Cronicile FITS - O simfonie învolburată

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dincolo de numărul participanţilor, invitaţilor, ori al spectacolelor din ţară şi din străinătate participante, unul dintre criteriile care certifică valoarea, gradul de interes, atractivitatea, condiţia de manifestare artistică de top a unui festival este cel al promptitudinii. Al rapidităţii cu care importante producţii artistice din lumea întreagă ajung să facă parte din oferta sa.

Din acest punct de vedere, ediţia a XXIII a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu a înregistrat câteva succese remarcabile. Unul dintre ele fiind, indubitabil, prezenţa spectacolului Un artist al foamei. Cea mai recentă creaţie înfăptuită la Meno Fortas Theatre din Lituania de regizorul Eimuntas Nekrosius. Şi regizorul, şi instituţia producătoare însemnând prezenţe constante şi mereu aşteptate în festivalul sibian.

Pentru acest cel mai recent spectacol al său, înfăptuit la Teatrul care l-a consacrat şi căruia, la rându-i, i-a conferit strălucire, Eimuntas Nekrosius a optat pentru Un artist al foamei. Una dintre bizarele scrieri ale lui Franz Kafka, o povestire ce poate fi aşezat oricând, datorită absurdului personajelor şi al faptelor istorisite ca şi graţie caratelor de originalitate ale scriiturii, alături de mult mai celebrele Procesul şi Metamorfoza. Kafka şi-a publicat nuvela în anul 1922 în revista literară Die neue Rundschau, iar doi ani mai târziu, la scurt timp de la moartea autorului, povestirea a apărut, alături de încă alte trei texte, într-un volum publicat de Verlag die Schmiede.

Un artist al foamei istoriseşte povestea tragică a unui bărbat ce şi-a transformat abilitatea de a flămânzi în spectacol şi în obiect de admiraţie publică.

foame

Închis într-o cuşcă, supravegheat zi şi noapte de spectatori şi de observatori pentru a nu trişa, deşi prezenţa acestora din urmă se dovedeşte complet inutilă căci omul e corect din cale afară, bărbatul din povestirea lui Kafka nu mănâncă 40 de zile la rând. Artistul ar dori să depăşească oricând respectivul număr numai că doctori şi observatori îi interzic aceasta. O bună bogată de vreme spectacolele de acest gen se bucură de succes, ele îi aduc protagonistului bani şi faimă. Dar nu banii sunt aceia ce îl fac pe protagonist să  vrea continuarea seria experienţelor sale ieşite din comun. Dovadă fiind detaliul că el perseverează. Chiar şi atunci când interesul pentru performance-urile sale scade, când contractele ajung să fie din ce în ce mai puţin generoase, când artistul foamei e adus la umilitoarea ipostază de neînsemnată parte dintr-o trupă de circ oarecare, când cuşca îi este plasată în vecinătatea menajeriei, când îngrijitorii ajung la rându-le să-l neglijeze şi când nimeni nu se mai află prin preajmă spre a înregistra, în fine, dorita depăşire a celor 40 de zile standard şi a-i omologa recordul. Aflat foarte aproape de momentul morţii, protagonistul mărturiseşte secretul, dar şi mobilul intim al artei sale: „Eu trebuie să flămânzesc, nu pot altfel... pentru că nu am găsit mâncarea care-mi place... dacă aş fi găsit-o, crede-mă că n-aş fi făcut atâta vâlvă, ci aş fi mâncat pe săturate ca tine şi ca atâţia alţii”.

Bizara scriere a lui Kafka este, în realitate, o parabolă pe tema caracterului autodistructiv al artiştilor şi a efemerului artei lor. Un efemer subliniat de marele scriitor prin relevarea detaliului că, îndată după moartea artistului foamei, în cuşca până deunăzi ocupată de el, a fost plasată o superbă şi devoratoare panteră.

Nu avem prea multe indicii că Eimuntas Nekrosius a intervenit chiar foarte tare în textul lui Kafka. Nu l-a violentat, nu a încercat să-i dea o formă dialogală, nu a deplasat brutal secvenţele, nu le-a amestecat  în conformitate cu un reţetar propriu. Dimpotrivă. Partitura rămâne, la nivel lingvistic, dar şi la acela al structurii sale narative, aproape neatinsă. Ceea ce nu înseamnă însă nicidecum că regizorul s-ar fi mulţumit să ne ofere o simplă lectură dramatizată. Nici pe departe. Nekrosius a mizat pe alte mijloace mult mai subtile, mai eficiente, mai evident şi mai profund teatrale spre a face astfel încât montarea să dobândească o cuceritoare şi autentică independenţă şi identitate. E vorba despre calităţi ale căror resurse esenţiale se află în valorizarea atent, minuţios gândită şi admirabil paginată scenic a celor spuse de Kafka, extraordinar ridicate la puteri înalte graţie felului în care a fost dirijat jocul actoricesc ca şi inteligentelor, surprinzătoarelor, solicitantelor dezvoltări extra-text.

Un artist al foamei rămâne pe mai departe o partitură rostită la persoana a treia. O persoană a treia strict, eminamente gramaticală şi, în consecinţă, doar formală , dacă nu cumva, cel puţin până la un punct, strict înşelătoare. Contrazisă permanent şi îmbogăţită în multiple feluri de ceea ce se petrece cu adevărat pe scenă. Îndeosebi de asumarea datorată admirabilei arte actriţei Viktorija Kuodyte. Cea căreia îi revine, în principal, sarcina de a-l rosti şi care face astfel încât regulile gramaticale referitoare la utilizarea pronumelor personale să fie abolite, dinamitate, ca el să devină în fapt eu şi totul să dobândească forma confesiunii dureroase. Sau, mai corect spus, a transei. Fapt ce solicită din partea spectatorilor multă empatie. Ca şi un ridicat grad de disponibilitate pentru a sesiza devenirile, transformările impuse celorlalţi trei actori din distribuţie - Vaidas Vilius, Vygandas Vadeisa şi Genadij Virkoskij - de multiplele personaje ce le-au fost încredinţate. Jucate toate cu superioară artă. Cei trei sunt, pe rând, şi cu senzaţionale schimbări de fizionomie, docţii, caraghioşii conferenţiari ce ne vorbesc despre stomac şi alimentaţie, având fiecare la dispoziţie un material didactic ale cărui dimensiuni sunt direct proporţionale cu înălţimea lor, observatorii, spectatorii când interesaţi, când indiferenţi, oamenii circului, îngrijitorii, etc.

Întreg spectacolul este scăldat în muzică. Fapt care face ca el să poată fi cu îndreptăţire comparat cu o învolburată simfonie.

Meno Fortas Theatre din Lituania - UN ARTIST AL FOAMEI după Franz Kafka; Regia: Eimuntas Nekrosius; Scenografia: Marius Nekrosius; Concept costume: Nadejda Gultiajeva; Cu: Viktorija Kuodyte, Vaidas Vilius, Vygandas Vadeisa, Genadij Virkoskij; Data reprezentaţiei: 12 iunie 2016

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite