Basarabenii mei dragi. 2.0
0
Despre basarabenii mei dragi, care nu trebuie să fie uitaţi niciodată. Sunt cei care au stat la baza a ceea ce suntem, ceea ce am fost şi ceea ce vom fi de acum încolo. Sunt cei care au creat pentru a schimba ceva. Datorită lor, noi suntem mai aproape unii de alţii.
Dupa ce în „Basarabenii mei dragi. Partea 1” am scris despre basarabenii care ne cântă şi ne încântă, adică despre Cătălin Josan, Alexandrina Hristov, Nicu Ţărnă şi Gândul Mâţei, Marcel Bostan şi Alternosfera (NU despre Ana Lesko!), astăzi voi scrie despre un singur basarabean.
Am încercat să-l încadrez într-o categorie, dar mi-a fost imposibil. Cum să-l încadrezi într-o categorie când creaţia lui a umplut un univers? Este vorba despre un univers interior, dar, totuşi, acest mare basarabean a reuşit să umple sufletele a sute, mii, milioane de oameni şi sunt onorată că am reuşit să-l prind în viaţă, atât cât s-a putut, şi să mă umplu de lumina pe care o radia.
Ce aş putea să vă spun despre viaţa lui Grigore Vieru, mai important decât ceea ce l-a facut etern? Puţini ştiu ca versurile coloanei muzicale din filmul Maria Mirabela sunt scrise de el, că poeziile lui s-au transformat în cântece pentru Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Tudor Gheorghe, Iurii Sadovnic şi apoi Zdob şi Zdub. Ca manualul după care am învăţat şi învăţam şi astăzi, noi, toţi basarabenii, în clasa 1 şi care se numeşte „Abecedarul” e scris de el. Ca a fost membru de onoare al Academiei Române, care l-a propus pentru Premiul Nobel în 1992.
Fiind copil mic, am învăţat să articulez prin prisma poeziilor lui pentru copii, acele versuri simple şi calde care repetate mă făceau să-mi iubesc mama, soarele, pâinea, pământul, ţara, limba, chiar şi atunci când înca nu ştiam ce sunt toate acestea.
„Mama coace pâine,
Soare în ferestre,
Soarele e unul,
Mama una este.”
Tot el m-a învăţat să mulţumesc frumos:
„Înfloresc în jur copacii,
Ceru-i luminos.
Pentru pace, pentru pace
Multumim frumos.”
Apoi am crescut şi am trecut la teme mai serioase. Grigore Vieru avea curajul, în ciuda vremurilor tulburi în care a activat, să ne amintească întotdeauna şi cu orice preţ de unde ne tragem, ca noi, basarabenii, suntem români rupţi de patria-mumă:
„Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea tarziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.
Aflând că frate-mi eşti,
odată Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.
Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.
Din Basarabia vă scriu, Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut."
Despre România a spus:
Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul.
Iar despre limba:
„În aceeasi limba
Toata lumea plange,
In aceeasi limba
Rade un pamant.
Ci doar in limba ta
Durerea poti s-o mangai,
Iar bucuria
S-o preschimbi in cant.”
Grigore Vieru a fost si este fenomenul care a legat Basarabia de România prin cuvinte şi poezie, prin căldură cu care rosteau cuvintele „frate”, „Prut”, „Basarabia”, de parcă, cu sufletul strămutat la Hotin (acolo s-a născut), poetul ar fi suferit pe ambele părţi ale hotarului, suferinţa sa fiind astfel de două ori mai pătrunzătoare.
Ce aş putea să spun mai mult decât atât, decât să închei tot cu un citat din Maestru? Eu aşa mi-l imaginez, la fel ca în versurile de mai jos, chiar dacă nu mai este...
„Merg pe pământ
Şi sun ca vioara.
Toate îmi par că sânt
Prima oară.
Ca un copil
Aştept dimineaţa,
Până la lacrimi
Mi-e dragă viaţa.”
Se încarcă comentariile...
