Cine mai fură o statuie?

Citesc în „Adevărul“ din 11 martie că din Parcul Copou din Iaşi au fost furate, sub ochii poliţiei, trei statui de bronz: a lui Ciprian Porumbescu, a lui N. Gane şi a lui Barbu Ştefănescu Delavrancea. 3 din 14. În greutate, fiecare, de 100 de kilograme.

Articolul din ziar conţine şi precizarea că sediul Poliţiei Judeţene se află la 200 sute de metri de parc. Totuşi, nu un poliţist a remarcat dispariţia statuilor, ci un cetăţean care îşi făcea de aproape o jumătate de secol plimbarea cotidiană prin Copou. Lucru firesc, dat fiind că remuneraţia mică, după buget, să trăiţi coane Nechita, nu mai permite poliţiei să aibă o patrulă permanentă în parc.

Aşa s-a descoperit că N. Gane, vreau să spun statuia lui, lipsea de cel puţin trei zile, fără ca nimeni să fi băgat de seamă. Celelalte două dispăruseră în noaptea din ajun.

Informată de furt, Poliţia Judeţeană s-a deplasat la faţa locului cu mic, cu mare, criminalişti (de ce?), agenţi şi alţii, în căutare de probe (ce fel?). Aşa s-a descoperit că N. Gane, vreau să spun statuia lui, lipsea de cel puţin trei zile, fără ca nimeni să fi băgat de seamă. Celelalte două dispăruseră în noaptea din ajun. „Ancheta este în curs de desfăşurare“, a declarat laconic purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene, deşi, mă rog, asta puteam să declar şi eu de la Paris.

Oficialii Casei de Cultură ieşene „Mihai Ursachi“ (purtând numele poetului şi fostului secretar de stat de la Cultură de pe vremea ministeriatului lui Andrei Pleşu) dau vina pe guvernarea anterioară (nu sunt singurii!), căreia i-ar fi reclamat, în repetate rânduri, faptul că în Copou au loc seara reuniuni de tineri scandalagii, între care unii piromani, gata să dea foc nu ştiu cărei clădiri din incinta Parcului.

Conu’ Nechita, primarul, l-a împuternicit pe viceprimar să declare: „Acum să vină Boc să aducă statuile furate... “. Asta, fiindcă Boc ar fi dat afară 300 de poliţişti ieşeni, când cu economiile neruşinate care au condus Iaşul şi ţărişoara la austeritate. Primăria dulce târgului nici măcar nu-şi revendică „paternitatea“ tuturor statuilor furate. Aceea a lui Gane, de pildă, născut la Fălticeni, dar trăit şi mort la Iaşi, nu i-ar aparţine. Mă gândesc să le expediez edililor ieşeni spre edificare cărţile con-orăşanului lor. Tot e bine că, măcar, mahalagiul de Bucureşti, Delavrancea, e recunoscut pe plaiurile moldovineşti. În Delea Nouă nimeni nu mai ştie cine e.

Valoarea de piaţă, valoare simbolică

Problema adevărată şi tristă e că hoţii, cine or fi fiind ei, au un simţ al valorii superior celui al poliţiei şi primăriei din Iaşi. E drept că insinctul lor e mişcat de bronzul statuilor, nu de personajele istorice întruchipate, dar baremi e mişcat de ceva, pe când celelalte două instituţii pomenite nu par mişcate de nimic.

Problema adevărată şi tristă e că hoţii, cine or fi fiind ei, au un simţ al valorii superior celui al poliţiei şi primăriei din Iaşi.

Se cunoaşte de la Horaţiu valoarea simbolică a bronzului. Era şi timpul să fie descoperită şi valoarea lui de piaţă. Hoţii s-au dovedit pioneri în materie. Bravo lor! Mai avem ceva de aşteptat până când autorităţile ieşene să descopere valoarea simbolică a statuilor din Copou. Cât despre valoarea de piaţă a lui Gane et comp....

Noi, românii, avem, s-ar zice, o dificultate legată de statui. Imediat după revoluţia din 1989, a dispărut bustul lui Dobrogeanu Gherea din piaţeta bucureşteană de la intersecţia străzilor Dionisie Lupu şi C.A. Rosetti. Tineri revoluţionari vigilenţi nu-l mai doreau pe socialistul Gherea încremenit în statuie în buricul Capitalei. Nu fără greutate, prietenul meu Z. Ornea a dat de urma bustului, care ajunsese, Dumnezeu ştie cum, în ograda Partidului Social Democrat al lui Sergiu Cunescu, în fostul local al Academiei de partid Mihnea Gheorghiu, de pe strada Oneşti, devenită Dem Dobrescu după 1989. Cu chiu, cu vai, s-a reuşit reamplasarea bustului în piaţeta sus-numită.

Noi, românii, avem, s-ar zice, o dificultate legată de statui.

În anii comunismului, a fost înlăturată şi statuia liberalului I.C. Brătianu, chiar dacă era opera marelui sculptor Mestrovici. A zăcut o vreme în grădina Parcului de la Mogoşoaia.

Când a fost dată jos statuia lui Lenin, omul de bronz, din faţa Casei Scânteii, alţi edili cultivaţi au dus-o la Mogoşoaia, exact pe locul unde zăcuse Brătianu, a cărui statuie au reamplasat-o în spatele Fundaţiei Brătianu de lângă Muzeul Literaturii. La Universitate, ar fi fost prea mult.

În schimb, statuile liderului conservator Gr. M. Cantacuzino au rămas în tot acest timp în Grădina Icoanei. Cine auzise de el? Şi Lascăr Catargiu şi-a regăsit amplasamentul pe Bd. Magheru, înlocuind-o şi pe Aniţa Ipătescu ca nume de bulevard bucureştean. S-ar zice că simpatia comuniştilor şi a criptocomuniştilor, cum îi numea Corneliu Coposu, a mers mai degrabă spre conservatori decât spre liberali. De-ale ideologiei! Şi, pe cale de consecinţă, de-ale statuilor!