Care este miza reală a referendumurilor organizate de ruși în zonele ocupate din Ucraina?

Aparent, răspunsul este clar, simplu și evident: vor să anexeze teritoriile respective și să le adauge ca parte componentă a Federației Ruse. Așa este, dar obiectivul profund depășește nivelul acestui răspuns, oricât de clar, simplu și evident este el. Poate, aș spune, mult prea clar, simplu și evident, ideal construit pentru a putea ascunde construcția din spatele scenei, infinit mai amplă și mai primejdioasă chiar decât tragedia de acum din spațiul ucrainean.

Desigur, ce are loc acum în teritoriile ocupate de ruși în Ucraina este o dezvoltare a scenariului aplicat cu succes în Crimeea, iar asta i-a luat din nou prin surprindere pe analiștii militari și pe politicienii occidentali care erau convinși că „episodul Crimeea” avea să fie unica încălcare grosolană de către Rusia a reglementărilor internaționale care proclamă inviolabilitatea teritoriului unei țări suverane și independente. N-au vrut să ia în seamă, nici atunci, nici acum, avertismentele repetate că, dată fiind ineficacitatea sancțiunilor, rușii vor socoti că drumul le rămâne liber și, în consecință, au escaladat presiunea, transformând-o în intervenție militară directă, cea denumită „acțiune militară specială”.

Acesta ar fi trebuit să fie primul semnal că ceva ciudat se pregătea în subteran, căci altfel de ce n-ar fi vorbit Putin, încă din primul moment, de un război sfânt pentru eliberarea Ucrainei de neo-naziști etc? De ce a preferat nominalizarea aceasta rezervată, cel puțin până acum, operațiunilor de răspuns punctual în cazul unor evenimente teroriste de mare amplitudine și intensitate? Doar pentru a transmite lumii că, din punctul său de vedere, politicienii și guvernul de la Kiev puteau fi asimilați teroriștilor și că trebuia tratați ca atare?

Sigur că și acesta este un palier posibil pentru o explicație rezonabilă. Dar asta s-a produs în paralel cu aplicarea în Rusia a uneia dintre cele mai inexplicabile și stranii măsuri, cea de aplicare a unor amenzi grele sau pedepse cu închisoarea pentru cei care pronunțau cuvântul „război”. De ce? În opinia mea, aici se găsește cheia care deschide sertarul al doilea în ce-ar putea fi viitorul imediat al evenimentelor viitoare în Ucraina.

În mod deliberat Putin nu a folosit termenul „război” și nici Rusia nu a făcut vreodată o declarație de război împotriva Ucrainei deoarece această mișcare definitivă și irevocabilă în mod legal este rezervată ca mijloc posibil de acțiune în etapa care se va deschide de săptămâna viitoare, din momentul în care, după ce Duma Rusiei va fi de acord cu cererea venită din zonele unde a avut loc referendumul de alipire la Rusia, va vota în favoarea cererii respective, trimițând decretul către Putin. Din momentul în care decretul respectiv va fi semnat, teritoriile respective vor deveni, cel puțin din perspectiva rusă, parte constitutivă a teritoriului național al Federației, exact cum este și Crimeea.

De-abia acum, mare atenție la acest element decisiv pentru toate raționamentele strategice viitoare, de la Kremlin se aude noul discurs în care, pentru prima oară, se anunță că, dat fiind că va fi vorba despre apărarea teritoriului național al Federației Ruse, se vor putea folosi absolut toate armele existente în arsenale, deci inclusiv cele nucleare. Asta însemnând că Putin a transmis deja că nu pune niciun fel de preț pe valul enorm de proteste internaționale sau pe amenințările cu noi valuri de sancțiuni sau pe faptul că, evident, țara sa este din ce în ce mai izolată de comunitatea națiunilor civilizate și democratice. Context în care se mai produce o modificare esențială: tehnic, atacurile forțelor ucrainene care vor să-și elibereze teritoriile ocupate se vor transforma în atac direct împotriva Federației Ruse și putem foarte ușor presupune că replica va fila un maximum de agresivitate deoarece deja este asimilată de propaganda rusă cu ceea ce a fost Marele Război pentru Apărarea Patriei în timpul celei de-a doua conflagrații mondiale.

N-a fost așa și până acum? Tehnic, ar fi vorba despre nivelul superior al „operațiunii militare speciale” și, în mod surprinzător și de altfel foarte cinic, ar permite rușilor să spună că ei declară război Ucrainei (și oricărei țări îi va acorda asistență) deoarece forțele ei militare ar fi cele atacatoare împotriva forțelor ruse care nu fac altceva decât să-și apere țara... Imposibil? Nu cred, căci ce este acum în teritoriile separatiste nu poate fi decât, din nou, o etapă intermediară în extensia pe mai departe în sud, înspre Crimeea și apoi înspre Gurile Dunării.

Ce poate face comunitatea internațională? Dacă poate face ceva, vom vedea marți, pe 27 septembrie, deoarece atunci ar putea avea loc o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU solicitată de Ucraina „pe tema referendumurile organizate de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina. Rusia trebuie să răspundă pentru încercarea sa continuă de a modifica frontierele internațional recunoscute ale Ucrainei, o încălcare a Cartei ONU” explica Oleg Nikolenko, purtător de cuvânt al Ministerului ucrainean de externe. Dar un veto din partea Rusiei poate închide procedura și cu asta ne întoarcem la punctul de plecare, cu tot cu urne de vot păzite de trupele speciale rusești înarmate până-n dinți în numele libertății și demnității umane.

Până atunci, România, cu înțelepciune, face ce știe mai bine, cu comandantul guvernului, doctorul în științe și generalul Ciucă care spune atât de frumos și de clar că „am luat act de declarațiile președintelui Putin, am luat act cu îngrijorare cu privire la mobilizarea parțială a armatei Federației Ruse și la desfășurarea așa-ziselor referendumuri în Donbas și Zaporojie. Ne menținem atitudinea echilibrată și vom continua să analizăm cu calm evoluția situației împreună cu aliații NATO și partenerii din UE. Îmi exprim totodată speranța ca situația din zona de conflict să nu escaladeze”.