm cum A. C. Cuza este personalitatea politică și culturală, care face legătura dintre ultima fază a junimismului ieșean cu apariția Legiunii Arhanghelului Mihail.

Astăzi, mai mulți formatori de opinie din societatea românească clamează existența unui pericol extremist fascist și putinist  pe eșichierul politic dâmbovițean. În opinia dvs, chiar există acesta? Dacă da, ce ar trebui să facă statul român și societatea pentru a-l izola?

   În zilele noastre, în România, este dificil să vorbim despre existența unei forțe politice relevante care să promoveze ideile extremei drepte din perioada interbelică. Este adevărat că avem persoane/personalități care vehiculează idei pe care le putem identifica ca având pattern-ul în acel tip de ideologie, dar eu cred că mai degrabă avem difuză, la nivelul maselor autohtone un tip de viziune asupra istoriei noastre care este mai degrabă specific naționalismului comunist promovat de PCR în deceniile șapte și opt ale secolului trecut. În acea perioadă avem un melanj între protocronism, naționalismul extremist, exaltarea eroilor neamului și a personalităților în istorie.

      Ceea ce avem acum în spațiul politic autohton este o combinație ciudată între acel tip de ideologie, promovată, cum am mai spus de ideologii comuniști și o admirație/frică față de Rusia actuală, care a provocat războiul din Ucraina. Din fericire, acest curent de gândire nu este îmbrățișat de oameni puternici și carismatici, care dețin o cultură politică solidă. Și din această cauză, impactul la nivelul populației este limitat.

     Partidele politice pro-UE și NATO care se regăsesc în Parlamentul României ar trebui să aibă o poziție proactivă și să îmbrățișeze un naționalism, cum a fost cel de tip liberal din perioada interbelică, care era democratic, incluziv și promova dezvoltarea unei societăți democratice în spiritul valorilor democratice de tip occidental. Desigur, componenta națională, a intereselor cetățenilor statului român trebuie să fie mult mai prezentă atât la nivelul discursurilor, cât și a măsurilor efective.

Finalul pandemiei de COVID -19 a readus pe scena politică globală o serie de crize (politice, economice și sociale) care au zdruncinat tot mai mult și profund democrația liberală prin restrângerea unor drepturi și libertăți. Cum vă explicați în acest context apetența unor lideri globali către regimuri autoritare și neomarxism digital?

 Pandemia a fost un moment foarte dificil pentru societățile moderne, de tip occidental, deoarece a provocat rupturi la nivelul solidarităților naționale. Momentul în care a apărut pandemia a fost pe cât se poate de inoportun, deoarece a venit după alte două mari crize, care au afectat Europa democratică, mai exact marea criză economică care a izbucnit în 2009 și intensificarea fluxurilor migratorii, ce au avut un nivel foarte ridicat odată cu izbucnirea revoltelor democratice din Siria. Aceste evenimente au afectat societățile europene, care au un nivel de democratizare și dezvoltare economică diferit.

     Globalizarea, care a fost efectul prăbușirii bipolarismului în 1991, a impus deschiderea granițelor și a piețelor, ceea ce a facilitat răspândirea virusului. Restrângerea unor drepturi și libertăți, pentru o perioadă limitată în timp, a fost o reacție a statelor pentru a putea să controleze un virus, care ar fi putut provoca dezordini sociale imense. La momentul în care statul, în calitate de unic deținător legitim al forței de coerciție și – a impus acest atribut, o parte a societății s-a simțit afectată, ceea ce este de înțeles. Problema reală este aceea a raportului dintre coerciție și capacitatea de supraviețuire. Desigur, din acest discurs nu-i iau în considerare pe antivacciniști, deoarece agenda acestora în multe situații a fost paralelă cu cea a regimurilor democratice.  Teoriile de tip conspiraționist au avut un moment de înflorire și au reușit să se răspândească permițând apariția unor grupuri de putere și de interese care, în multe situații, au pus în discuție legitimitatea democrațiilor actuale.

    La nivel mondial, avem două tendințe extremiste: globalizarea în toate sensurile și anarhia. De ce consider că aceste tendințe au tendințe extremiste? Răspunsul este că acestea au o agendă care în numele unor valori de tip egalitarist sau iluminist, în realitate provoacă crize în interiorul statelor naționale care sunt dificil de gestionat. Controlul, fie că se realizează prin intermediul rețelelor de socializare sau prin intermediul măsurilor de forță, cum regăsim în interiorul societăților actuale, care sunt autoritare are ca scop reducerea evantaiului de libertăți de alegere a cetățeanului, fie că acestea se reflectă în plan economic, fie în cel al drepturilor fundamentale ale omului. Apetența este dată de dorința de putere și dominare.

După 35 de ani de la revoluție, democrația din România este încă fragilă și la fiecare ciclu electoral își arată limitele ei. Cum credeți că va face față acestor transformări globale?

România și cetățenii săi a trecut prin mai multe crize economice, sociale și politice, dar de fiecare dată a știut să se reinventeze. Capacitatea noastră de a identifica lideri noi și propuneri politice ale partidelor a fost ridicată în ultimele decenii. Nu înțeleg la ce vă referiți atunci când vorbiți despre limite.  Trecerea de la un regim totalitar, cum a fost cel comunist, la regim capitalist, de tip democratic nu s-a realizat cu ușurință, mai ales că a fost o noutate pentru societatea umană. În aceste condiții este dificil să dai note și să afirmi că a fost un parcurs ușor sau greu, pentru că nu avem un sistem de evaluare, dar, cu abordarea unui specialist în domeniul istoriei politice pot să afirm că parcursul a avut succes.

     Desigur, niciodată, în nici un regim politic, nu se poate afirma că toți membrii societății vor beneficia în mod egal de schimbarea de regim. Cu toate acestea, este evident că drumul României este către integrarea din ce în ce mai mare în cadrul unei societăți globale. Este de văzut, în următoarele decenii, cum evoluțiile geopolitice vor influența în mod pozitiv sau negativ acest parcurs. Oricum, pentru ca acest demers să-și urmeze un parcurs care să reflecte interesele unor grupuri din ce în ce mai mari din interiorul societății românești este necesar ca la nivelul fiecărui individ să se dezvolte conștiința politică, de om al cetății care se implică direct sau indirect. Numai prin acest parcurs, pe care îl consider obligatoriu, poate să se reflecte, din ce în ce mai mult, apropierea intre nevoile cetățeanului și interesele grupurilor de putere.