De ce e lovită ruta petrolieră a României

După 5 atacuri succesive împotriva unor nave comerciale din Marea Neagră, România caută noi destinații pentru a cumpăra petrol. Deocamdată e captivă unui singur furnizor și unui port, acela fiind rusesc.

Terminalul Novorossiisk al conductei care transportă petrolul din Kazahstan la Marea Neagră

Kazahstanul a oprit conducta care traversează 1500 de kilometri prin Rusia până în portul Novorossiisk din estul Mării Negre. România cumpără circa 60% din petrolul de care are nevoie din Kazahstan și e dependentă de ruta pontică, fiindcă din portul rusesc Novorossiisk combustibilul e urcat în tacuri petroliere care traversează Marea Neagră până la Midia Năvodari, la rafinăria Rompetrol care aparține majoritar companiei naționale kazahe. Guvernul așteaptă soluții de sprijin de la Rompetrol, deși e greu de găsit o rezolvare câtă vreme războiul ruso-ucrainean tinde să blocheze comerțul din Marea Neagră. Producția din câmpul petrolier Tenghiz, operat de Chevron s-a înjumătățit (de la 925.000 la circa 406.000 de barili pe zi), iar producția totală a Kazahstanului a coborât de la 2,07 la 1,63 milioane de barili pe zi. Conducta prin care vine petrolul din Kazahstan la Marea Neagră (Caspian Pipeline Consortium) transportă în mod normal aproximativ 1,6 milioane de barili zilnic, adică 80% din exporturile kazahe și 1,5–2% din producția mondială. Nu există o dată la care fluxul de țiței ar putea fi reluat, totul depinde de „normalizarea condițiilor”, potrivit oficialilor kazahi.

Criza diplomatică și criza petrolului

Între Astana și Kiev a început o criză diplomatică dură. Totuși, Ministerul de Externe din Kazahstan nu nominalizează Ucraina în declarația sa, iar solicitările pe care le face sunt impersonale: „încetarea imediată a acestor atacuri", apel către „țările partenere" să le condamne și către „toate părțile interesate" să dezvolte măsuri practice de protecție a infrastructurii energetice, adăugând un limbaj juridic destul de greu, de tipul, „încălcare inacceptabilă", „acte deliberate", „compensații integrale". Totul după ce patru petroliere sub pavilioane străine, încărcate cu (sau venite după) petrol kazah au fost lovite într-un port rusesc — plus infrastructura Conductei Caspice avariate în 2025 (stația de pompare Kropotkinskaia în februarie 2025, sediul consorțiului în septembrie 2025, portul Novorossiisk și o platformă de încărcare în noiembrie 2025). Ucraina a scufundat nave rusești din flota din umbră, care transportau petrol rusesc sancționat și nu recunoaște loviturile asupra petrolierelor care transportă țiței kazah, deși spune că petrolul tranzitat servește „interesele forțelor armate ale Federației Ruse", fiindcă Moscova încasează tarife de tranzit prin Conducta Caspică, iar terminalul e pe teritoriul ei.

Din acest punct de vedere România are două probleme: una de moralitate și alta de risc, dar a doua decurge din prima. Fiindcă Bucureștiul a preferat să continue să folosească spațiul rusesc și după ce  Moscova a invadat Ucraina. A refuzat, deci, să caute alte căi, care să nu aibă legătură nici cu statul agresor Rusia și nici cu zona de conflict. Premierul interimar spune că în următoarele două săptămâni nu vor fi majorări de prețuri și că țara va găsi noi rute, iar până atunci pot fi folosite rezervele de stat. Totuși, ecuația e complicată și greu de rezolvat rapid: există doar patru arii din care se poate aduce petrol: SUA, zona caspică (Azerbaidjan, Kazahstan, Turkmenistan), Norvegia, Orientul Mijlociu și Rusia. Ultimele două sunt impracticabile, regiunea caspică e dependentă de transportul pe Marea Neagră, iar eventualele contracte cu SUA și Norvegia nu doar că durează, dar probabil vor fi la prețuri prea mari pentru cele două rafinării care mai funcționează în România

Harta conductelor NATO

România se află și pe veriga slabă a hărții conductelor NATO care s-a discutat la Ankara. E vorba despre cum ar putea fi alimentat frontul aliat în caz de nevoie, iar pe aceste conducte ar urma să circule doar produse finite, kerosen și motorină. Harta NATO nu a fost dată publicității, dar în mare ea conține: (i) segmentul nordic, Polonia-statele baltice este acoperit de petrolul saudit, norvegian și american și se confruntă cu securitatea precară din Marea Baltică; (ii) segmentul central Cehia-Slovacia-Ungaria ia petrol prin conducta TAL de la Trieste care a renunțat la țițeiul rusesc; (iii) segmentul sudic, Grecia, Bulgaria, România cu petrol adus pe mare din Orientul Mijlociu și Marea Caspică având puncte de sufocare în Canalul de Suez aflat sub presiunea conflictului din Golf; (iv) segmentul turcesc,Turcia, Bulgaria România, bazat mai ales pe rafinăria Tüpraş care a cumpărat în ultimii ani doar petrol rusesc. Altfel spus, în varianta Ankarei, carburantul NATO pentru flancul sudic ar putea proveni, cel puțin parțial din petrol rusesc rafinat pe Bosfor, o ironie pe care aliații nu au comentat-o public, dar care planează asupra negocierilor.

Deocamdată, conductele NATO se opresc în Germania și sunt cele construite în Războiul Rece, cam 10.000 de kilometri, estul este însă dependent de transportul pe mare, de aceea la Ankara s-a discutat o prelungire spre Sud și Est a acestor conducte.

Concluzii

După ce robinetul kazah s-a închis, poate că România a înțeles că nu poate rămâne prizoniera Rusiei, chiar dacă toate capacitățile de rafinare autohtone sunt în mâini private și folosesc în mare parte petrol adus pe mare (Petrotel aparține rușilor de la Lukoil, Brazi a fost vândută austriecilor de la OMV, iar Petromidia kazahilor). Practic, i) singura magistrală de alimentare cu petrol e marea, iar marea a devenit teatru de război, de la Novorossiisk la Sulina după cum s-a văzut de două ori în această săptămână; ii) dependența României de un singur furnizor, printr-un singur port și acela rusesc ridică atât o problemă de moralitate, cât și una de strategie. E posibil ca oficialii români să nu fi înțeles dependența de Rusia? Sau au înțeles-o și au și preferat-o? Cine răspunde de această configurație strategică făcută împotriva țării?

Sabina Fati - DW