Baicu, tâlharul
0O poveste veche, rămasă pe o filă de ziar. Un condamnat evadează, iar traseul lui e de povestit. Despre el consemnează un ziarist, se povestește pe străzi.
Un tâlhar pe nume Mitrache Baicu a fost închis de două ori, prima oară imediat după război, la începutul anilor nebuni, printr-un ghinion evident. Trecea pe Calea Moșilor, fără planuri pentru acea zi. Dintr-o casă cu etaj cineva scutura un pled, iar în elanul gospodăresc, persoana a aruncat și un ceas, rămas printre cutele cuverturii. Pură întâmplare! Ceasul era al unui bărbat imprudent, care îl rătăcise prin cearșafuri. Amețit de iubire și aflat într-o casă străină, proprietarul ceasului murea de frică. Urcase în fugă, era grăbit, iar femeia pe al cărui spate încercase moliciunile cuverturii, era măritată. Vedeți, un șir lung de lucruri întâmplătoare, provenite din frici, vinovății și pasiuni teroriste.
Ceasul i-a căzut lui Baicu în sân. A simțit răcoarea pe sub cămașă, a scos rapid mână din buzunar, unde se lăfăia ca într-o zi fără treabă.
Isterizată, femeia de la balcon a dat alarma, gardistul, care nici el n-avea mare lucru în ziua aia, a și sărit. Restul este prozaic: Baicu a luat-o la fugă, dintr-o maximă și ghinionistă prostie.
A stat la pârnaie aproape un an, de unde a ieșit cu un dezgust mare față de societate și oameni.
S-a bucurat de libertate puțin, până într-o zi, pe care o știm precis, a anului 1923, când s-a lipit de un portofel al unui găgăuță din cartierul Napoleon. A scos banii, care nici nu erau mulți, a aruncat restul și-a intrat într-o bodegă să mănânce ca lumea. Găgăuțul deja anunțase poliția, strada se umpluse de fluiere. Speriat, Baicu a plasat repede o parte din bani în tapițeria scaunului, pe care se așezase, și-a cărăbănit niște măsline, în timpul scurt cât i-a trebuit sergentului ca să-l salte.
Restul îl știm din articolul de mai sus: considerat deja cu antecedente, numit tâlhar, a fost judecat de urgență, hotărându-se să fie închis la Văcărești, ca și data trecută. Numai că paznicul i-a scos cătușele, socotindu-l un tâlhar cumsecade. Iar Baicu a evadat. Nu s-a luptat pentru libertate, n-a dat în cap nimănui, ci gardianul a făcut o criză de epilepsie, iar Baicu a mers alături, la bodega de unde îl săltase, cu gânduri pragmatice, care ar fi trecut prin orice cap.
Era păcat să lase banii în scaun, când putea să plece cu burta plină la Văcărești.
Când și-a terminat masa, a fost arestat, dus la pârnaie, condamnat pentru tâlhărie, cu toate că dacă citiți articolul de mai sus veți constata cât dispreț se ascunde el. În esența esențelor, Baicu nu e decât o victimă a unor oameni lipsiți de prudență, ca amantul și găgăuță, doi tipi șterși, fără importanță istorică.
Se încarcă comentariile...
