Cele două atuuri ale lui Trump
0Aceasta este cea mai periculoasă dintre iluzii. În Statele Unite, ca și în Europa și oriunde altundeva, putem spune, desigur, că Donald Trump a acumulat atât de multe eșecuri încât tot ce trebuie să facem este să așteptăm noiembrie 2026 și alegerile intermediare pentru a ieși din acest coșmar.
Totul sugerează acest lucru, având în vedere că președintele amenință acum să-și piardă interesul pentru războiul din Ucraina, după ce a promis să-l încheie „ în 24 de ore ”; că ideea genială a barierelor vamale s-a transformat într-un fiasco, trimițând piețele bursiere în cădere liberă; că sistemul judiciar, Harvard și președintele Rezervei Federale îi opun rezistență; că Curtea Supremă îl reneagă, deși a populat-o cu susținătorii săi; că sondajele încep să reflecte îngrijorarea celor mai moderați dintre alegătorii săi și că se intensifică protestele în stradă împotriva sa.
Este imposibil, ni se spune, ca acest om să nu-și piardă majoritatea parlamentară peste un an și jumătate sau chiar mai devreme, dacă unii aleși republicani îl vor abandona atunci când vor simți că valul se întoarce. Este imposibil, ni se spune, ca el să își păstreze libertatea de manevră pentru mult timp, dar Donald Trump este departe de a fi pierdut jocul din două motive.
Primul este că nu este imposibil să ajungă la un acord cu teocrația iraniană, care are nevoie de el la fel de mult ca el. Deja foarte nepopulari, mullahii știu că regimul lor nu ar supraviețui bombardării instalațiilor lor nucleare, deoarece nu ar avea mijloacele necesare pentru a organiza o ripostare reală. Donald Trump, la rândul său, nu dorește să implice Statele Unite într-un nou război, mai ales că monarhiile petroliere ar trebui să suporte represaliile iraniene.
Cu condiția să nu vrea să-i umilească pe mullahi, Donald Trump ar fi putut împiedica în curand Iranul să pună mâna pe bombă. Acest lucru nu ar fi deloc neglijabil. Nu numai că ar putea să se laude și să fie aplaudat pentru aceasta, dar i-ar da ocazia să lucreze la recunoașterea Israelului de către Arabia Saudită și, astfel, la un compromis istoric între toate țările musulmane și Israel.
Donald Trump mai are o singură carte în mână și, pentru că este ultima, totul impune ca el să știe cum să o joace. Acesta este primul său atu, iar al doilea este Partidul Democrat.
După ce a văzut un astfel de om câștigând o primă alegere prezidențială în 2016 și o a doua acum șase luni, acest partid rămâne incapabil să găsească o unitate, ca să nu mai vorbim de o identitate. Distanțându-se de sindicate în favoarea industriilor inovatoare, a pierdut sprijinul prea multor muncitori cu guler albastru, bărbați și femei care au fost afectați de inegalitățile sociale și de respingerea reperelor și tradițiilor lor.
Trebuie să se reinventeze, dar încă nu pare să fi înțeles că nu poate fi doar partidul schimbării moravurilor și al egalității rasiale și de gen, ci că trebuie să redevină și partidul celor mai umili și al celor mai neglijați.
Atât timp cât stânga americană rămâne blocată în dezbaterile sale de modă veche între stânga și dreapta, îi va lăsa lui Donald Trump o trecere liberă. Atât timp cât este incapabilă să spună că este timpul să se pună capăt reducerilor fiscale pentru cei bogați și să se investească în școli, sănătate și infrastructură, denunțarea „elitelor” va continua să lucreze împotriva democraților.
Democrații americani nu trebuie să se reorienteze. Au făcut-o mult prea des. Nici nu au nevoie să se radicalizeze, pentru că asta i-a costat deja destul. Ei trebuie să revină în apărarea celor care nu s-au născut cu o lingură de argint în gură, au doar munca lor pentru a-și hrăni copiii și vor să trăiască într-o societate care îi respectă.
Cu alte cuvinte, democrații trebuie să își amintească urgent că stânga reformistă nu a fost niciodată mai puternică decât atunci când a impus o distribuție echitabilă a bogăției, a susținut progresul industrial și social și a întruchipat căutarea permanentă a compromisului între capital și muncă.
Se încarcă comentariile...
