De ce nu putem să facem nici lucrurile cele mai simple? Blestemul nostru, memoria scurtă

Cine îşi mai aduce aminte de crima abominabilă din 2012, când studenta japoneză Yurica Masuno, venită în România să predea japoneza la un liceu din Craiova, a fost violată şi ucisă de o bestie, un combinator de taxi, un recidivist periculos ignorat de autorităţile române (incredibil, având la activ 3 crime, 7 violuri, 5 tâlharii, 6 violări de domiciliu şi un comportament  agresiv şi deviant cunoscut de toată lumea).

A fost o întâmplare şocantă pentru opinia publică din România şi, mai ales, din Japonia; un eveniment care nu se uită şi care, întors pe toate feţele, ar fi trebuit să conducă la asumarea de răspundere a celor responsabili cu securitatea Aeroportului H. Coandă şi, cât mai repede posibil, la îmbunătăţirea serviciului de taximetrie în locurile cu risc ridicat, predispuse la astfel de riscuri pentru utilizatorii de taxiuri.  

Cu atât mai mult cu cât taxiul e singurul mijloc de transport acceptabil, mai ales pentru străinii lipsiţi de informaţii, având în vedere starea precară a transportului în comun în Bucureşti şi situaţia, greu de acceptat pentru o capitală europeană, a lipsei metroului  şi a trenului pentru transportul călătorilor de la aeroport. 

Prima partea a consecinţelor, asumarea răspunderii, n-a intrat niciodată în discuţie, considerându-se că a fost o întâmplare nefericită, că n-a existat un precedent şi nimeni nu s-a putut gândi că s-ar putea întâmpla aşa ceva în România. 

Nu vreau să insistăm asupra tragediei, aşa cum a fost percepută în Japonia. În stilul discret şi respectuos al japonezilor, ambasadorul Japoniei în România m-a întrebat dacă autorităţile române au luat toate măsurile ca ceea ce s-a întâmplat să nu se mai întâmple.  

Da, serviciul de securitate a introdus un sistem de selectare şi verificare a taxiurilor care deservesc aeroportul, s-a delimitat o arie de acces cu bariere, iar comanda taxiurilor se făcea, simplu şi direct, prin intermediul a patru terminale touch-screen prin care taxiurile la comandă preluau pasagerii la esplanada din faţă terminalului de sosiri.  

Am fost impresionat pentru că, în locul reproşurilor şi al unui posibil conflict diplomatic, compatriotul victimei era preocupat să se evite pe viitor astfel de situaţii, care pot produce victime, dar şi afectau imaginea României. 

Ce s-a întâmplat după această discuţie? După trei zile de la intrarea în funcţiune a sistemului de programare a taxiurilor, piraţii români taximetrişti au încercat, fără succes la început, să racoleze clienţi direct din aeroport şi să îi transporte ilegal, încercând să ocolească măsurile de securitate introduse. 

Reacţia a fost imediată: măsuri de control al tuturor taxiurilor oprite în afară ariei de acces şi interzicerea racolării clienţilor în zona aeroportului. După alte trei zile (ştiţi zicala la români: „orice minune nu durează mai mult de trei zile“), taximetriştii piraţi au înfrânt inexplicabil sistemul de securitate al aeroportului şi au deschis o alternativă ilegală şi periculoasă, în afara controlului autorităţilor, de transport al călătorilor de la aeroport. De ce autorităţile au renunţat la supraveghere şi control? Nu există niciun argument şi nicio justificare.  

În mai 2017, oficialii aeroportului au cerut - fără nici o explicaţie - companiei care a dezvoltat aplicaţia pentru comenzi să desfiinţeze butonul de căutare în rândul companiilor de taxiuri agreate şi să-l înlocuiască cu butoane pe care sunt afişate dispeceratele care plăteau aeroportului o taxa. Drept rezultat al acestei decizii, numărul de comenzi s-a redus cu 90%, deoarece clienţii găsesc foarte greu o maşină la comandă şi nu mai este nici un flux de maşini, nici siguranţa călătorilor. 

În context, s-a identificat şi o altă zonă de risc: Gara de Nord. Povestea are similitudini: la gândul că dacă o astfel de faptă abominabilă s-a putut întâmpla la Aeroportul Otopeni, ea se poate întâmpla cu probabilitate mai mare la gară, având în vedere afluxul mai mare de călători şi lipsa oricăror măsuri de securite.  

Astfel, în Gara de Nord s-a decis introducerea aceluiaşi sistem de comandă a taxiurilor ca la aeroport, cu preselectarea firmelor de taxiuri şi cu arie de acces cu bariere. După trei zile însă, taximetriştii piraţi au început să racoleze clienţi de pe peron şi să staţioneze în zonele interzise, din afara ariei de acces securizate.  

În acelaşi timp, taximetriştii neagreaţi au început să saboteze sistematic sistemul de comandă, prin blocarea aparatelor de comandă. Iar în 2017, taximetriştii piraţi au câştigat războiul cu autorităţile şi la Gara de Nord, acestea renunţând la orice măsuri de securitate.  

Aşadar, din 2017 s-a revenit la haos. Azi suntem în aceeaşi situaţie de insecuritate de dinainte de crima din 2012. Oamenii n-au uitat ce s-a întâmplat acum aproape şapte ani, dar autorităţile se pare că da. 

Poate au fost înfrânte de „sistem“ (sistemul infracţional), sau poate s-au aliat cele două sisteme. Poate chiar e vorba, din nou, doar de mentalitatea noastră de a nu fi consecvenţi, de a nu învăţa din greşelile trecutului, de a uita, de a fi nepăsători şi de a trece cu vederea incompetenţa şi indiferenţa celor pe care îi plătim din bani publici, cei care ar trebui să facă tot ce trebuie pentru confortul şi siguranţa noastră.  

Plata se face doar politic 

Şi dacă n-o fac? Li se întâmplă ceva? Ce mai contează din ce cauză deciziile autorităţilor sunt greşite, cu intenţie sau fără intenţie. Contează că noi plătim totul, noi suntem victimele lor, iar ei spun că „plătesc numai politic“, că aşa e democraţia.   

Da, ştim, este o democraţie „originală“ în care singura regulă care trebuie respectată pare a fi înţelegerea din patru în patru ani a infractorilor cu victimele. Cum ţi se pare, cititorule, îţi place „înţelegerea“ pe care afli că ai făcut-o în 2016, la fiecare nouă „aroganţă“ a puterii? 

Totuşi, ce fac autorităţile în acest timp? 

Pentru că are un nume predestinat, îl vom lua ca studiu de caz pe domnul ministru Alexandru-Răzvan Cuc, omul-ministru care nu mai are încredere în nimeni, nici în companiile de stat din subordine cu toţi specialiştii lor, nici în direcţiile de specialitate din Minister cu toţi specialiştii lor.  

Poate că are dreptate, pentru că din 2016 specialiştii au plecat şi au venit oamenii partidului, care nu prea ştiu multe, „başca“ au fost aduşi de grupările paralele din partid, altele decât cea din prezent, aşa că nu poţi avea încredere în astfel de „specialişti“.  

Nu are încredere nici în managerii de proiect, nici în consultanţii angajaţi de companiile de stat pe bani grei să reprezinte interesele beneficiarului (consultanţi adesea complici ai constructorului fără că beneficiarul s-o ştie sau s-o poată dovedi), nici în contractele încheiate (unele chiar de el însuşi), nici în competenţa juriştilor Ministerului şi nici în el însuşi din primul mandat de ministru, poate nici din al doilea mandat.  

Singur cuc, domnul ministru Cuc zice că face treaba tuturor, zboară din şantier în şantier să vadă cum se lucrează, dă indicaţii, stabileşte termene, reziliază contracte. Bineînţeles, contractorii câştigă „claim-urile“ la Paris şi statul român (adică noi) plăteşte deciziile ilegale din buget, adică din banii noştri. 

Iar această distracţie politică ne-a costat şi ne va mai costa un miliard de euro, mai exact cuantumul despăgubirilor pe care Ministerul Transporturilor este obligat să le plătească celor pe care miniştrii transporturilor i-au prejudiciat, încălcând prevederile contractuale.  

Dă-i încolo de bani... aici e vorba de a dovedi partidului şi celor impresionabili de gesturi autoritare, că un ministru este o persoană importantă şi prin puterea lui poate face şi desface când vrea un contract, care este de fapt un simplu petec de hârtie, uneori parafat chiar cu semnătura lui. Aşa cum şi partidul dovedeşte că poate face orice pentru binele membrilor săi, mai ales al celor supuşi, pentru că se poate... şi dacă nu se poate, noi trebuie să credem că se poate. Altfel, pentru miniştri există riscul să fie demascaţi ca incompetenţi şi să li se ia funcţia şi puterea.

Da, domnul Cuc crede că funcţia sa de ministru îi conferă cunoştinţe tehnice şi juridice, competenţe pe care nu le are, în timp ce managementul Ministerului Transporturilor, care este plătit de noi, cetăţenii, este complet neglijat. Bănuiala noastră, a celor care înţeleg, chiar ştiu, ce înseamnă să fii ministru, este că domnul Cuc este mai mult decât incompetent şi incapabil (să zicem mai bine: incompatibil) să îşi exercite atribuţiile pe care le presupune funcţia de ministru. 

Domnule ministru, va propunem un test, care se referă la cea mai importantă atribuţie care va revine: securitatea pasagerilor transportaţi, iar aceasta înseamnă şi reducerea riscurilor în aeroporturi, porturi, gări. 

Nu vă mai cerem profesionalism, competenţă, cu atât mai puţin o viziune a transporturilor. Nu vă mai cerem nici măcar să aplicaţi strategia transporturilor din România, să respectaţi măsurile şi să implementaţi lista de proiecte prioritare din Master Planul General de Transport, MPGT, aprobat de Guvernul României prin HG 666/2016, şi care reprezintă şi condiţie ex-ante de accesare a fondurilor europene nerambursabile.    

Vă cerem doar să daţi ordine subordonaţilor cu atribuţii în organizarea securităţii aeroporturilor (începând cu Aeroportul H. Coandă), prin care să se asigure şi să se garanteze clienţilor dumneavoastră protecţia vieţii şi a bunurilor prin serviciile de transport pe care companiile de stat le oferă pasagerilor. Această cerinţă nu cere o pregătire de specialitate, ci numai bun simţ, poate şi un pic de empatie cu cetăţenii.  

Şi poate, ordinul să vizeze şi gările feroviare, la fel, chiar mai vulnerabile decât aeroporturile, cu o situaţie similară, dar un aflux de călători mai mare şi riscuri de securitate mai mari decât în aeroporturi şi porturi. Vă rog, domnule ministru Cuc, să traversaţi strada la Gara de Nord, vis-a-vis de biroul dumneavoastră, unde haosul şi insecuritatea fac casă bună cu decăderea instituţiei căii ferate şi degradarea unui monument istoric de care sunt mândri nu numai CFR-istii, ci şi fiecare român care călătoreşte... sau călătorea cu trenul.  

Am încercat să nu fim tendenţioşi sau răutăcioşi, chiar dacă, inerent, suntem subiectivi. Dar dacă o dată poate fi o întâmplare, dacă se întâmplă la fel a două oară, e deja o dovadă de defecţiune de sistem, în care nici măcar lucrurile simple şi fireşti, ce ţin de organizare şi gospodărire şi nu de resurse inaccesibile, nu funcţionează. 

Domnilor, acest avertisment a fost făcut că să puteţi dormi liniştiţi fără coşmarul tragediei de acum şapte ani, ştiind ce potenţial de pericol îl are acest sistem de transport cu taxiuri scăpat de sub control. Nici nu mai vorbesc de piraterie, de renumele rău famat al taximetriştilor din Aeroportul H. Coandă şi Gara de Nord, sau de avertismentele din ghidurile de călătorie pentru străinii care vin în România. 

Domnilor, dacă nu costă nimic să faceţi şi să păstraţi ordinea, poate doar pricepere şi voinţă, nu ne faceţi să ne gândim că e vorba de vreun interes când e în joc o viaţă! Pentru că din 2017 în Aeroportul H.Coandă şi Gara de Nord se joacă ruleta rusească. Sunteţi norocoşi deocamdată, dar oricând se poate ajunge la ultimul glonţ...