Concursul internaţional „George Enescu” 2014. Secţia pian (II)

Etapa a treia, semifinală, a concursului a fost un regal de artă pianistică. Toţi cei şase tineri artişti au evoluat la nivel înalt. Chiar în acest context ce s-a definit prin realizări deosebite, se cuvin a fi subliniate reuşitele excepţionale, precum Sonata a doua de S. Rachmaninov, creată cu forţă de convingere copleşitoare de către Vassilis Varvaresos.

De asemenea, Fantasia Baetica de M. de Falla a electrizat auditoriul numeros de la Ateneul Român. Ilya Rashcovski a oferit o variantă de neuitat a Sonatei a şasea de S. Prokofiev. Iar Woogil Park a atins, poate, un punct culminant al concursului în întreaga desfăşurare a acestuia, prin interpretarea vulcanică a Sonatei a şaptea a marelui compozitor rus, dând măsura colosală a talentului său. Păcat că, lângă  momentul de glorie evocat, acest pretendent serios la un loc pe podiumul premianţilor „şi-a semnat” de bunăvoie actul de părăsire a competiţiei prin faptul că s-a prezentat cu Suita în Re major de G. Enescu incomplet asimilată. Cu excepţia lui notabilă, toţi ceilalţi semifinalişti au cântat sonatele şi suita a doua dedicate pianului de maestrul George Enescu în mod mai mult decât satisfăcător. Au existat chiar şi episoade fermecătoare de identificare cu sensurile cele mai profunde ale discursului enescian în marea lui complexitate muzicală şi instrumentală.

Ultima etapă, proba finală a concertului cu orchestra, a avut menirea de a-i aşeza pe cei trei aleşi în ordinea premiilor. Vassilis Varvaresos a oferit o versiune a Concertului nr. 1 de P.I. Ceaikovski marcată de originalitatea personalităţii sale, cu momente pline de farmec, poezie, interiorizare, spirit ludic, strălucire. Din păcate, caracterul uneori imprevizibil al discursului solistic l-a făcut să fie greu de urmărit de către orchestra FIlarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, dirijată de oaspetele german Justus Frantz. S-au creat uneori decalaje şi momente desincronizate.

Ilya Rashkovski a fost impecabil şi copleşitor în Concertul al treilea de S. Rachmaninov. Coerenţa indestructibilă a edificiului sonor, plaja dinamică extraordinar de largă, mergând de la cele mai scăzute nuanţe până la desfăşurări de forţă impunătoare, cooperarea funcţională cu orchestra, lirismul spontan, nota de poezie intimă a sufletului rus au fost prezente alături de o putere uriaşă de a trăi dinamismul, nostalgia orizonturilor de necuprins. În concluzie, am auzit vocea unui campion absolut!

Cu Josu de Solaun am parcurs cea de a doua versiune a Concertului ceaikovskian. Aflat într-o colaborare mai bună cu orchestra decât emulul său grec, Josu de Solaun a demonstrat şi în concert, ca şi în etapele anterioare, că are o personalitate muzicală foarte puternică, răspunzătoare de unele bruscări şi precipitări aducătoare de neclarităţi, dar, pe de altă parte, dominată de o mare plăcere de a face muzică. Atât de puternică era această exuberanţă în cântat, încât simţeai cum artistul se topeşte de fericire şi cum te ia pe sus în lumea lui plină de frumuseţe.

Sper că se poate înţelege din relatarea de mai sus, cât de speciale au fost cele trei prezenţe şi, în consecinţă, cât de grea a fost misiunea juriului de a-i departaja pe premianţi.

În urma deliberării, premiul I a fost acordat lui Josu de Solaun, premiul II lui Ilya Rashkovski, şi premiul III lui Vassilis Varvaresos. În cadrul galei laureaţilor, care a încheiat seara finalei, a mai fost oferit concurentei Adela Liculescu Premiul special pentru concurentul român cel mai bine plasat în concurs, de către Fundaţia Erbiceanu.

Evenimentul a fost urmărit de publicul entuziast care a umplut până la refuz sala Ateneului Român, de numeroşi amatori prezenţi afară, înaintea unui ecran mare plasat la intrare, precum şi de telespectatori pentru care postul naţional TV a retransmis manifestarea. Facem parte dintr-o largă majoritate cei care l-am văzut pe Ilya Rashkovski învingătorul acestui concurs. Respectând hotărârea juriului de specialişti, ne calmăm cu greu frustrarea şi nedumerirea. Ne rămâne spre compensare, certitudinea reconfortantă, încărcată de speranţă, că împreună, organizatorii, competitorii, publicul, am parcurs o ediţie net superioară celor precedente ca nivel artistic şi ca diversitate a tinerelor personalităţi creatoare autentice, posibili actori importanţi în arta pianistică a viitorului apropiat.