Crima organizată din fotbal: o caracatiţă imună în faţa unei justiţii semi-impotente

Când scriu aceste rânduri, tocmai am aflat că s-a amânat din nou verdictul final în „Dosarul Tranferurilor” din fotbal. Reamintesc celor care cunosc doar superficial sau mai deloc problema că acest caz a fost analizat şi judecat prin tribunale mai mult de cinci ani, fiind vorba de nici mai mult, nici mai puţin de 58 de termene!

Personaje, hai să le spunem „pitoreşti” (eufemism pentru băieţi descurcăreţi, la limita legii) precum Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu, George Copos şi Gică Popescu, pe care aproape toată suflarea microbistică a ţării, dar şi mulţi dintre oamenii corecţi, care vor ca justiţia să triumfe, îi aştepta să îşi ocupe un loc meritat după gratii, au reuşit să amâne din nou momentul penibil când vor putea să se bronzeze facial la ferestre de 20 pe 20 centimetri, cu modele in forma de zăbrele.

Degeaba judecătorii au strâns destule probe cât să condamne întregul pluton infracţional, degaba presa le-a şoptit tandru celor din lotul respectiv că a venit momentul cel mare. Totul în zadar. Iar acuzaţii păreau să ştie prea bine ce va urma. În ciuda lacrimilor vărsate patetic de George Copos, cel care are bani să cumpere telecabine şi hoteluri la Poiana Braşov dar nicidecum să salveze Rapidul înainte de retrogradare şi umilinţă, în ciuda atitudinii de copil răsfăţat ale lui Borcea (un manager catastrofal al secţiei de fotbal de la FC Dinamo) sau a gesturilor de golan de Ferentari ale lui Ioan (Giovanni) Becali care aplică lecţii de rugby contra unor ziarişti care îi stau în drum, aş putea jura că ştiau toţi că nu se va întâmpla nimic.

Dar cum se poate explica această tergiversare ruşinoasă  şi descalificantă pentru justiţia română? Probabil că şi dv, stimaţi cititori, vă gândiţi la câteva scenarii posibile, cum fac şi eu acum. Aşadar membrii acestui lot de indivizi cu imensă putere de decizie în fotbalul nostru (patroni, impresari, samsari etc.) posibil să fi ajuns să corupă şi să influenţeze politicieni la vârf, să le cumpere tăcerea sau să o obţină prin şantaj şi ameninţare. Pe la colţuri, la cozile formate la stadioane pentru bilete la meciuri se mai spune că e la fel e plauzibil să se fi acţionat şi asupra unor procurori şi judecători, care deh, oameni sunt şi ei. Au familie de întreţinut, gură şi stomac de hrănit şi maşină de dus în service. Nu ştiu dacă e aşa, nu am cum şti. Dar ce gândeşte lumea ar putea fi mai important decât ceea ce s-a ântâmplat în realitate. Percepţiile negative, necontrazise la timp prin exemple pozitive, subminează încrederea în justiţie. Dacă senatorul-bandit Cătălin Voicu reuşise să demareze aproape nestingherit formarea unei reţele de influenţă de tip mafiot în Ministerul de Interne (dornic să îl păstorească ca un sultan), fără să aibă neapărat banii şi puterea fraţilor Becali ori a lui G. Copos, vă daţi seama aceştia cu toţii cât de sus au ajuns!

Că justiţia română e adeasea timorată, influenţată  politic şi semi-impotentă ştiam de ani buni. Nu am descoperit eu America, vă asigur. Dar văzând cum au căzut pe rând în plasa acesteia personaje de talia lui Adrian Năstase, C. Voicu, Traian Remeş mi-am spus că ceva s-a schimbat. Dar acum îmi dau seama că am fost naiv. Năstase a fost lăsat pe mâna legii deoarece nu a mai avut susţinerea necesară şi s-a dorit a se da un exemplu. Sau poate că procurorul din acel caz a avut coloană vertebrală. Ştia că membrii partidului dlui Năstase sau apropiaţii acestuia ar putea să îi facă probleme dar şi-a spus că dacă e procuror trebuie să rişte. Ori la bal ori la spital! Dar în cazul lotului de patroni şi samsari din fotbal, probabil că teama resimţită de procurori a fost una mult mai mare. Pentru că, să fim serioşi, una e să iei o poşetă în cap de la dna Dana Năstase sau să te îmbrâncească băieţii acestuia care oricum nu au fizicul şi pumnii lui Bute sau Moroşanu şi altfel să ştii că te aşteapă în faţa casei oamenii „clanului” Becali, băieţii cu muşchi şi fără minte ai lui Meme Stoica, angajaţii de la firma de butelii a lui Borcea ori gorilele lui Copos. Nu-i aşa că brusc totul parcă e mai clar?

Totuşi cum de a „căzut” George Becali şia  fost condamnat cu executare? Poate că reţeaua sa de susţinere a slăbit. Devenind europarlamentar şi parlamentar român, face parte din sistemul politic legal şi nu mai are sprijinul „clanului” (famigliei), e poate un fel de oaie neagră. Legea imunităţii nu l-a mai protejat.  I-a tras după el şi pe ex-ministrul Victor Babiuc şi pe generalul Cioflină, care plătesc acum preţul afacerilor mănoase cu machedonul. Să mai spunem că ANI a identificat circa 42 de parlamentari care între 2008 şi 2012 au strâns averi nejustificate. Dar prin decizia altor parlamentari, colegii acuzaţi de ANI îşi menţin postul până la condamnarea finală de către instanţa judecătorească. O tergiversare care îi ajută evident pe hoţomanii „aleşi de bobor”.

Aşadar, revenind la cazul samsarilor de fotbalişti, judecătorii au demonstrat la un moment dat că ar exista o schemă  de fraudare a cluburilor şi a statului cu ajutorul unor companii off-shore fantomă din Olanda şi Insulele Virgine. Dar nu a fost suficient. Curtea de Apel Bucureşti dăduse deja condamnări, anul trecut, pentru transferuri de fotbalişti pe sume care nu se regăseau în actele cluburilor. Astfel,  fusesră condamnaţi Ioan Becali (8 ani), Victor Becali (7 ani), Cristi Borcea (7 ani), George Copos (5 ani), Mihai Stoica (4 ani), Gigi Neţoiu (3 ani cu suspendare), Gică Popescu (3 ani cu suspendare), Jean Pădureanu (3 ani cu suspendare). Urmau să plătească şi daune substanţiale. Bun, şi? Păi vă spun eu. Băieţii aceştia cu zâmbet de primadonă, bani în conturi cât să cumpere nu doar un sau nişte oameni ci oraşe întregi cu tot cu locuitori, au reuşit să tragă sforile acolo unde a trebuit. Probabil că au scos banii din chimire, au dat mesajele care trebuia cui ştiau ei că are puterea de a influenţa, poate au uns bine o parte a clasei politice şi iată că au fentat din nou justiţia!

Accept, până la proba contrarie, că poate judecătorii aceştia nu au considerat probele ca fiind suficiente. Bun, atunci cum de a dat acea sentinţă de condamnare Curtea de Apel? Să fi fost formată din jurişti care îi urăsc personal pe inculpaţi? Au vrut să braveze? Să devină eroii unui public avid de justiţiari. Sau fac parte dintre cei probabil maxim 10% din români care nu ar accepta mită nici picaţi cu ceară? Nu ştiu, sincer. Dar atunci s-a putut şi acum nu. Nu ştiu ce credeţi voi dar mie îmi pute treaba asta. Ştiu că dosarul nu e finalizat şi se va rejudeca dar felul cum s-a mers, în mod involutiv, e cel puţin suspect. Plătesc taxe ca bugetar şi din banii mei sunt asigurate, măcar în parte, salariile domnilor şi doamnelor din Justiţie. Am adesea sentimentul că le dau degeaba bani. Mai bine i-aş dona unui azil de bătrâni sau unei fundaţii pentru copii canceroşi. Aştept ca judecătorii şi procurorii să îmi infirme bănuielile şi să mă facă să spun – tare mult mi-aş dori să o pot face -  că nu avem o justiţie semi-impotentă ci doar una grijulie să nu condamne nevinovaţi. Până atunci... aş dori să se inventeze odată şi viagra pentru jurişti, ca să capete încredere în forţele lor şi să nu mai plece capetele obedienţi în faţa clanurilor în poziţia ghiocelului. Curaj băieţi, nu muşcă! Cel mult împuşcă... Deh, riscurile meseriei.

Punct de vedere ce aparţine doar autorului, şi nu vreunei instituţii pentru care acesta lucrează sau va lucra.