De ce avem mulți șefi și puțini lideri
0Douglas Adams, un scriitor englez, spunea că orice persoană capabilă să devină președintele unui stat nu ar trebui lăsată să profeseze în aceea poziție. Ideea fiind că oamenii care își doresc cel mai mult puterea sunt și cei mai puțin potriviți să ne conducă.
Pentru prima dată în istoria României, anul acesta avem șansa să ne alegem liderii în nu mai puțin de 5 runde de vot. Alegem tot ce se poate alege. E un moment bun să vorbim despre cine ar trebui să ne conducă și poate cea mai bună persoană să ne ghideze în această călătorie este Viceamiralul american James Stockdale.
Stockdale a fost cel mai cunoscut prizonier al ‘’Hiltonului din Hanoi’’. Așa au numit soldații americani capturați în timpul războiul din Vietnam o închisoare unde tortura, temnița solitară, și condiții de viață greu de imaginat erau normalitatea. Simțul umorului era încă în viață.
Închisoarea este un teren perfect pentru experimente despre natura umană și deciziile pe care le luăm sub un nivel de stres imens. Viceamiralul, care a petrecut 8 ani ca prizonier de război, avea atunci și cel mai înalt grad militar dintre cei capturați. Era așadar o țintă clară pentru arma de atac preferată a vietnamezilor: șantajul.
Într-un astfel de mediu pare foarte ușor să îți ușurezi suferința prin trădarea altora. După câteva săptămâni de tratament brutal, interogatorii îți spuneau: haide să fim rezonabili, voi americanii sunteți oameni pragmatici, să găsim un compromis. Calculul moral devine urgent: să aleg ceea ce este mai bine pentru mine sau să continui să suport izolarea și tortura pentru camarazii mei?
Un lucru a devenit clar pentru prizonieri. Pentru a rezista cât mai mult, în număr cât mai mare, pentru a-și maximiza puținele momente de fericire și respect de sine, fiecare individ trebuie să își abandoneze instinctul individual de supraviețuire pentru un ideal de solidaritate universală. O astfel de idee pare puerilă, departe de natura umană pe care o cunoaștem. Însă Stockdale spune că tocmai asta este lecția surprinzătoare a experienței sale.
Când există un pericol comun de umilință și izolare, când privești zilnic capătul țevii unei puști, un astfel de comportament devine posibil. Devine opțiunea pragmatică. Când orice fel de comunicare este interzisă și simți că pierzi ultima fărâmă de civilizație, este momentul când realizezi că acei oameni, camarazii tăi, îți sunt indispensabili pentru a nu îți pierde complet umanitatea. “Nu colaborăm niciodată” nu mai este un slogan idealist ci un sfat practic de supraviețuire.
Integritatea în fața șantajului ne aduce înapoi la discuția dintre șefi și lideri. Un șef operează într-o manieră tranzacțională: îți dau ceva și aștept ceva înapoi. Șefii se uită la sondaje și încearcă să le ofere oamenilor o parte din ce își doresc. Un astfel de sistem, bazat pe compromis, se prăbușește sub presiunea unei situații de criză. Atunci este nevoie de un lider autentic.
Liderii comunică și îi inspiră pe cei din jur să vadă că există nevoi mai înalte pentru comunitate și îi conving să facă din acele nevoi ceea ce oamenii își doresc. Aceștia pot să-i ridice pe cei din jur din mentalitatea tranzacțională spre cea mai bună versiune a lor. Liderii autentici înțeleg ce își doresc oamenii în prezent, știu ce ar trebui să-și dorească, și au puterea de a-i convinge să creadă sincer în aceste valori necesare în criză.
Aici găsim răspunsul întrebării noastre: de ce avem mulți șefi și puțini lideri? Pentru că majoritatea dintre noi conducem tranzacțional: citim sondajul și încercăm să oferim ceea ce ni se cere (subvenții, locuri de parcare, creșteri salariale) în schimbul la ce ne dorim (un vot, respect, loialitate) - vedem asta atât în politică cât și în corporație.
Însă lumea bazată pe reguli pe care o cunoșteam cu toții până recent este în tranziție, ordinea din umbra celui de-al Doilea Război Mondial este sub atac. Sper să greșesc, dar cred că ne îndreptăm spre un deceniu, și posibil o perioadă chiar mai lungă, definită de crize, război, și instabilitate la nivel global. Din păcate și noi suntem în mijlocul acestei furtuni. În această lume blocată în criză, șefii care se bazau pe statut social și compromis își pierd abilitatea să conducă. Liderii trebuie să le ia locul și să conducă autentic. Autentic nu înseamnă prin cuvinte mari, sau chiar mai rău, făcând orice strigă mulțimea.
În eseul său Leadership Moral, Stockdale concluzionează: avem nevoie de oameni cu un angajament sincer și total de a-i ajuta pe cei pe care îi conduc. Nu avem nevoie de lideri de care să ne fie frică, sau pe care să-i adorăm, sau care ne limitează libertatea. Avem nevoie de oameni care sunt atât de buni la ceea ce fac că se lasă singuri fără un loc de muncă. Dar liderii de acest fel nu rămân niciodată fără oameni care să-i urmeze, fără să mai fie nevoie de ei. Ăsta este paradoxul leadershipului autentic, liderii câștigă autoritate dând-o altora.
În 2024, când suntem chemați la urne de atâtea ori să punem ștampila pe un candidat sau altul e bine să ne întrebăm: votăm cu un șef sau cu un lider?
—
ps. vă recomand eseul scris de Viceamiralul James Stockdale despre experiența sa ca prizonier de război, unul dintre cele mai bune texte despre leadership pe care am avut plăcerea să îl parcurg.
Se încarcă comentariile...
