Cealaltă Ucraină
0Așa cum există două realități diferite ale războiului din estul Ucrainei, tot astfel sunt și două lumi care funcționează în paralel în interiorul țării, încercând să supraviețuiască acestei perioade tragice din istoria țării.
Foto: Twitter / X
Invazia rusă din februarie 2022 a fost prezentată atât în aspectele ei distrugătoare, cât și ca având un rol important în solidarizarea națională a Ucrainei, în creșterea loialității față de tânărul stat cu capitala la Kiev.
Este evident că, la momentul anului 2022, marea majoritate a populației ucrainene s-a încolonat în spatele efortului național de apărare, cei tineri s-au oferit voluntari să lupte, cei mai în vârstă au îndeplinit muncile anexe de sprijinire a efortului de război.
Un inamic comun cere o ripostă comună.
Pe măsură ce s-a scurs timpul, însă, lucrurile s-au schimbat, trecerea lunilor, după aceea a anilor a erodat această solidaritate.
Și nu doar lipsurile și distrugerile care au urmat au cauzat această stare, un rol important l-au avut unele evoluții interne care au arătat că efortul de război nu a fost egal distribuit, că în timp ce marea majoritate a populației este pe minus, există și un procent de favorizați, atât pe front, cât și în spatele lui, pentru care criza a însemnat cu adevărat o oportunitate.
De ce s-a ajuns la o astfel de distribuție a muncii și recompensei la timp de război este greu de explicat așa, în scurt.
O parte din motive vine din ”greaua moștenire” de sistem, în estul european, continuând până departe, la Vladivostok, corupția este genă istorică.
O altă parte s-a insinuat din natura conflictului în care a fost prins Kievul, Ucraina devenind exponentul militar și ideologic al unui front mai larg de combatere a amenințării ruse, situație în care nimic altceva în afara victoriei asupra Rusiei nu mai contat.
În această postură, Ucraina a beneficiat – și beneficiază, în continuare - de sprijinul militar și financiar al jumătății vestice a continentului european, al SUA, al unor state partenere din Asia de est, care, toate, au considerat fenomenul de corupție drept o pierdere colaterală acceptabilă.
În fond Ucraina este cea care duce lupta și își trimite cetățenii să se sacrifice pe aliniamentul de pe Nipru și din stepa Donbasului.
Ce a făcut cu această încredere procentul favorizaților ucraineni este o altă discuție, purtată uneori, când mai apar dosare spectaculoase de corupție, dispărută destul de rapid din planul public ulterior, pentru că un astfel de subiect nu e bun pentru sănătatea efortului de război.
Foto: Twitter / X
Generalizând, există la acest moment o Ucraină care obține succese importante pe câmpul de luptă, desfășoară operații spectaculoase în teritoriul rus, uneori la distanțe incredibile, de exemplu o dronă ucraineană a ajuns și a lovit la Ekaterinburg, în Ural, la 1800 kilometri distanță de granița ruso – ucraineană.
O Ucraină care își oferă expertiza de război și în alte conflicte, în nordul Africii, în Orientul Apropiat.
O Ucraină care se autopromovează ca un partener credibil al Uniunii Europene și care produce dezbateri existențiale în interiorul structurilor de la Bruxelles.
O Ucraină care își declară capacități industriale de producție militară și de inovare tehnologică de mare putere.
O Ucraină cu un președinte globe-trotter care azi e Germania, mâine în Cipru, peste o zi participă la un forum în Arabia Saudită, dă o raită prin Azerbaijan și, între timp, trece și pe la Kiev să semneze decretele de avansare ale unor generali, să-i strângă mâna tânărului ministru de război, după care pleacă din nou, cu trenul, până la avionul prezidențial care îl așteaptă, la adăpost de dronele ruse, undeva în Polonia.
O Ucraină pentru care războiul este un film de acțiune cu eroi și ticăloși, e clar care e distribuția rolurilor, e clar și finalul, doar se dă în fiecare seară la televizor, în Telemarafon.
Dar există și o Ucraină vizitată în fiecare noapte de sute de rachete și drone rusești pe care nici măcar statisticile militare nu le pot opri să lovească și să distrugă fabrici, clădiri publice, locuințe, depouri, locomotive, infrastructură de toate felurile.
O Ucraină în care aceste distrugeri vor rămâne martori hidoși ai războiului pentru mult timp de acum înainte pentru că fondurile de reconstrucție sunt puține, uneori, necesare pentru alte nevoi, uneori dispar, pur și simplu.
Un raport recent despre situația din Kiev a înregistrat un număr de aproximativ 2200 de blocuri – 20% din fondul de locuințe de acest tip al capitalei ucrainene - care necesită reparații în urma loviturilor produse de dronele și rachetele ruse.
Fonduri au fost doar pentru 25 – 27 de clădiri, s-au reparat doar opt.
O Ucraină în care Centrele Teritoriale de Recrutare încearcă să umple găurile de personal de pe front, nu întotdeauna apelând la convingerile și patriotismul celor aflați în raza de acțiune a arcanului încorporării.
Foto: Twitter / X
Sunt numeroase cazurile în care ”recrutorii” folosesc violența pentru a face rost de combatanți, cazuri în care aceeași violență este utilizată pentru a-i convinge să-și răscumpere, provizoriu, libertatea, prin plata unor sume de bani.
Un raport al Avocatului Poporului, Dmitri Lubineț, arată sute de astfel de incidente documentate înregistrate, de exemplu, în regiunea Odessa, o zonă campion pentru încălcarea drepturilor omului (642 de dosare doar în cursul anului 2025).
Dar Odessa nu e singură și nici izolată, alte regiuni precum Liov, Nikolaev, Transcarpatia și Cercasî având, și acestea, numeroase cazuri similare.
Fenomenul a devenit unul național, provocând dezbateri în parlamentul de la Kiev, dar și reacția organelor interne judiciare și de securitate.
Consecințele acestor evoluții au fost ”dispariția” unui procent important de cetățeni bărbați, potențiale ținte ale echipelor de ”recrutori”, dar și creșterea rezistenței cetățenești la producerea unor astfel de incidente, uneori chiar cu utilizarea armelor.
Acest fenomen complică eforturile Kievului de a împrospăta forța de luptă de pe front, acolo unde există deja un deficit important de personal, pe care nici măcar utilizarea spectaculoasă a dronelor nu-l poate acoperi.
Și unde există și o Ucraină luptătoare în condiții și suferințe uneori neimaginabile.
Un raport publicat recent de către Ukrainska Pravda prezintă situația a două mari unități, Corpul 10 Armată și Brigada 14 Mecanizată, dislocate pe frontul din zona Kupiansk, ai căror comandanți au fost demiși ”din cauza ascunderii stării reale de pe front, a pierderii pozițiilor și a calculelor greșite în furnizarea de sprijin logistic soldaților”.
În fapt este vorba nu numai de prezentarea unor rapoarte pozitive fictive ale situației din zona lor de responsabilitate, dar și de ignorarea nevoilor de bază ale subordonaților, inclusiv prin nefurnizarea rațiilor de hrană zilnice, ceea ce a dus la o stare de degradare alimentară a luptătorilor, vizibilă în fotografiile prezentate de publicație.
Imaginile arată soldați subnutriți, ținuți fără rotație pe pozițiile de luptă, aflați practic în imposibilitate fizică de a-și îndeplini misiunile de luptă.
Deputata Marian Bezuhla, deja cunoscută pentru pozițiile sale critice la adresa comenzii militare ucrainene, a rezumat situația astfel:
”Scandalul cu foametea din brigada a 14-a nu este un „incident izolat”. Este un sistem.
Și de aceea cea mai mare minciună de astăzi nu se află în rapoartele oficiale, ci în frumoasa eroizare a torturii în Forțele Armate.
„100 de zile pe post.”
„120 de zile fără rotație...”
Acest lucru este prezentat ca eroism.
Acest lucru este prezentat ca un exemplu de curaj.
Acest lucru este romantizat în mass-media, în rapoartele oficiale, în discursurile comandamentului.
Dar adevărul este altul: acesta nu este eroism.
Aceasta este o crimă de management.”
Sigur că e declarația unui politician, dar este bazată pe niște date publice și pe niște decizii administrative deja luate de către generalul Sirski.
Un comunicat al Statului Major General ucrainean precizează că s-au luat măsuri de remediere a problemelor și că ”trebuie menționat că un transport de alimente a fost livrat recent la poziția Brigăzii a 14-a. Dacă vor fi prezente condiții favorabile, soldații noștri vor fi evacuați imediat”.
Probabil nu este nici singura situație de acest gen, doar cea mai recentă și mai vizibilă.
Mai există și o Ucraină în care numărul celor care luptă este mult mai mic decât al celor care se eschivează.
Potrivit liderului facțiunii parlamentare din Rada Supremă a partidului prezidențial ”Servitorul poporului”, David Arahamia, numărul celor au evitat recrutarea sau au dezertat a ajuns la două milioane, altfel spus, o armată luptă pe front în timp ce alte două au refuzat să o facă.
Ceea ce face imposibilă funcționarea ”rotației”, înlocuirea sau evacuarea după un termen determinat a celor care se află în linia întâi.
Biletul pentru front este numai dus.
Există o Ucraină care încă speră sau care a ales calea luptei până la capăt și o Ucraină care ar vrea ca totul să se termine chiar și dacă nu se va obține mult invocata victorie.
Un actual și un fost oficial al administrației prezidențiale sintetizează, poate, cel mai bine aceste două poziții.
Kirillo Budanov, șeful administrației prezidențiale și candidat serios, potrivit sondajelor, la încrederea publică, prezintă, în cheie oficială, situația actuală și perspectivele războiului din Ucraina:
”...există o soluție specifică pentru Donbas care va satisface Ucraina. Linia roșie este simplă și clară pentru toată lumea: Nu renunțăm la nimic. Asta nu se va întâmpla.” ... „Sunt oameni care plantează explozibili. Există drone. Până când integritatea teritorială a Ucrainei nu va fi restabilită, vor exista probleme în interiorul Rusiei.”
Iuliia Mendel, fostul purtător de cuvânt al președintelui Zelenski, a făcut recent o radiografie diferită a situației prezente a țării, a perspectivei de soluționare a conflictului:
”Ceea ce vedeți în fiecare zi la televiziunea europeană este o poveste atent editată: Ucraina „câștigă”, Occidentul este „unit” și totul este sub control. Aș vrea să fie adevărat.
Realitatea din țara mea este foarte diferită. Orașe și sate întregi au fost reduse la ruine.
Sute de mii de tineri ucraineni au fost uciși sau mutilați. Familiile sunt epuizate, economia este în ruine, iar următoarea iarnă poate veni din nou cu pene de curent și rafturi goale.
Oamenii nu sunt „eroi rezistenți” în vreun scenariu de la Hollywood - sunt pur și simplu disperați. Mulți nu mai cred că războiul se va termina în termenii promiși...
Și totuși, când asculți ce spune Bruxelles-ul sau citești marile ziare europene, nu auzi decât aplauze pentru status quo-ul actual.
Mai multe sancțiuni.
Mai multe arme.
Mai multă „răbdare strategică”.
Ei numesc asta solidaritate. Trebuie să ne întrebăm – cu tot respectul – dacă este într-adevăr solidaritate sau este ceva mai cinic? Liderii europeni vorbesc despre „apărarea democrației”, în timp ce recunosc în liniște, în privat, că nu au niciun plan pentru victorie și nicio intenție reală de a plăti ei înșiși prețul întreg.”
Această Ucraină, cealaltă Ucraină, o singură țară, același război, alt capăt de drum,
aceeași oameni care trebuie să treacă prin această tragedie.
Singuri.
Se încarcă comentariile...
