Chávez. Lider sau dictator? Ce cred Brazilia şi SUA despre fostul conducător venezuelan

Hugo Chávez nu a fost niciodată un  om discret. Şi nici nu a vrut să fie. Prin stilul exuberant a atras atenţia asupra lui, asupra ţării sale, chiar şi asupra Americii Latine. Dar ce cred ceilalţi fostul preşedinte venezuelan?

Hugo Chávez a fost un om al tranziţiei în istoria Venezuelei. Cel puţin aşa se caracteriza fostul preşedinte în declaraţiile sale. Timp de 14 ani a i-a susţinut pe cei săraci, a dus politici de scădere a dezechilibrelor sociale şi a profitat de avantajele naturale ale ţării sale pentru a o transforma într-un jucător important în cele două Americi. A fost o voce importantă în Mercosul, om de bază în Alba şi Petrocaribe, cu planuri mari de a face din America Latină un actor de primă mână în jocurile politice de la nivel global.

Cu toate acestea, a fost acuzat de autoritarism, de centralizarea puterii statului şi de nerespectarea drepturilor omului. Moartea lui lasă în urmă controverse şi păreri împărţite, nu numai la nivel local, cât şi la nivel internaţional.

Veşnicii apărători ai democraţiei şi ai drepturilor omului, oamenii de stat şi jurnaliştii americani sunt cumpătaţi  în declaraţii pro sau contra Chávez. Oficialii speră acum că relaţiile dintre ţări se vor îmbunătăţi şi neagă toate acuzaţiile conform cărora ar organiza acţiuni de destabilizare a guvernului venezuelan. Presa de peste ocean aminteşte şi de expatriaţii care văd un motiv de bucurie în moartea preşedintelui. Locuitorii Doralului – cunoscut şi ca „Dorazuela” – privesc spre un viitor optimist, semnificativ schimbat, o ţară cu legi şi justiţie în care se pot întoarce fără probleme. Este surprinsă ascensiunea lui la putere, fiind inclus şi momentul 1992, când lovitura sa de stat a dat greş.  Publicaţiile importante au realizat şi topuri ale celor mai importante 10 momente din viaţa lui. Dar se opresc aici. Nimic despre dependenţa SUA faţă de petrolul latino-american. Nimic despre viitoarele interese americane în zonă. Publicaţiile şi politicienii se opresc la dorinţa de a avea relaţii de cooperare, la poveştile despre cum  Chávez a încălcat drepturile omului şi la întocmirea de cronologii, ca şi cum toţi ar fi într-o acută stare de aşteptare. Oare ce va face Nicolás Maduro? Sau în viitoarele alegeri va câştiga opoziţia condusă de Henrique Capriles Radonski?

Cât despre reacţia omologilor brazilieni, aceasta variază, de la descrieri relativ obiective, asemămătoare celor ale colegilor americani, până la analize cuprinzătoare a ceea ce a făcut de-a lungul vieţii. Alianţele politice, relaţiile bilaterale cu statele din America Latină, demersurile în ţări precum Cuba.

Şi în Brazilia se ştie că pentru Chávez, Fidel Castro a fost un mentor, iar relaţia de prietenie dintre cei doi a fost benefică Havanei. Legătura de lungă durată – începută încă din 1959, din timpul lui Fulgêncio Batista – s-a întărit mai ales după lovitura de stat din 2002. Din 2004, sprijinul economic acordat de Caracas Havanei a avut un impact major în Cuba, miliarde de dolari veniţi din subsidii la petrol, investiţii directe în energie, infrastructură şi din altele. La nivel personal, preşedintele venezuelan a dus atitudinea anti-imperialistă a lui Castro la nivel internaţional, arătând plăcere în defăimarea Washingtonului. Ce se va întâmpla cu relaţiile viitoare dintre cele două ţări? Chiar şi după moartea sa, legăturile nu pot fi rupte imediat mai ales că opoziţia are nevoie de sprijin cubanez în misiunea de câştigare a voturilor.

Cât despre organismele internaţionale la care a aderat, precum Alba, Petrocaribe şi Mercosul, demersurile îi sunt apreciate. Cel puţin ultimul nu ar mai fi ceea ce este acum, fără intervenţiile lui Chávez. Cei 14 ani ai guvernanţei sale acoperă exact perioada în care în regiune au fost adoptate politici de creştere economică bazate pe incluziune socială, consens politic şi independenţă în relaţiile internaţionale cu SUA. Şi implicarea totală în toate acţiunile „noii Americi Latine” îi este lăudată, chiar dacă a fost marcată de dramatizări şi retorică flambantă.

Chávez a fost şi va rămâne pentru poporul brazilian un prieten. Dilma Rousseff, actuala preşedintă a Braziliei, declară că deşi interesele celor două state nu au coincis în totalitate, îi este recunoscătoare pentru abilitatea de a conduce şi deplânge pierderea unui prieten al Braziliei. Fostul preşedinte, Luiz Lula regretă pierderea poporului venezuelan şi se consideră mândru că a putut lucra cu cineva dedicat integrării Americii Latine şi unei lumi mai juste.

Dacă „imperialiştii” americani au reacţii moderate şi privesc cu interes viitorul politic al ţării, vecinii sud-americani regretă pierderea unui lider. În timp ce unii prezintă relativv detaliat defectele autoritariste, ceilalţi le trec cu vederea şi laudă iniţiativele de creştere a independenţei sud-americane. Adevărul este undeva între. Deşi a fost un autocrat, politica dusă a rezultat în creşteri economice şi sociale. Întro lume a corupţiei şi inegalităţii, un astfel de lider este cel necesar pentru impunerea unei direcţii specifice, lucru greu de înţeles de americani, dar palpabil pentru vecinii brazilieni.