Cum am ajuns să avem mai puţine drepturi decât broaştele din Germania

Dacă eşti broască într-un orăşel din Germania (nu îi dau numele pentru că e plin de hateri care nu suportă armonia şi sunt în stare să se ducă până acolo doar că să facă o aroganţă) şi te afli în sezonul de împerechere poţi trece strada fără niciun stres. Până acum am auzit toate bancurile cu ”de ce a trecut puiul strada”, dar nu ştiam de broaşte şi iată că la ele ştim de au trecut strada. Ca să fie clar, ca să se împerecheze.

Şi asta sub atenta supraveghere a autorităţilor locale care instalează zilnic un indicator auto avertizând şoferii că între orele 19:00 şi 02:00 noaptea trebuie să circule cu doar 20 de km/h.

Hai să facem o trecere rapidă la noi şi să vă văd dacă găsiţi vreun primar din ţara asta care să convingă un consiliu local că nea Vasile trebuie să se ducă zilnic la marginea oraşului şi să pună (după care să se şi întoarcă pentru a-l lua) un semn de circulaţie pentru nişte amărâte de broaşte. Păi cred că râde Sorin Oprescu doi ani de zile pe baza unei astfel de cereri şi e în stare să îşi deschidă şi memoriile cu povestea broaştelor pentru a ilustra cât de damblagii sunt locuitorii.

Recent am avut povestea cu barza, când Minsterul Mediului a încercat să îi mute cuibul şi să pună indicatoare prin care să îi spună păsării pe unde să o ia. Deci ditamai Ministrul şi cu toţi consilierii lui nu au priceput ce înseamnă să intervii în habitatul natural al unei specii. Ce să mai aştepţi de la restul? Barza normal că s-a întors la al ei cuib, că doar nu era să se ia în seamă cu un ordin ministerial. A pus şi ea bază pe decizia ministrului cam cât punem şi noi ceilalţi.

Să revenim la trafic. La noi dacă aduci vreo atingere traficului e un fel de ”faux pas” teribil pe baza căruia poţi să pierzi alegerile. Pista de biciclete de pe calea Victoriei e iadul şoferilor din Bucureşti. Ce s-au mai lamentat, ce au mai plâns, cum fac ei tahicardie când trec pe lângă ea şi o văd goală! La noi spaţiul public e destinat maşinilor, nimic nu rămâne nefolosit. Cum pe vremuri mâncau pui bunicii noştri şi la urmă rămâneau doar nişte osicioare, aşa e şi cu spaţiul nostru public. Uite o bucăţică de verdeaţă, hai să o betonăm şi să parcăm o maşină pe ea. Piste de biciclete? Trotuare? Lasă-ne băi nene, că noi avem maşini şi ele au necesităţi. Ce să mai vorbim de nişte pârdalnice de broaşte care sunt în călduri…

Şi să nu uit de traficul prin cartiere. Domle, întotdeauna există un zănatec dispus să accelereze. Nu contează că se joacă nişte copii pe trotuare, nu contează că sunt mii de maşini parcate, că umblă mame cu copii în cărucioare, că accelerează chiar sub geamul unor oameni nevinovaţi. El se grăbeşte. Şi graba e...

Citiţi continuarea articolului pe sereniti.ro. 

Un text semnat de Lidia Marinescu.

Lidia Marinescu este brand manager. Marketing. Sharp, edgy. Bitchy with a darling and lovely side. Sweet and sour. Make up heavy user. Social media addicted. Sun glasses aficionada. Dependentă de romenglish şi ciocolată cu rom. Motto personal: Viaţa nu îmi dă mie lămâi, eu îi dau lămâi vieţii. Şi 50 de votcă, sau de rom, sau de gin. Merge şi un strop de campari.