Cum am ajuns pe lista cu „dușmani ai poporului”
0Am văzut, în viața asta, mii de liste. Și câteva pe care eram și eu. Cea de admitere la liceu. Cea de rezultate la BAC. Cea de admitere la facultate. Niște liste cu proiecte admise. Altele, cu proiecte respinse. Din toate am rămas cu câte ceva, după principiul pe care-l știm cu toții: ”sometimes you win, sometimes you learn”.
Am apărut recent pe lista dușmanilor poporului, a sorosiștilor. Am râs, am scris câte ceva. A apărut zilele trecute lista, revizuită și scurtată, atașată unui mesaj al lui Georgescu: va termina rapid cu sorosiștii de pe listă, zice el acolo, doar să fie ales. N-am mai râs, nu e nimic de râs în tipul ăsta de amenințare. Și nici de oamenii care-l iau în serios nu pot râde. Ei sunt doar niște victime ale unui șarlatan care amesteca discursuri care au avut succes și le livrează celor care n-au nici cea mai vagă idee în ce timpuri sau filme au avut ele succes, dar ce bine sună, într-o emulație de tip Dunning-Kruger care a cuprins jumătate de Românie.
Am stat să mă gândesc ce-oi fi făcut să ajung pe lista aia. De scris, nu scriu decât despre pisici, mâncare sau educație. Rar, din păcate, despre locurile în care ajung. Foarte rare și foarte banale-mi sunt călătoriile, sigur nu e de-acolo.
Am scris însă, perseverent în ultimii ani, despre educație. Despre lucrurile pe care, cred eu, le facem rău și despre locurile în care, cu bună știință, facem rău copiilor. Nu cred că am citit lucruri mai oribile despre mine decât pe grupurile și grupusculele de profesori (și uneori de părinți) unde se comentau postările mele. Să ne-nțelegem, nu mă victimizez. Știu că e greu să propui o schimbare. Știu că e greu să fii singurul care propune o schimbare. Și mai știu că, uneori, chiar și actorii care vor și ei schimbarea, pot fi păcăliți să creadă că ce spui tu e greșit. Nu judec felul în care unii aleg să desființeze orice lucru bun doar pentru că nu e binele lor. Ce pot judeca e ZGOMOTUL: când toată lumea urlă că ce spui tu nu e bine, că ești vândut, rău și meschin și că vrei, de fapt, răul poporului, iată, există indivizi care ajung să creadă. Și, crezând, te pun pe liste de dușmani: în fond, vrei răul poporului care-i votează, așa zice toată lumea.
Fluturi idei occidentale, vrei echitate, vrei corectitudine, vrei să învețe copiii. Cine ești tu să vrei asta? Ne-am prins, ești DUȘMANUL.
Azi, dușmanii ajung pe liste fluturate aiuristic de candidatul-actor și de susținătorii lui. Mâine, în clipuri în care cei mai viteji amenință mai serios. Aș minți să spun că mă lasă rece. Mă enervează că trebuie să nu-mi fie frică. Mă deranjează să fiu în postura să-i explic copilului meu că n-am făcut nimic rău și că nu-s dușmanul niciunui popor, cu-atât mai puțin al celui român. Că tot ce-am făcut a fost să spun ce cred eu, sincer, fără ocolișuri: și că asta a supărat.
Ei, dar cel mai haios va fi să-i explic că de pe grupurile dedicate educației am ajuns pe lista aia. Pe cele de pisici sunt sigură că nu.
Se încarcă comentariile...
