Comunismul – viitorul pentru jumătate dintre români

Sondajele care s-au realizat în timp despre felul în care percep românii regimul comunist au avut soarta unei ştiri de o zi. Nu a reprezentat o excepţie nici ultimul studiu al INSCOP Research, realizat la comanda ziarului Adevărul, trecut repede cu vederea de către mass-media româneşti.

În general, o astfel de abordare ”relaxată” a sondajelor cu pricina pleacă de la ideea că desprinderea românilor de comunism a fost una atât de evidentă şi categorică, încât nimic nu ar mai putea schimba această stare de fapt. Din păcate, lucrurile nu stau în realitate chiar aşa, iar ultimul studiu pe această temă ne arată, o dată în plus, că nostalgia pentru comunism este una consistentă şi în recrudescenţă în societatea românească. Mai mult, putem vorbi chiar de o dinamică pozitivă – dacă am putea denumi pozitiv faptul că un număr tot mai mare de români consideră că regimul comunist nu a fost un lucru rău pentru România (a se vedea aici  http://adevarul.ro/news/societate/sondaj-jumatate-romani-suspina-comunism-1_52a6af42c7b855ff5696fd58/index.html ). Dar iată, pentru exemplificare, şi câteva cifre din sondajul INSCOP Research:   

• 47,5% dintre români consideră că Nicolae Ceauşescu a jucat un rol "mai degrabă pozitiv" in istoria României, în timp ce aproape 47% dintre cei chestionaţi sunt de părere că Ceauşescu a jucat un rol "mai degrabă negativ".  
• 45,5% dintre români consideră comunismul "un lucru rău pentru România", în timp ce 44,7% sunt de părere ca regimul comunist a însemnat "un lucru bun pentru România".
• 44% dintre cei chestionaţi susţin că înainte de 1989 "se trăia mai bine" faţă de acum; spre comparaţie, 33% au răspuns că "se trăia mai rău", iar 15% sunt de părere ca "se trăia la fel".

La o primă analiză a datelor de mai sus, am putea trage două concluzii indirecte, non-sociologice. Prima, că memoria colectivă, inclusiv cea a românilor, este una scurtă. Şi nu spun asta pentru a-i blama pe români, ci doar pentru a constata o stare de fapt care, recunosc, mă îngrijorează. Dacă suntem responsabili, dacă vrem să trăim într-o societate cu adevărat liberă, avem datoria să ne asumăm greşelile trecutului pentru a nu le repeta pe viitor. Pentru că, nu-i aşa, somnul raţiunii naşte monştri? Cu atât mai mult dacă un astfel de somn cuprinde o naţiune întreagă…

Sigur, putem găsi mai multe circumstanţe atenuante acestei nostalgii pentru comunism, dar care nu fac decât să pună în evidenţă şi mai mult delictul societal în care am ajuns din indiferenţă sau neglijenţă. Putem admite, de exemplu, faptul că resortul celor care consideră că regimul comunist a reprezentat un lucru bun pentru România este relativa stabilitate personală de care s-au bucurat până în 1989 – acel ”se trăia mai bine” relevat şi de studiul INSCOP Research, care a şters cu buretele din memoria colectivă sutele şi miile de atrocităţi comise de regimul comunist. Cu toate acestea, nu putem accepta faptul ca percepţia despre un regim, care a reprezentat o calamitate istorică pentru neamul nostru, să se întemeieze pe jumătăţi de adevăr, radicalizând opiniile românilor într-un echilibru periculos, care ar trebui, mai curând, să ne dea de gândit, decât să ne lase indiferenţi.

Iată de ce, mi se pare extrem de importantă ideea unificării instituţiilor care se ocupă de studierea trecutului comunist într-un centru, care să le confere coerenţă acţională şi comunicaţională. Soluţia cea mai firească este ca acest centru să fie creat în baza Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc. În acest sens, nu trebuie să inventăm roata, ci putem prelua din experienţa şi know-how-ul organizării marilor centre de istorie din lume, care ne fac să nu uităm ororile prin care a trecut umanitatea şi care ne învaţă cum să nu repetăm greşelile trecutului. Mai ales generaţiile tinere, care nu s-au născut în comunism, trebuie să cunoască ce a însemnat în totalitate comunismul pentru ţara noastră. A lăsa aceste generaţii să-şi formeze o opinie despre comunism în baza unor jumătăţi de adevăr ar reprezenta o lipsă de responsabilitate faţă de viitor şi o impietate faţă de trecut.

A doua concluzie care rezultă indirect din studiul realizat de INSCOP Research este eşecul clasei politice în ansamblul său, inclusiv a preşedintelui Băsescu, de a reprezenta cu adevărat interesele românilor. Atunci când trecutul controversat al unei ţări devine un motiv de nostalgie pentru cetăţenii săi, este limpede că avem de a face cu politici falimentare. Cum altfel am putea explica numărul mare de români care cred că Nicolae Ceauşescu a jucat un rol mai degrabă pozitiv în istoria României? Nu prin faptul că în prezent avem un preşedinte care s-a decredibilizat în funcţia pe care o deţine? Şi cum altfel am putea explica numărul mare de români care cred că regimul comunist a făcut mai mult bine decât rău României, decât prin falimentul clasei politice de după 1989, care nu a reuşit să susţină şi să ducă la bun sfârşit proiecte convingătoare pentru români? Sunt adevăruri care trebuie spuse cât mai tare şi apăsat, pentru a ne scutura cât mai repede de acest stigmat – macularea idealurilor pentru care s-a murit în decembrie 1989.

Sigur, România nu a ajuns încă în situaţia de a legitima apariţia unor partide comuniste, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, în Republica Moldova. Dar, procentul mare de nostalgici pentru perioada comunistă, cât şi numărul mic de nehotărâţi, indică o radicalizare a opiniilor legate de trecutul nostru nu atât de îndepărtat. Fapt care duce, inevitabil, la acumularea unei mase critice periculoase, care ar putea genera, la rândul său, o recrudescenţă a comunismului în România. Condamnarea comunismului în Parlament nu a fost un exerciţiu suficient, din câte se pare. Desprinderea totală de comunism se va realiza în momentul în care clasa politică românească va aduce prosperitate şi bunăstare în casele românilor. După 23 de ani de comunism avem nevoie încă de un nou model de societate! Categoric, nu de un trecut comunist!

Dacă nu schimbăm nimic în acest sens – şi vorbesc acum în calitate de tânăr care şi-a propus să facă politică – riscăm să fim cei care reabilitează, pe termen lung, comunismul.