De ce fondul şcolii nu este benefic sistemului

Mă pot declara personal vinovată pentru aderarea la mentalitatea colectivă. Sunt în clasa a XI-a şi, până relativ recent, am cotizat la fondul şcolii. De ce? Ştiam că nu este necesar şi mai mult, ştiam că nu face bine sistemului.

„În vederea achitării obligaţiilor convenite pe anul 2013/2014, vă solicităm suma de 100 de lei, reprezentând astfel:

-     15 lei igienizarea

-     40 lei paza

-     45 lei fondul şcolii”

Acest text a devenit viral acum aproximativ doi ani, când un părinte a început să se întrebe dacă este corect să îi fie ceruţi bani în contextul în care învăţământul ar trebui să fie gratuit. Răspunsul este nu. Nu este corect, dar este considerat de mulţi singura soluţie la contextul în care se desfăşoară actul educaţional. Vorbim despre contextul în care elevii nu beneficiază de condiţiile minime, necesare pentru derularea unui act educaţional de calitate. Sau despre lipsa evidentă de finanţare, o caracteristică generală a învăţământului românesc.

În multe cazuri, părinţii ştiu că nu sunt obligaţi să contribuie acest fond. În ultimul timp, mass-media a dus o campanie activă de informare asupra nelegalităţii solicitării şi oferirii de sume modice pentru finanţarea actului educaţional. În plus, colectarea fondului şcolii se face acum printr-o metodă ce nu prezintă, în aparenţă, niciun fel de obligativitate: cotizaţia (voluntară) la asociaţia de părinţi a şcolii. Totuşi, cei care refuză sa achite această sumă sunt sancţionaţi de către colectivitate prin diverse metode, fiind ostracizaţi. Părinţii aleg să cotizeze pentru a nu îşi pune copiii în situaţii stânjenitoare faţă de restul colegilor sau chiar pentru a nu fi consideraţi ei înşişi de rea-credinţă. Astfel se propagă acest concept de fond al şcolii, de a cărui nelegalitate sunt conştienţi cei mai mulţi, dar pe care nimeni nu are curaj să îl stopeze.

Mă pot declara personal vinovată pentru aderarea la mentalitatea colectivă. Sunt în clasa a XI-a şi, până relativ recent, am cotizat la fondul şcolii. De ce? Ştiam că nu este necesar şi mai mult, ştiam că nu face bine sistemului. Nu dezinformarea m-a împiedicat să iau atitudine, ci presiunile colectivităţii. Personalul şcolii ameninţă că, în lipsa fondului, nu va asigura suporturi pentru cursuri precum materialele fotocopiate, profesorii aşteaptă din partea clasei instrumente de scris, iar colegii mei nu se opun, cotizează şi îi îndeamnă şi pe ceilalţi să facă la fel, în încercarea de a nu supăra pe nimeni şi de teamă că nu le vor mai fi asigurate cele necesare. Deşi militez de mult timp pentru încetarea acestei practici, şi mie mi-a fost greu să refuz să îl mai achit. M-am întrebat cum voi fi privită şi dacă nu îmi voi pune în dificultate colegii. Dar am realizat că nu ar trebui să mă simt prost, pentru că părinţii mei contribuie deja, prin taxe şi impozite, la bugetul educaţiei. Prin urmare, oferirea acestei sume ar însemna o dublă cotizaţie la sistemul educaţional.

Care sunt pericolele menţinerii acestui flagel? În primul rând, existenţa sa este o încălcare flagrantă a accesului liber la educaţie, Constituţia României, consacrând, la articolul 32, gratuitatea învăţământului de stat. Mai mult, statul va refuza să acorde o finanţare corespunzătoare sistemului de învăţământ, atâta timp cât elevii şi părinţii vor fi dispuşi să cotizeze cu fonduri suplimentare, pentru a acoperi ceea ce nu le este oferit.

Dar care este destinaţia acestui fond? În cele mai multe cazuri vorbim despre asigurarea pazei, investiţii în baza materială, materiale consumabile şi derularea anumitor activităţi extraşcolare. Conform legii educaţiei, toate aceste direcţii bugetare sunt aflate în sfera finanţării complementare, care se asigură din bugetele locale şi din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, venite de la bugetul de stat. Totuşi, de la intrarea în vigoare a actualei legi, Guvernul a contribuit la finanţarea complementară a sistemului de educaţie cu 0 lei. Astfel, resposabilitatea cade pe umerii autorităţilor locale. Cum se descurcă acestea? Pentru a exemplifica, să ne gândim la obligaţia autorităţilor locale de a asigura paza unităţilor şcolare. Un studiu realizat în luna septembrie 2015 de Asociaţia Elevilor din Constanţa relevă faptul că în anul şcolar 2014-2015 doar 21 de unităţi-administrativ teritoriale din judeţul Constanţa, din totalul de 70, şi-au îndeplinit obligaţia de a asigura paza unităţilor şcolare.

Din acest motiv, există şcoli care asigură paza prin asociaţiile de părinţi. Care este pericolul acestei practici? Contractarea firmei de pază se face prin asociaţie, un ONG care nu este obligat să desfăşoare licitaţie publică, prin urmare nu avem siguranţa că ca asigura cea mai bună variantă pentru şcoală. Rezultatul este că, deseori, firma aleasă are legătură cu conducerea liceului, acesta fiind criteriul de selecţie, nu considerete obiective precum calitatea sau preţul. Acelaşi principiu se aplică la toate celelalte servicii contractate de şcoală prin asociaţiile de părinţi.

Cu toţii ne dorim condiţii optime de învăţare. Dar soluţia nu este să cotizam cu bani către unităţile de învăţământ. Singura modalitate de a derula un act educaţional de calitate este creşterea cheltuielilor pentru bunuri şi servicii. Întreaga comunitate şcolară trebuie să facă presiuni atât pe lângă autorităţile locale, care trebuie să conştientizeze faptul că şcoala aparţine comunităţii şi să se implice activ în viaţa şcolilor, cât şi pe lângă Guvern, pentru acordarea unei finanţări complementare corespunzatoare. În acest sens, elevii, beneficiarii primari ai actului educaţional, şi profesorii, furnizorii actului de educaţie, trebuie să strige la unison problemele din sistem, pentru că doar atunci această tristă realitate a învăţământului românesc ce durează de prea mult timp, va lua, în cele din urmă, sfârşit.

Un articol semnat de Roxana-Maria Chiriţoiu

Roxana-Maria Chiriţoiu este vicepreşedinte al Asociaţiei Elevilor din Constanţa, are 17 ani şi este elevă în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Callatis” din Mangalia, jud. Constanţa, specializarea ştiinţe sociale.