Câţi bani face siguranţa în şcoală?

Violenţa în şcoli, o problemă ce ţine şi de finanţarea învăţământului

În clipa în care am auzit că un profesor a fost bătut în clasă, la Focşani, am ştiut imediat că asta e o ştire de interes naţional. În ultima vreme cazurile de violenţă în şcoală sunt tot mai mediatizate.

Dacă era vorba doar de un copil bătut de profesor şi de o aplicare a unei „corecţii” de către părinţii supăraţi, susţinerea publicului ar fi mers către părinţi. Cine nu a avut măcar un profesor care l-a stresat şi nu s-ar simţi acum răzbunat?

Numai că pronunţarea etniei celor care au venit să se răzbune a mutat direcţia susţinerii în tabăra profesorului. Dintr-o dată era un “păi da, uite cum sunt ăştia, ţi-am zis eu, trebuie făcut ceva radical”. Toate stereotipiile au dat năvală peste noi. Declaraţia inspectoarei generale, care a pus verdictul vinovat înainte de o anchetă, a pus şi mai multe paie pe foc, profesorii simţindu-se lezaţi, lipsiţi de orice protecţie în eventualitatea unei agresiuni în spaţiul şcolii.

Cum vedem, sunt toate ingredientele unei ştiri de pagina întâi. Care aduce apoi nişte dezbateri superficiale pe chestiuni circumstanţiale. Ce etnie au avut atacatorii şi cât de dur a fost profesorul în pedeapsa aplicată. De parcă nu poţi mânca bataie în şcoală de la oricine. Sau nu poţi mânca bătaie şi fără să loveşti un copil. Dar cum e cu siguranţa asta de fapt şi cine o plăteşte?

La şcoala unde învaţă fetiţa mea, părinţii plătesc un paznic. La fel la şcoala unde predau. Soluţii găsite de şcoli pentru a creşte siguranţa, în lipsa fondurilor. Dezbaterea despre siguranţa în şcoli ar trebui prin urmare să plece de la soluţii bugetate, nicidecum improvizaţii. Când apar ştiri despre “fondul şcolii”, toată lumea se scandalizează şi pe bună dreptate. Nu există transparenţă în cheltuirea banilor şi de aici suspiciuni.

Pe de altă parte însă, şcolilor nu li se dau niciodată bani suficienţi. Nu sunt bani de paznici, cum nu sunt bani de toner, de hârtie, de calculatoare sau de imprimante. Şi atunci alegi. Nu le oferi sau apelezi la părinţi.

Bătaia unui profesor în şcoală ar trebui să deschidă o dezbatere reală despre multe probleme. Nu doar despre programă şi plan de învăţământ, despre clasa pregătitoare la şcoală sau la gradiniţă, ci şi despre fondurile necesare. Despre minimalul care să asigure egalitatea de şansă a elevilor, fie că învaţă la o şcoală centrală, fie la una de cartier, fie ca sunt la oraş, fie la ţară. E timpul să lăsăm deoparte ipocrizia şi să spunem clar câţi bani face educaţia. De-adevăratelea.