Cât de gravă este situația dacă Secretarul General al ONU cere reforma fundamentală a ordinii mondiale, începând cu structura globală financiară?

Cu ocazia unei conferințe de presă susținute la Hiroshima, prezent la lucrările G7, Antonio Guterres (foto),  Secretarul General al ONU, a spus că a venit timpul pentru reforma Consiliului de Securitate cât și instituțiile create în urma discuțiilor de la Bretton Woods, adică Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială pentru a ca ele să poată corespunde „realităților lumii de astăzi”.

Foarte interesant semnal geo-politic îl reprezintă insistența cu care a revenit asupra a ceea c consideră că ar trebui să fie prima etapă a schimbării, adică reforma celor două instituții financiar deoarece „arhitectura financiară globală este depășită, disfuncțională și nedreaptă”, adăugând , cu referire la Consiliul de Securitate, și că „...în fața șocurilor economice provocate de pandemia Covid-a9 și a invaziei rusești în Ucraina, nu a reușit să-și îndeplinească funcția de bază, aceea de plasă de siguranță globală”.

Cu siguranță că așa este și acesta este și motivul pentru care la reuniunea G7 au fost invitați liderii celor mai importante economii emergente ale lumii, cele din „Sudul Global” în scopul d a le atenua frustrările., asta în condițiile în care, într-adevăr, structurile politic și de decizie la nivel global nu mai corespund nicidecum relațiilor d forță care erau consemnate la finele celui de-al Doilea Război Mondial. Un exemplu, foarte adesea repetat acum în diversele analize care se bazează de datele oferite în februarie de analizele prospective ale FMI și Băncii Mondiale, este că doar India și China împreună vor contribui în acest an în proporție de peste 50% la creșterea economică globală, așa cum preciza atunci Pierre-Olivier Gourinchas, economistul-șef și directorul departamentului de cercetare al FMI.

Interesant este că discuția asta privind reforma Consiliului de Securitate și cea a instituțiilor financiare revine exact acum când crește exponențial presiunea formării unui bloc compact de țări, multe dintre cele care odinioară au format „lumea nealiniaților” sau „Grupul celor 77”, posibil să se unească în revolta lor deschisă împotriva unei lumi devenită unipolare sub conducere americană și propunând lumii doar un model de cooperare deja depășit și osificat bazat pe instituțiile care reflectau ambițiile învingătorilor din 1945.

Dar, atenție, discuția asta nu este nouă, acum doar s-a acutizat. De peste 30 de ani tema a revenit în dezbaterile de la ONU, iar acuzația de la care s-a plecat este că, la nivelul Consiliului de Securitate,  țările nordice (SUA, Rusia și statele europene) și-au format o zonă de influență absolut prioritară în raport cu interesele statelor din sud. Consiliul a fost extins în 1965 prin adăugarea membrilor non-permanenți care, de la 6 au devenit 10, tocmai ca urmare a apariții d din ce în ce mai multe state independente.

Dar, dacă toată lumea este de acord asupra nevoii de schimbare, discuțiile se împiedică la nivel de soluții. Spre exemplu, câte locuri ar trebui să fie acordate în viitorul Consiliu pentru reprezentarea echilibrată a celor cinci mari regiuni ale globului, începând cu Africa, singura regiune care nu este deloc reprezentată acum în Consiliu? Câți membri ar trebui să aibă Consiliul, 15, 24 sau 27, (câți dintre acești cu statut de membri permanenți? ) și cum va influența asta exercitarea voturilor în cazul în care s-ar modifica și regulile privind dreptul de veto? Cum oare s-ar putea obține așa ceva în condițiile respectării actualei Carte a ONU care spune că, pentru o asemenea reformă a Consiliului, este nevoie de votul a două treimi dintre cele 193 de țări membre ONU, inclusiv cei 6 membri permanenți ai Consiliului. Dacă va exista un singur veto, întreg procesul se anulează.

Dacă asta pare dificil și irealizabil, atunci, în condițiile de acum, cât de posibilă ar fi o reformă din temelii – în sensul democratizării – a întregii arhitecturi financiare globale dominată acum de FMI și Banca Mondială, „instituțiile Bretton Woods” care, de decenii sunt ținta unor acuzații dintre cele mai dure și persistente din partea țărilor sărace sau în curs de dezvoltare profund nemulțumite de condițiile draconice impuse pentru acordarea de împrumuturi care, spun ele, se transformă mult prea adeseori într-o formă de diktat economic? Dacă vă interesează, aveți aici câteva dintre recentele luări de poziție la nivelul ONU privind finanțarea procesului de dezvoltare și rolul acestor instituții din sistemul ONU.

Dezbaterea s-a închis de ceva vreme, mai precis a devenit foarte aplicată din momentul în care a fost creată și a început să deruze programe prima bancă din sistemul global la care visează cei din BRICS și la care cheamă să adere statele din „Sudul Global” : Noua Bancă de dezvoltare a BRICS, condusă acum, din luna aprilie, de Dilma Rousseff, fosta președintă a Braziliei. O instituție bancară dedicată și ea „dezvoltării infrastructurilor și dezvoltării durabile” în țările emergente și în curs de dezvoltare și care susține proiectele în țările membre ale organizație dar care ar avea ambiția ca, pe măsura viitoarei extinderi a BRICS, să deschidă noi cooperări, actualmente investițiile fiind superioare cifrei de 90 miliarde $ în 30 de proiecte de mari dimensiuni.

Deciziile politice vor fi determinante pentru ca acest embrion de instituție bancară cu ambiții globale să poată visa la un statut d putere care să-i permită să joace la nivelul instituțiilor Bretton Woods. Întrebarea este dacă un asemenea acord odată realizat, statele membre ale noii structuri vor merge mai departe în proiectul de a crea o nouă ordine internațională cu instituții separate, politice, economice, financiare relevante și care să coordoneze spațiul de dezvoltare propriu, cu instituții de reglementare proprii.

Foarte greu de spus dacă și când această instituție financiară va putea înlocui sau juca pe același plan cu Banca Mondială, spre exmplu, și acoperirea sa globală, așa că singura posibilitate o reprezintă ruptura între sisteme:

Dar nici asta nu mai este deloc o perspectivă teoretică. Lucrurile sunt deja în mișcare rapidă., Depinde cât de radicală va fi transformarea pe care o vor implica acest schimbări și ce mijloace vor fi folosite pentru a o impune. Deocamdată domnește un vânt de nebunie războinică. Depinde de cât de tare va fi lăsat să cuprindă lumea care parcă s-a săturat de  prea multă pace și are nevoie de o serie de coșmaruri violente pentru a se trezi la realitate. Cum, nu mi-aș dori să văd.