Când Europa îşi spânzură propriile valori, va curge cu petrodolari…
0
În timp ce afaceriştii francezi aşteptau ca hienele să prindă o ciosvârtă din marele ciolhan iranian, în ţara mollahilor ultrapudibonzi minorii încă sunt condamnaţi la moarte, iar fetiţele măritate cu forţa de la 13 ani. Când ne cartonăm statuile antice, dar închidem ochii ca să nu vedem cruzimea copiilor spânzuraţi, atunci am ajuns pe marginea prăpastiei… prăpastia dezumanizării.
Cu ocazia mediatizatei vizite a preşedintelui Iranului, Hassan Rohani, în Europa, vă propun să ne cutremurăm un pic răsfoind recentul raport intitulat "Growing up on death row: The death penalty and juvenile offenders in Iran" (Cum să creşti în culoarul morţii: pedeapsa cu moartea şi delicvenţa juvenilă în Iran), realizat de Amnesty International, cunoscuta organizaţie de promovare a drepturilor omului, mai ales a celor menţionate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului al ONU. Are cineva adresa de mail a lui Rohani să-i trimitem un exemplar? Sau ar fi trebuit să-mi ascund chipul îi întunericul unei căşti pe nume burka, îndrăznind să scriu despre domnia sa? Că de când ne cenzurăm frumuseţea statuilor antice şi punem numai cico pe mesele de protocol de la Elysée, nu mai ştiu, zău, dacă nu ne-au ieşit pe nas şabloanele acestei corectitudini politice atât de perverse. Sau poate aş merita câteva mângăieri cu biciul pentru îndrăzneala de a scrie ceea ce cred?! Nu de alta, dar recent organizaţia Reporteri fără frontiere a denunţat Iranul ca fiind ţara în care prosperă una dintre cele mai mari închisori din lume unde sunt disciplinaţi numai jurnaliştii.
Sper că nu mai este un secret pentru nimeni faptul că teocraţia iraniană este de fapt unul dintre cele mai represive regimuri din lume. În această ţară nimeni nu scapă poliţiei de moravuri: nici copiii care sunt condamnaţi la moarte dacă, de exemplu, exprimă resentimente faţă de divinitate, nici femeile care au acelaşi statut cu minorii şi nu au voie să iasă din casă fără autorizaţia bărbaţilor, nici opozanţii, nici minorităţilor etnice sau religioase care sunt persecutate în mod frecvent din motive absurde şi nefondate. Dar poate realitate cea mai tragică care se petrece în această ţară este condamnarea la moarte a persoanelor care erau minore în momentul săvârşirii faptelor pentru care au fost acuzate. În acest moment istoric, când Iranul se reîntoarce pe scena diplomatică internaţională, este crucial ca marii conducători ai lumii să evoce în discuţiile cu autorităţile iraniene toate aceste condamnări la moarte a copiilor, Iranul fiind una dintre puţinele ţări care continuă să-i execute pe delicvenţii minori. Dar dacă am reuşit să-i punem burka chiar şi lui Venus, mai pot avea pretenţii ca politicienii să aibă curajul de a vorbi deschis despre subiecte atât de crude? Nu-mi mai rămâne decât să mă spânzur cu ştreangul speranţei şi să atârn în vid… în vidul unei lumi care e corectă politic doar când ştie ca îşi va umple buzunarele de milioane de euro şi de dolari.
O fetiţă este condamnată la moarte încă de la vârsta de 9 ani…
Spre deosebire de un băiat care, pentru aceleaşi acuzaţii, este condamnat însă de la vârsta de 15 ani. Reprezentanţii Amnesty International subliniază faptul că, condamnarea în sine constituie o violare a interdicţiei absolute de a recurge la pedeapsa capitală în cazul persoanelor care aveau mai puţin de 18 ani în momentul săvârşirii faptelor. Între 2005 – 2015, în Iran au avut loc cel puţin 73 de condamnări de acest tip, iar conform Naţiunilor Unite, cel puţin 160 de persoane care erau minore în momentul în care au fost arestate, se află în prezent în sectorul celor condamnaţi la moarte. Din nefericire, aceste date nu reprezintă cifrele cu adevărat reale, deoarece informaţiile referitoare la condamnările la moarte care au loc în Iran sunt adesea înconjurate de tăcere şi mister. Mai mult, în unele cazuri autorităţile schimbă data execuţiilor în ultimul moment, exacerbând astfel angoasa deţinuţilor. Îmi este imposibil să-mi imaginez ceea ce pot simţi aceşti tineri şi mă cutremur de lipsa de umanitate a politicienilor care se reped să ascundă o pereche superbă de sâni din marmură, dar nu spun nimic despre tratamentele atât de crude pe care autorităţile iraniene le practică pe propriii cetăţeni.
În ultimii ani, mollahii atotştiutori s-au felicitat (singuri, presupun…) de a fi făcut în anul 2013 modificări importante în Codul penal islamic, cu scopul de a înlocui pedeapsa capitală cu o altă formă de pedeapsă bazată pe evaluarea maturităţii psihologice a acuzaţilor în momentul săvârşirii faptelor. Aceste măsuri sunt însă la ani lumină de a fi materializate, iar în realitate nu fac decât să reflecte indiferenţa şi nerespectarea sistematică a angajamentelor luate acum mai bine de două decenii, când autorităţile iraniene au ratificat Convenţia Internaţională cu privire la drepturile copilului. Această convenţie menţionează clar, la capitolul 37, aliniatul a).: Statele părţi vor veghea ca: nici un copil să nu fie supus la tortură, la pedepse sau la tratamente crude, inumane sau degradante. Pedeapsa capitală sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu va fi pronunţată pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de 18 ani. Aşadar, chiar dacă este scris negru pe alb în documente emise la nivel internaţional, autorităţile de la Teheran continuă să execute minori, în multe cazuri fără a-i informa nici măcar de faptul că au dreptul de a cere un nou proces. Dar între timp, politicienii italieni se dezonorează punându-i Burka lui Praxiteles, aşa cum inspirat a scris Teodor Baconski în articolul de faţă.
Ţara unde victimele Holocaustului sunt subiecte de caricaturi…
Aşadar, dispreţul faţă de drepturile cetăţenilor iranieni nu cunoaşte limite. Conform afirmaţiilor raportorului special al Naţiunilor Unite, M. Ahmed Shaheed, bilanţul atrocităţilor este cumplit: "Teheranul continuă să execute mai mulţi indivizi pe cap de locuitor decât ansamblul celorlalte ţări din lume". O dată cu ascensiunea la putere a preşedintelui Rohani, ritmul execuţiilor s-a accelarat, numai între 2013-2016 având loc 2000 de execuţii. Încă de la începutul lunii ianuarie au avut loc nu mai puţin de 19 execuţii dintre care două au fost cazuri de spânzurare în spaţiul public. Halucinant este faptul că dintre aceşti condamnaţi, mulţi erau minori în momentul săvârşirii faptelor, unii fiind executaţi pentru motive năucitor de absurde precum propagarea corupţiei pe pământ sau resentimente faţă de Dumnezeu. Iranul este ţara unde tinerii sunt reeducaţi în centre de corectare a delicvenţei juvenile unde stau până la vârsta de 18 ani, când majoritatea îşi primesc de fapt sentinţa de condamnare la moarte. Vă puteţi imagina infernul prin care trec aceşti copii aşteptând de fapt să moară???...
Versiunea rectificată a codului penal iranian continuă să prevadă şi lapidarea femeilor acuzate de adulter. Femeile sunt în general, însă, ţinta a numeroase discriminări instituţionalizate, mai ales în materie de mariaj, divorţ, dreptul asupra copiilor sau dreptul la moştenire. Acestea continuă să fie considerate drept fiinţe inferioare care nu au dreptul de a munci, dar sunt obligate să ceară autorizaţia soţului dacă vor să iasă din casă. Mai mult, o lege votată de parlamentul iranian în 2013 permite unui bărbat să se căsătorească cu fiica adoptivă din momentul în care aceasta împlineşte vârsta de 13 ani. Oare nu este acesta un mod de a legaliza pedofilia?
Ieri, sute de iranieni au protestat împotriva prezenţei lui Rohani la Paris, lansând un apel către autorităţile franceze referitor la situaţia dezastruoasă a drepturilor omului în Iran. Acuzaţiile sunt extrem de grave: Rohani este considerat unul dintre cei mai mari violatori ai drepturilor omului, autorul moral a numeroase masacre, responsabil cu promovarea unei politici integriste şi susţinător a celor mai feroce grupări teroriste ale momentului. Conform celebrei expresii "Divide et impera", regimul mollahilor pe care îl conduce din 2013, a adoptat politica haosului pentru a stăpâni mai bine în Orientul Mijlociu, continuând să sufle cu putere în cărbunii încinşi ai conflictului israelo-palestinian şi să finanţeze organizaţii teroriste precum Hamas, Hezbollah şi jihadul islamist. Cu două săptămâni înainte de celebrarea Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, sub oblăduirea aceluiaşi Rohani, regimul de la Teheran a lansat un nou concurs de caricaturi menit să nege existenţa Holocaustului, insultând astfel memoria celor şase miloane de evrei, victime ale genocidului nazist. Într-un interviu acordat postului France 2, preşedintele Rohani declara de altfel că "Israelul nu este un stat legitim". Nu voi intra în acest subiect atât de complex, dar faptul că autorizezi un concurs de caricaturi în care atrocităţile suferite de milioane de oameni nevinovaţi devin subiecte de caricaturi, spune totul despre acest cumplit personaj.
Ce ar mai fi de adăugat? Păi, tot în Iran, de exemplu, este interzisă publicarea în cărţi a cuvântului "vin", dar şi a termenilor provenind din alte limbi. Recent, Orchestrei Simfonice de la Teheran i s-a interzis în ultimul moment participarea la o competiţie internaţională pe motiv că printre muzicieni se aflau şi câteva femei care, începând cu Revoluţia islamică din 1979, nu mai au dreptul să apară pe scenă şi în lume în general. De altfel, liderii religioşi iranieni stigmatizează cu ferocitate arta muzicală, considerând că muzica îi poate deturna pe tineri de la principiile revoluţiei islamice.
Cu siguranţă multe grozăvii şi atrocităţi ar mai fi de adus la lumină, dar simt că mă sufoc sub povara tuturor acestor situaţii absurde pe care mii de oameni le îndură chiar în momentele în care scriu. Iar în timp ce afaceriştii europeni îşi freacă mâinile de bucurie că au încheiat contracte babane cu autorităţie iraniene, închisorile din această ţară sunt pline de tineri care îşi aşteaptă condamnarea la moarte. Vizita preşedintelui iranian în Europa ne demonstrează că diplomaţia intereselor economice nu poate fi compatibilă cu diplomaţia valorilor, iar patria care nu-şi apără valorile fondatoare nu mai este credibilă şi nici respectabilă atunci când susţine că-şi apără interesele. În loc de concluzie, mă alătur reprezentanţilor Consiliul Naţional al Rezistenţei Iraniene din Franţa (coaliţia opozanţilor regimului iranian care trăiesc în exil) al căror mesaj este foarte clar şi concis: "A închide ochii atunci când vine vorba despre violarea libertăţilor iranienilor în profitul expansiunii relaţiilor economice şi apropierea de regimul de la Teheran în detrimentul poporului iranian, este nu numai imoral şi demn de condamnat, ci şi un factor ca va exacerba insecuritatea şi conflictele din Orientul Mijlociu şi chiar din lumea întreagă".
Se încarcă comentariile...
