Cefereul Clujului meu
0
„De la '907,/ Am fost primii puşi pe fapte,/ Cu echipa Clujului,/ Mîndria Ardealului,/ Trăiesc fiecare clipă cu cea mai bună echipă,/ Şi-am purtat de cînd mă ştiu alb şi vişiniu!”, „Am luptat şi vom lupta,/ CFR, echipa mea,/ Clujul este casa noastră şi-l vom apăra!”
...adevărul e că m-am sacrificat şi eu puţin pentru un meci atît de mare. Ca un clujan respectabil, care a copilărit pe Fericirii, străduţa aia perpendiculară pe Horea, la cîţiva paşi de stadionul feroviarilor. În sensul că, chiar dacă din motive temeinice nu puteam vedea meciul la teve, pentru că în camera aia de cămin nefamilistic n-aveam, sau exista unul, numai că era cu tub şi portabil, ori poate avea abonament la Romtelecom şi două telecomenzi, eu nu făceam faţă solicitărilor intelectuale duble, adică nu reuşeam să folosesc simultan aparaturile. Aici alegeţi dumneavoastră varianta corectă. Aşa că vorbeam pe Facebook cu niscava gagici oneste în timp ce urmăream scorul pe site-ul Gazetei sporturilor. Cînd treburile au luat-o razna, încurajat de uralele unora care vedeau meciul, nişte vecini din clădire, un bloc obosit de garsoniere în reabilitare termică, cineva de la noi a egalat, mi-am luat pijamaua peste chiloţi şi bluza peste nimic, am descuiat şi ieşit tiptil, şi m-am pus pe ascultat pe la uşile de pe palier ca să identific gloriosul izvor sonor, apoi să mă implementez direct în faţa ecranului. La etajul meu nu era cazul, mortua est, Ene pesemne izbîndise total, dar n-am renunţat, soldatul japonez nu cedează la primul obstacol şi-am mers mai departe. Şaişpe trepte mai sus, deja prinsesem un fir, parcă m-apropiam, apoi încă şaişpe, se-aude mai tare, intru pe culoar, opa, e o uşă deschisă!, apare şi-o lumină albastră de TV, bat politicos în tocul uşii, nimeni nu zice nimic, uşor intimidat bat şi mai politicos, apoi ca un ghiolban, fac doi paşi, ăia dorm în pace şi mă retrag aproape dezamăgit de mine. Păcat, puteam măcar să le adun telefoanele, le vindeam pe floşter şi dădeam banii la săraci. Şi-mi rezervam şi-un loc în rai. Însă treaba era clară, iar eu nu se cădea să rămîn acolo inoportunînd nişte muribunzi. Aşa că am revenit în camera mea, aia în care nu puteam rămîne ca să-mi simt emoţia, cineva dormea şi aproape sigur că nu mi-ar fi suportat deranjul sonor. Site-ul ălora s-a blocat, nu mai ştiam scorul şi mi-am găsit refugiul în baie, eu şi cu radio România actualităţi online. Se transmitea în direct, întuneric, eram cu lanterna mobilului aprinsă şi un pumn strîns a noroc. La un moment dat ăia atacau, prelungirile erau prea multe, Ţucudean nu făcea nimic, am simţit nevoia să ajut şi am pus Huawei-ul pe marginea căzii, ca să pot susţine echipa cu amîndoi pumnii strînşi. Treaba asta chiar s-a cunoscut, schimbarea pozitivă în joc aşijderea, Ţucu a dat gol şi arbitrul, învins, a fluierat finalul. Adevărul e că la întoarcerea de la etajele superioare, am mai văzut o uşă deschisă cu tot cu lumina aprinsă. Mergea o gazieră, probabil că muncitorii care-mi erau vecini puneau de-o mămăligă pentru masa de dimineaţă.
Chiar şi după ce am făcut un duş în cada aceea cu vopsea de un verde crud, dat cu pensula peste smalţ, poate e mai ieftin aşa, stăteam tot sub lanternă ca să nu deranjez persoana care mi-a fost repartizată, ce doarme în aceeaşi pat cu mine, nu ştiu dacă am zis că uşa era desfiinţată, site-ul şi-a revenit, citesc primele cronici. Deci un rezultat meritat, zic.
Imn CFR Cluj 1907
Bine, treaba asta a fost cu ceva timp în urmă, cîndva prin august, la Glasgov, dar adevărul e că Cefereul a jucat şi aseară o a doua repriză admirabilă cu Lazio, o echipă dintre primele cinci din Cizmă, care, chiar pe jumătate alcătuită din rezerve, nu ar fi avut voie să fie dominată de alta cu buget de cinşpe ori mai mic. Însă, aşa cum a spus-o Cristian Geambaşu pe gsp.ro, „...cu toate superstiţiile, hachiţele, pricinile ori limbajul vulgar, mi se pare că Petrescu este mai antrenor decît Inzaghi. Simone Inzaghi.” Sau „Cu toate problemele pe care le avem în fotbal şi în sport, mai mişcăm, ne mai tîrîm, datorită unor astfel de oameni, cum sînt băieţii de la CFR, împreună cu antrenorul lor.” (Florin Caramavrov – Pro Sport). Şi încă ceva: „Că înjură, că ridică <<statui>> adversarilor, că se ia de arbitri şi se victimizează… Orice, dar nu putem spune că nu este antrenor. În acest moment, Petrescu este singurul antrenor român care poate evolua, care poate avea oferte şi care ar putea antrena la nivel mare. Ne place sau nu, pare cel mai bun antrenor, cu cea mai proastă reclamă, în condiţiile în care unii trăiesc doar din reclamă.” Iar treaba cam aşa e. Cu toate suspendările, cu frăţia fluieraşilor autohtoni unită contra lui, cu cinşpe meciuri într-o lună jumate şi cu o federaţie cu probleme grave de digestie care nu i-au permis să-şi mai amîne din meciurile miticului nostru imberb campionat, deşi la curţi mai mari se poate.
Hai să trăieşti, Daniile, cu tot cu echipa ta şi a noastră, CFR Cluj!
*
Cezar Pârlog este publicist şi scriitor. Ultimele cărţi apărute sînt „Ce mult te-am iubit!“, Editura Libris Editorial, 2018 şi „Facts of life“, Editura Junimea, 2018.
Citiţi şi:
Se încarcă comentariile...
