Ce nu înţelege ministrul Daniel David: fără criterii de performanţă şi eficienţă banii se duc ca apa în nisip

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este cauza pentru care România a ajuns într-o situaţie critică. Bugetarii, mult prea mulţi,  au fost plătiţi fără niciun criteriu de evaluare şi eficienţă, pentru ca PSD şi PNL să câştige alegerile. Deficitul bugetar a ajuns la 8,6%, iar OUG „trenuleţ” deja goneşte firmele serioase în alte ţări cu fiscalitate mai mică.

Daniel David FOTO arhiva personală
Daniel David FOTO arhiva personală

 Agenţia de rating Standard & Poor's (S&P) şi-a planificat o evaluare a României extra program, pe 24 ianuarie, deşi planificarea era aprilie, octombrie. Asta după ce agenţia Fitch a redus ratingul României de la stabil la negativ. Nu este de aşteptat ca S&P să ne menţină ratingul, ci să-l micşoreze ca urmare a „dezmăţului” bugetar şi a instabilităţii politice.

Consecinţa imediată va fi creşterea dobânzilor la împrumuturile României, şi chiar oprirea accesului la credite internaţionale.

În aceste condiţii ministrul Daniel David dă dovadă de o miopie politică şi economică incredibilă. Îşi propune să aducă standarde de performanța şi eficienţă abia în luna mai, şi doar pentru bonusuri şi prime, nu şi pentru salariile de bază.

Declaraţiile ministrului sunt stupefiante

„Cred că este o greșeală ideea unor politicieni că profesorii ar trebui plătiți prin salarii bazate pe indicatori de performanță”.

„Venitul profesorului bun poate fi crescut prin bonusuri și alte mijloace de stimulare financiară, dar nu prin stabilirea salariului de bază în funcție de performanță”.

Ceilalţi profesori, care nu sunt buni (dar cum sunt?), să se mulțumească cu salariul de bază, chiar dacă fac sau nu fac mare lucru în activitatea la clasă.

Este uluitoare această poziţie, inexistentă în privat. Adică la stat poţi lua salariul de bază chiar dacă nu faci ceva util pentru societate.

Sper ca premierul Ciolacu nu va accepta o astfel de poziţie, pentru că a cerut chiar din discursul de validare ca premier să se plătească salariile în educaţie funcţie de performanţă, altfel banii se duc ca apa în nisip.

În schimb, ministrul David pledează pentru creşterea salariilor de bază în educaţie, otova, fără diferenţiere dată de performanţă, creştere care să reflecte respectul pe care noi îl dăm profesorului în societate şi educaţiei. Adică să-i plătim pe profesori din respect, nu pentru ce fac în folosul societăţii.

N-am văzut în declaraţiile ministrului David cum va reduce cheltuielile  de funcţionare a sistemului educaţional, având în vedere deficitul bugetar uriaş în care se află România. Din solidaritate de breaslă, ministrul crede că bugetul acordat educaţiei nu se va micşoara, ba chiar va creşte. Va avea o surpriză neplăcută la elaborarea bugetului când, la fel ca la toate ministerele, se va produce o reducere a bugetului alocat Educaţiei. Peste 800 de salariaţi în ministerul Educaţiei, care nu se ştie ce treabă fac, peste 3000 de salariaţi în Inspectoratele Şcolare. Cu toţii au dus educaţia în halul în care se află acum, pe ultimul loc în Europa la testele PISA.

Am propus şi eu şi alţii drept criteriu de evaluare a performanţei şi eficienţei in educatie progresul şcolar al elevilor, măsurat cu platforme digitale. Ministrul David n-a auzit de aşa ceva, se gândeşte, probabil, la criterii de performanţă ale profesorilor, indiferente la  soarta elevilor lor. Cum ar fi gradele didactice, vechimea la catedră, etc.

Daniel David este susţinător și al legii Deca-Iohannis pe care a catalogat-o că „bine conectată cu reformele europene”, deși un raport al Parlamentului European a criticat dur legea românească.

Din păcate, constatăm chiar de la început că a fost o greşeală numirea lui Daniel David în fruntea Educaţiei. Cum se va descurca cu un buget redus de situaţia critică, fiscal-bugetară,  în care se află România, nu este clar. Posibil îşi va prezenta demisia, după exemplul predecesorului său, Mircea Miclea.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite