Cel mai mare laser şi cele mai mici fonduri

0
0

Nu citiţi acest articol. Nu e despre Băsescu, Ponta, Antonescu şi ceilalţi vajnici politicieni care ne duc spre viitor. E despre fondurile alocate cercetării ştiinţifice (subiect plicticos). Şi despre faptul că şi în viitor tot cârpiţi în coate vom fi.

În zgomotul ştirilor de toate zilele, riscă să treacă neobservată o manevră care priveşte gestionarea fondurilor pentru cercetarea ştiinţifică. E o manevră “tehnică” neinteresantă pentru public, dar cu impact în viitor. Pe scurt (şi fără să intru în detalii complicate) e aşa: în 2010, printr-o ordonanţă de guvern, s-a stabilit ca banii alocaţi cercetării să fie administraţi de o agenţie cu nume complicat (UEFISCDI), sub “umbrela” sa fiind grupate atunci alte câteva structuri care administrau diverse fonduri de cercetare. În felul acesta se obţinea mai multă eficienţă (deci economii la buget) şi mai puţină influenţă politică asupra destinaţiei fondurilor. Acum, Parlamentul e pe cale să respingă ordonanţa şi să întoarcă lucrurile unde au fost înainte de 2010. Diverşi cercetători şi câteva organizaţii ale societăţii civile protestează, considerând că e o încercare a puterii de a-şi băga nasul în bolul cu miere al banilor, pentru a favoriza anumite instituţii şi persoane.

Despre ce bani vorbim? 416 milioane de lei pe 2014. Adică 0,5% din PIB. România e pe ultimul loc în UE în privinţa fondurilor alocate cercetării şi dezvoltării (la o cincime din media europeană). Aşadar, ca să simplificăm: România alocă foarte puţini bani viitorului ei. Căci, în lumea de azi şi de mâine, în competiţia internaţională contează şi vor conta tot mai mult ţările care îşi dezvoltă ştiinţele şi tehnologia, nu cele care se laudă (ca noi) cu exporturile de grâu şi porumb. Vor trăi mai bine şi mai frumos oamenii care ştiu să-şi construiască binele şi frumosul, nu cei care se uită la televizor şi înjură guvernele. Prin urmare, am pierdut deja partida: banii prea puţini alocaţi, de ani întregi, sub toate guvernele, pentru cercetare, educaţie şi cultură înseamnă, simplu spus, că nu suntem în stare (sau nu vrem) să asigurăm o viaţă mai bună copiilor şi nepoţilor noştri. Ne plângem că suntem săraci, dar condamnăm de pe acum şi generaţiile viitoare la sărăcie. Sărăcie materială şi sărăcie intelectuală.

Săraci, dar mândri. Întâmplarea face ca zilele acestea să înceapă, la Măgurele, construcţia clădirii care va adăposti cel mai mare laser din lume. Un bun prilej pentru politicieni să defileze pe acolo (şi pe la televiziuni) pentru a se lăuda cu acest rezultat notabil al “cercetării ştiinţifice româneşti”. Îmi pare rău, dar nu cred că e rezultatul cercetării ştiinţifice româneşti, ci al eforturilor unor oameni din domeniul fizicii care îşi fac treaba cu pasiune şi încăpăţânare. Ansamblul cercetării ştiinţifice româneşti e de multă vreme neglijat şi subfinanţat. Faptul că România va găzdui cel mai mare laser e o excepţie, nu o caracteristică a “sistemului”. Aşa încât, dacă vrem performanţă, ar trebui să ne umflăm pieptul mai puţin, să lăsăm mândria patriotică în pauză şi să găsim soluţii pentru a acorda cercetării şi dezvoltării mai multe fonduri şi mai multă stabilitate instituţională.

Dacă tot sucim instituţiile între ele (pentru că una “a fost făcută de Funeriu”, cealaltă “de Androneasca” etc., etc.) nici n-are rost să mai vorbim despre proiecte pe termen lung, ci doar să ne potolim foamea de moment cu puţinii bani de care dispune cercetarea ştiinţifică. Când generaţiile viitoare se vor întreba de ce am procedat aşa, ani la rând, mândria patriotică de a avea “cel mai mare laser din lume” nu va mai folosi la nimic.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite