De ce Nu va avea România soarta Iugoslaviei sau a Ucrainei

Iugloslavia s-a destrămat, Ucraina se află foarte aproape de a face acelaşi lucru. Este posibil să se fi deschis o cutie a Pandorei iar România să fie următoarea victimă?

Iugoslavia a dispărut, iar Ucraina se află în plină revoluţie, în prag de război civil. Specialiştii vorbesc de probabilitatea mare ca aceasta să dispară şi să apară noi entităţi statale. Totul se va realiza binenţeles prin forţă, dar nu prin implicarea directă a unor factori externi ci datorită diferenţelor majore de civilizaţie. Poate fi România următoarea victimă în această ecuaţie?

Am fi crezut că cel de al doilea război mondial şi perioada de mai bine de jumătate de secol de Pace scursă după acesta, au eliminat riscul unor situaţii conflictuale în această parte a Europei. Iată însă că diferenţele majore de percepţie şi care vin din interior, fac ca statele să se destrame.

Problema Orientală, niciodată soluţionată prin consens ci impusă, revine de fiecare dată.

România nu poate avea aceeaşi soartă deoarece, spre deosebire de cele două, vorbim de o unitate extraordinară din punct de vedere a culturii şi limbii. 

Atât Ucraina cât şi Iugoslavia, au fost entităţi statale special create din exterior. Ele au fost artificial formate nu prin voinţa majorităţii, ci printr-o impunere la nivel politic şi sub forţa brută a marilor puteri. 

Statul român s-a format natural, prin înglobarea prin voinţă proprie a tuturor celor care avea sentimentul apartinenţei la neamul românesc. Spre deosebire de celelalte două, Românii s-au luptat împotriva marilor puteri pentru a-şi impune voinţa, nu s-au format ca urmare a presiunilor exercitate de aceştia. Lupta pentru dreptul de a fi împreună a întărit şi mai tare poporul român.

În ambele entităţi statale -Ucraina şi Iugoslavia- era doar o problemă de timp până când diferenţele culturale şi de limbă dintre membri, să ducă la separatism şi violenţă. Când aduni la un loc comunităţie care nu au o istorie comună favorabilă, este o utopie să crezi că acest lucru se poate schimba.

Marele avantaj şi marea putere a României, motiv pentru care şi Franţa a susţinut formarea statului, este Unitatea etnică a populaţiei ţării.

România nu s-a extins niciodată peste ceea ce constituia majoritatea etnică, de unde şi permanentele retrageri atunci când frontul a avansat prea mult. Nu s-a dorit niciodată extinderea statului peste limitele etnice, astfel încât să fie evitate problemele.

În acest moment România este mai puternică decât oricând în istoria ei. Pericolul unor devieri datorită unor factori interni practic nu există, sentimental de apartenenţa la naţiunea română fiind foarte puternic în toate regiunile istorice.

S-a încercat acest lucru după revoluţia română, în Ardeal, într-un moment de slăbiciune, dar nici atunci nu le-a reuşit(vorbim aici de provocările realizate la Târgu Mureş sub directa supraveghere şi implicare a securităţii ungare).

Dincolo de bancuri, dacă propui românilor să se despartă, cu siguranţă nu vei avea parte de vorbe prea dulci.

Ba mai mult, România fiind incompletă prin lipsa a peste trei milioane de români, sechestraţi de politicienii din Republica Moldova, vorbim de o dorinţa de readucere a acestora la sânul ţării.

În România probleme interne nu pot apărea deoarece armata română, condusă de ofiţeri responsabili, nu a intervenit niciodată decât local împotriva populaţiei şi pe o perioadă extrem de scurtă de timp.

Cum se spune, cea mai bună apărare este atacul, ori acesta este lucrul realizat de către români în acest moment- departe de gândul despărţii sau conflictelor regionale, românii îşi concentrează energiile pentru a aprofunda unitatea de neam.

Ucraina este un stat artificial creat. Ea nu a rezultat din unirea firească prin voinţa majorităţii, ci prin impunerea prin forţă a acestei soluţii unor populaţii ce aparţineau altor neamuri. Nu doar că vorbim de lipsă de unitate, dar ca şi în cazul Iugoslaviei, diferenţele culturale şi de limbă au creat falii adânci în societate.

Iar acum să ne uităm puţin peste cifre:

În România singura comunitate importantă este cea maghiară, dar care şi aşa nu depăşeşte 6,5% din totalul populaţiei. 88,6% din populaţie s-a declarat de etnie română la ultimul recesământ, procent la care se adaugă celelalte minorităţi, dar care în acest moment au un la fel de puternic sentiment de apartenenţă la naţiunea română.  Populaţia este covârşitor ortodoxă şi foarte omogenă. Populaţia maghiară, cea care ar putea crea probleme, este total ruptă de Ungaria, statul la care ar putea spera. Aici un rol major l-a avut şi regimul comunist, care a reuşit să realizeze o majoritate românească covârşitoare pe graniţa cu Ucraina prin migraţia forţei de muncă. Nu mai adăugăm aici că din punct de vedere demografic, militar şi economic, România depăşeşte din toate punctele de vedere statul vecin.

În Iugoslavia sârbii erau cei mai mulţi, dar nu depăşeau 39,7% din totalul populaţiei. Aceştia erau urmaţi de croaţi cu 22,1% din populaţie, restul fiind reprezentat de alte naţionalităţi. Populaţia era aproximativ similară ca număr cu a României.

În Ucraina, 77,8% din cetăţeni s-au declarat ucrainieni, iar 17,3% ruşi. Problema Ucrainei este că are comunitatea rusă puternic legată, inclusiv teritorial, de Rusia. Acesta este de fapt şi motivul pentru care Rusia a cedat anumite teritorii Ucrainei, pentru a o putea controla politic. Cam acelaşi lucru doreşte să îl facă acum prin Federalizarea Republicii Moldova, plan care nu va reuşi datorită României. Problema Ucrainei este aceea că populaţia ucrainiană este concentrată în zona centrală ,în timp ce spre periferie, prin înglobarea de teritorii care nu i-au aparţinut, a adus în interior populaţii aparţinând altor grupuri etnice, dar legate teritorial de statul mamă.