Cristian Ghinea: Securitatea energetică a Europei. Ce rol poate avea România?
0
Rusia a redus săptămîna trecută, brusc şi fără preaviz, cantitatea de gaze livrate cîtorva ţări din Estul Europei, între care Polonia şi România. Este un preambul al vremurilor care vin.
În România, ministrul pentru Energie, Răzvan Nicolescu, a lansat o dezbatere publică privind strategia energetică a ţării pînă în 2035. În UE se discută intens despre soluţii comune. Ne-am propus să contribuim la discuţia internă din România altfel decît se întîmplă de obicei: plecînd de la obiectivele energetice ale UE şi integrînd dezbaterea românească în cea europeană. Am organizat împreună cu Adevărul Holding consultări şi dezbateri unde am invitat oficiali, experţi şi companii energetice. Punctele de vedere exprimate şi o punere în context se regăsesc într-un document cu propuneri pe care l-am elaborat împreună cu colega mea de la CRPE, Roxana Albişteanu, raport care se găseşte la www.crpe.ro. În continuare, o selecţie editată din acest document.
Criza din Est şi agresivitatea recentă a Rusiei au făcut ca securitatea energetică să devină o temă esenţială pentru Uniunea Europeană. Preconizăm că subiectul va domina agenda Uniunii în perioada următoare, odată ce noua Comisie va fi numită. Este un moment important pentru ca România să arate că poate fi parte din soluţie, dat fiind că: a) România se află în zona sensibilă a vecinătăţii cu Rusia; b) Dintre statele din zonă, România este de departe cel mai puţin dependentă de Rusia; c) Are surse potenţiale proprii de a anula dependenţa şi de a deveni furnizor de energie pentru alte state; d) România a demarat deja un proiect naţional de asistenţă energetică pentru un stat supus presiunii Rusiei (Republica Moldova).
Consiliul European din martie 2014 a solicitat Comisiei un plan pentru a reduce dependenţa energetică a UE. Comisia a răspuns lansînd în 28 mai 2014 o comunicare privitoare la Securitatea Energetică. Consiliul European din 27 iunie a analizat documentul, dar a amînat deciziile pentru toamnă, avînd în vedere calendarul votării noii Comisii Europene şi alegerii unui nou Preşedinte al Consiliului.
În acest context, e oportun să ne întrebăm ce putem pune pe masă atunci cînd se caută soluţii. România consumă mai multă energie electrică decît produce şi are un deficit minor în sectorul de gaze (20% din consum). Există trei surse în zona de gaze care pot acoperi nevoile României şi pot transforma ţara noastră în platformă de export pentru vecini. Aceste cîteva proiecte au perspective de a intra pe piaţă în jurul anilor 2019-2020, ceea ce numim „coincidenţa perspectivelor“: 1. Intrarea pe piaţă a exploatărilor Petrom din Marea Neagră; 2. Intrarea pe piaţă a resurselor din gaze de şist; 3. Finalizarea interconectorului cu Bulgaria, asigurînd astfel legătura spre Grecia în perspectiva finalizării conductelor care vor aduce gaze naturale din Azerbaidjan în Europa, ocolind Rusia.
Prin construcţia gazoductului Iaşi – Ungheni, România a făcut primii paşi în scăderea dependenţei energetice a Moldovei de Rusia. Aceşti paşi trebuie urmaţi de construcţia unor staţii de comprimare şi de o nouă conductă Ungheni – Chişinău. Proiectul Iaşi – Ungheni este finalizat. Guvernul de la Chişinău a decis recent înfiinţarea unei noi companii de stat care să distribuie gazul care ar urma să vină pe conductă – Vest MoldoTransgaz. Pentru faza a doua a proiectului sînt prevăzute două staţii de comprimare pe teritoriul României, care ar urma să fie finanţate din fondurile structurale primite de la UE (prin Programul de Infrastructură). Pentru conducta Ungheni – Chişinău, guvernul moldovean este în discuţii avansate cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în vederea acordării unui împrumut. Finalizarea acestor proiecte va lega Moldova de piaţa românească a energiei, urmînd să fie alimentată din sursele 1, 2 şi/sau 3 menţionate mai sus.
România acţionează în direcţiile stabilite de nevoile de securitate ale UE, urmărind un interes naţional legitim: ajutarea Republicii Moldova. Însă este nevoie de o clarificare conceptuală care să poziţioneze ţara în ce priveşte principala dilemă energetică europeană: mai multă sau mai puţină integrare. România este o ţară cu resurse proprii importante, de aceea există o tendinţă naturală în rîndul decidenţilor de a izola piaţa românească sau de a întîrzia pe cît posibil conectarea la piaţa europeană (a se vedea amînarea conductelor interconectoare către Bulgaria şi Ungaria). De cealaltă parte, România este conştientă că numai solidaritatea europeană reală poate asigura o reducere a dependenţei faţă de Rusia. Ca şi celelalte state europene, ne aflăm într-un tip de „dilemă a prizonierului“, în care nu ştim cît să ne bazăm pe propriile resurse şi cît pe resursele comune. Am vrea mai multă integrare, dar ne e frică de faptul că alte state europene vor „trişa“ şi vor prefera înţelegeri preferenţiale cu Rusia (a se vedea cazul South Stream). În aceste condiţii, e nevoie de o dezbatere internă serioasă care să conducă la o decizie politică majoră privind poziţionarea României.
Citeşte continuarea pe dilemaveche.ro
Cristian Ghinea este directorul Centrului Român pentru Politici Europene, înfiinţat în 2009 de un grup de experţi, având ca obiectiv sprijinirea rolului României în Europa prin furnizarea de expertizã în domeniul politicilor publice.
Se încarcă comentariile...
