Demisia premierului Ciolacu, singura soluţie pentru evitarea blocajului traficului rutier

0
0
Publicat:

Suntem în a opta zi de greve şi manifestaţii ale transportatorilor şi fermierilor, iar protestele acestora nu dau semne că se opresc. Ba dimpotrivă.

Avem precedentele premierilor Emil Boc şi Victor Ponta, care au înţeles că doar demisia lor din funcţia de premier putea duce la încetarea protestelor după evenimente care au bulversat la maximum societatea românească.

Au avut loc discuţii între protestatari şi miniştrii implicaţi, inclusiv cu premierul Ciolacu. Nu s-a rezolvat nimic. Fermierii şi transportatorii au venit cu 77 de cereri, unele politice, din care rezultă că nu se aşteaptă la rezolvarea lor într-un interval de timp rezonabil. Personalul din sănătate ameninţă şi el cu proteste, grefierii şi lucrători din justiţie la fel, alte segmente sociale aşteaptă să vadă rezultatul negocierilor ca să vină şi ele cu  cereri mai mult sau mai puţin logice şi oportune.

Nu se ştie dacă bugetul de stat va funcţiona în forma adoptată de guvern şi votată de parlament, nu se ştie dacă vin banii europeni, nu se ştie dacă România va mai beneficia de împrumuturi externe, care acum au cele mai mari costuri din UE.

Sentimentul de haos, frustrare, neputinţă care a cuprins o mare parte din societatea românească, poate fi oprit din escaladare doar prin demisia guvernului Ciolacu. Demisia ar oferi o supapă de refulare a nemulţumirii populaţiei, în speranţa ca viitorul guvern va fi mai înţelept decât cel actual.

De data aceasta privaţii explodează de furie. Măsurile fiscale adoptate anul trecut de guvernul Ciolacu îi afectează în procent de 85% pe privaţi. Micii antreprenori au fost „cocoşaţi” de evoluţia preţurilor la combustibil, de taxe precum RCA, de povara ratelor la bănci, de eventuala pătrundere în piaţă a grânelor ucrainiene mult mai ieftine. În multe alte ţări există aceeaşi stare de spirit, manifestată tot prin proteste, greve şi manifestaţii.

Privaţii observă că guvernul Ciolacu îi cocoloşeşte pe bugetari, şi încearcă să ia prin măsuri mai mult sau mai puţin evidente, care au ca scop evaziunea fiscală, puţinele venituri pe care le obţin micii antreprenori.

Pentru mesaje postate pe reţele de socializare, poliţia şi procuratura fac percheziţii corporale şi dosare penale, reţin permisele de conducere ale protestatarilor, în scopul împiedicării amplificării protestelor.

Pe un fond de nemulţumire generală, aceste măsuri aduc aminte de reprimarea manifestaţiei din 10 august, şi întărâtă şi mai mult populaţia. Au efectul contrar.

Privaţii fac scandal pentru că guvernul cheltuie prea mulţi bani cu un aparat bugetar supradimensionat şi în parte inutil acum, în epoca digitalizării. Şi cer ca aceşti bani să fie dirijaţi spre susţinerea mediului privat, în special a micilor antreprenori care nu mai fac faţă cu preţurile,  taxele şi impozitele puse de guvern.

Posibil ca unele cereri ale protestatarilor să fie incorecte, de menţinere a evaziunii fiscale. Dar faptul că guvernul Ciolacu nu vede „evaziunea fiscală” la unii bugetari, care iau salarii doar ca să plimbe dosare cu şină, îl face incredibil în discuţiile şi negocierile cu protestatari.

Starea de spirit a populaţiei este proastă, pentru că unii cetăţeni suferă nejustificat din blocarea intrărilor în unele oraşe, a unor vămi.

Vin în presă exemple care amplifică această stare de frustrare, cum ar fi asimilarea stufului din Delta Dunării cu o păşune, executată la „ordin” de toate instituţiile statului, doar pentru că beneficiarul a 5 milioane de euro, bani europeni, este fiul lui Paul Stănescu.

Nu se vede o renunţare la proteste, care susţin şi revendicări imposibile.

Cum spuneam, singura soluţie a opririi protestelor este demisia premierului Ciolacu, aşa cum au făcut premierii Emil Boc şi Victor Ponta. Care au pus mai presus de propria ambiţie, soarta ţării în condiţii oricum foarte dificile.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite