Ce-i de făcut, Victor Ponta?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un răspuns la schimbarea de paradigmă propusă de Victor Ponta: tema romilor, de la abordarea tradiţională „nu-i problema noastră” la dilema „ce-i de făcut?”

În România, abordarea politică a temei romilor se traduce în dezbateri şi discursuri publice precum şi iniţiativele pentru romi care suferă de amatorism, ură sau prostie. Pentru că am petrecut ceva timp în administraţia românească centrală ştiu că pentru acest subiect există în discursul instituţiilor trei mari repere:

1. Mereu e nevoie de punctaje defensive pentru reuniuni internaţionale sau discuţii bilaterale

2. Placa tocită, cu aceleaşi două texte servite partenerilor străini: a) avem locuri speciale pentru romi în licee şi universităţi şi b) avem politica mediatorilor şcolari şi sanitari.

3. Avem o agenţie naţională şi o strategie pentru romi (aceeaşi de mulţi ani, din care nu facem mai nimic şi care rămâne pe hârtie).

Aceste politici publice - altfel de apreciat - sunt produsele anilor ’90. De atunci nimic nou, deşi anii şi guvernele au tot trecut.

Cauza acestei situaţii este că nu avem la vârful politicii româneşti oameni care să se priceapă sau care să aibă curajul de a-şi asuma abordarea unei teme considerată nepopulară. Este relevant ce remarca Agenţia France-Presse -  că tema romilor a lipsit din dezbaterile campaniilor electorale din 2012 deşi a fost prezentă în Europa. Rareori miniştrii sau prim-miniştrii abordează constructiv subiectul ce facem pentru incluziunea romilor iar când o fac, este fie în contextul presiunilor externe fie în situaţii critice. Singura excepţie este Adrian Năstase care în 2007, scriind primului ministru Tăriceanu, dovedeşte cea mai temeinică înţelegere a problematicii.

Ultima abordare a temei s-a petrecut joi, când premierul Victor Ponta a răspuns în Les Echos întrebării despre dosarul romilor care presează relaţiile franco-române:

Nous comprenons que l'approche traditionnelle qui consistait à dire « ce n'est pas notre problème » n'était pas efficace. Après la visite de Manuel Valls l'été dernier, nous avons décidé de renforcer notre programme d'embauche de Roms dans les usines roumaines et d'intégration de leurs enfants à l'école, pour qu'ils ne soient pas incités à repartir. Mais cela prendra des années.

Două lucruri vreau să subliniez din această scurtă declaraţie: propunerea schimbării de paradigmă de la nu e treaba noastră la asumarea problemelor şi trasarea principalelor două linii directoare de acţiune viitoare – educaţia şi locurile de muncă (cu care mare parte din activiştii romi sunt de acord). Însă trebuie să fac şi o apreciere personală: de la vizita ministrului Valls până astăzi, nu s-a realizat niciun progres, nicio nouă politică publică în domeniile educaţiei sau ocupării pentru romi (şi aici o parte din responsabilitate îmi aparţine în calitate de fost consilier în cabinetul ministrului Muncii).

Dar urmând ideea premierului cred că primul pas în schimbarea de paradigmă de care amintea este de a pune pe alte baze această temă. Trebuie să plecăm de la nişte premise mai pragmatice în căutarea soluţiilor şi să învăţăm din eşecuri.

Două greşeli ale trecutului trebuie să evite actualul Guvern al României.

Prima ţine de argumentarea necesităţii unor programe de incluziune pentru romi. În ultimii 20 de ani, argumentul principal a fost acela al drepturilor omului. El este corect, însă nici suficient şi nici popular într-o societate precum cea românească, dovadă că nu i-a convins nici pe politicieni, nici populaţia. De aceea, discursului despre necesitatea şi urgenţa unei intervenţii ferme a statului trebuie să i se adauge argumentele economice. Ele se găsesc în studiul World Bank şi sună pe scurt aşa:

România pierde anual aproape un miliard de euro din excluziunea romilor! Mult mai mult decât ne putem permite mai ales în vreme de criză.

A doua greşeală este de a continua să se mintă pe sine şi partenerii europeni. Timp de peste 10 ani, guvernele Romaniei au strâns într-o strategie şapte domenii şi zeci de probleme de rezolvat, asumându-şi totul şi făcând nimic. O schimbare de abordare poate fi aceea de a accepta limitele de resurse umane şi materiale ale statului şi de a spune scurt şi simplu:

Nu putem să facem totul, nu putem acoperi toate domeniile: locuinţe, sănătate, educaţie, ocupare, cultură, şamd. Credem că educaţia şi locurile de muncă sunt prioritatea aşa că ne concentrăm toate resursele pentru ca în următorii 4 ani să facem progrese vizibile aici.

Aşadar….

Ce-i de făcut

Avem o populaţie romă adultă neocupată, săracă, numeroasă şi lipsită de pregătire profesională sau captivă în meseriile tradiţionale. Pentru cei mai mulţi dintre ei, singura şansă la un loc de muncă este în agricultură. Pentru ceilalţi, răspunsul este economia socială, de la meşteşugurile tradiţionale până la reciclare. Viitoarea programare bugetară trebuie să fie adaptată acestor realităţi cu atât mai mult cu cât România are ţinte clare pe care trebuie să le atingă.

Avem o populaţie romă tânără foarte numeroasă. Aceasta este o oportunitate pentru România şi viitorul economiei şi al sistemului de pensii nu poate fi imaginat fără ca aceşti tineri să fie incluşi în piaţa muncii. Pentru aceasta este nevoie de investiţii în educaţie de calitate, eradicarea analfabetismului şi a segregării şcolare a copiilor romi.

Avem în România câteva proiecte de succes implementare de organizaţii non-guvernamentale, mai bine cunoscute şi apreciate în afară decât în tara (iată câteva aici, aici şi aici). Ambasadorii le vizitează, oficialii români mai rar. Oamenii de la nivel local ne spun şi ne arată că se poate, trebuie să dovedim că se poate şi la Bucureşti. Guvernul trebuie să facă un inventar al acestor proiecte şi să investească în a le prelua / dezvolta / extinde.

Atât! Să facem paşi serioşi şi fermi în aceste direcţii şi va fi suficient şi pentru societatea românească şi pentru Europa. Mai ales că Germania, Franţa şi mai toată Europa au început să-şi piardă răbdarea cu noi. În plus avem un acord cadrul cu Franţa pentru un experiment de reinserţie a romilor. Proiectul, cu un previzibil succes, se va transforma într-un mesaj politic foarte clar: atunci când există voinţă politică, problemele se pot rezolva.

De aceea este momentul să depăşim acum învechitul dicton laissez faire, laissez passer şi să conştientizăm frust şi sec: si on ne fait rien, il ne se passera rien!

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite