Breaking news

Unii răuvoitori susţin că biserica autohtonă şi ortodoxia în general nu se acomodează cu suficientă supleţe la noutatea veacului. Conservatoare, tradiţionalistă, orientată eschatologic iar nu conjunctural, biserica noastră, spre deosebire de cea catolică, nu se lasă contaminată de ispitele unei modernizări factice, dar rămîne, astfel, în urma spiritului vremii. Ei bine, realitatea e pe cale de a anula sever asemenea insinuări.

Aflu, de pildă, că un preot de-al nostru, de la Sălaj, a avut ideea insolită de a construi o cădelniţă electronică. Dincolo de pasiunea sa pentru tehnică, îndrăzneţul paroh a invocat şi argumente ecologice şi culturale. Fumul tămîii – spune Domnia Sa – este toxic (de aceea, nu-i aşa, fuge pînă şi dracul de tămîie…). Noul dispozitiv de distribuire a sfintei arome împiedică însă, din fericire, inhalarea „prafului negru de cădelniţă” şi nici nu mai ameninţă pictura bisericii cu depuneri pernicioase. Generaţiile viitoare nu vor mai fi, deci, otrăvite de chimia subversivă a cădelniţei strămoşeşti. Gata cu poluarea! Dar acesta este doar începutul.

Acelaşi împătimit inventator pregăteşte şi un alt mod de manevrare a uşilor împărăteşti. Altarul se va deschide, în curînd, prin telecomandă. Desfid pe oricine va putea aduce exemple din spaţiul catolic, în care duhul înnoirii, orientarea futurologică a „instalaţiilor” liturgice să fi mers atît de departe…

O noutate pe care cu greu am fi putut-o anticipa este şi apariţia unui spectaculos tip de document, cu ocazia sărbătoririi a 125 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. La slujba de pomenire oficiată de un sobor de preoţi lîngă mormîntul poetului din Cimitirul Bellu, Federaţia Naţională a Revoluţionarilor din România a împărţit celor prezenţi „diplome de participare“. Pietatea legitimă devine, astfel, un merit care trebuie răsplătit. Vii la o pomană, te alegi cu o decoraţie!

Poetul naţional ar fi, cred, destul de iritat să se vadă încoronat ca patron al revoluţionarilor. Nu prea îi avea la inimă pe paşoptişti, pe liberalii roşii şi pe agitatorii publici în general. Iar prietenul lui, Ion Luca Caragiale, ar fi rîs homeric dinaintea acestui „moft” pompos. Auzi dumneata! Să capeţi, odată cu coliva, şi o diplomă de excelenţă! Carevasăzică evlavia e rentabilă! În curînd se vor da şi premii, în funcţie de numărul de parastase la care ai participat.

•

Există şi „breaking news” despre „oldies”, adică despre unii domnişori tomnatici care sparg gura tîrgului cu gesticulaţia fistichie a unor debutanţi. Asta se întîmplă ori de cîte ori domnişorii cu pricina vor cu orice preţ să reintre în joc, să capete vreo funcţie, să fie băgaţi în seamă de gazete şi de admiratoare. Rezultatul e ameţitor: inşii cu pricina fac tumbe vesele, driblează cu ochii la tribune, îşi amintesc de vremurile bune cînd aveau viitorul în faţă. Constat cu regret că domnul Tăriceanu a alunecat patetic în această postură.

Cînd mi se cerea părerea despre el, mă grăbeam să spun că are măcar un merit: e bine crescut, lucru nu tocmai obişnuit pe scena noastră publică. Or a devenit brusc un monument de proastă creştere. Un exemplu: îl şterge de pe lista invitaţilor la sărbătorirea a 150 de istorie a Senatului pe preşedintele ţării. Ca şi cum datele mari ale istoriei naţionale sunt o chermeză privată: nu chemi la petrecere decît pe vecinii cu care te înţelegi bine. Nu există protocol, nu există simboluri legitime, nu există cuviinţă şi serenitate instituţională. Există doar nervi autobiografici, retorsiuni făloase, goange de mire răscopt. Dar nu e vorba numai de acest „detaliu”. E vorba de un comportament bezmetic, contra-productiv pe toate planurile, dezamăgitor. Ni se oferă spectacolul trist al unui „domn” care se amestecă, fără talent, într-un poker de bodegă. Sic transit…