Automistificări şi culpe liberale

0
0

Sunt numeroase exemplele în istoria şi în istoriografia noastră de mistificare. De transformare în numele necesităţii unor minciuni pioase ori cu intenţie pur patriotardă a înfrângerilor reale în victorii imaginare, de prezentare trunchiată şi doar a părţii convenabile din întregul unor fapte

Punctul culminant al operaţiunii a fost atins, se ştie, de istoriografia comunistă. Cea care a instrumentalizat istoria naţională spre a-i legitima pe comuniştii de importul, partidul pro-sovietic slugă a Moscovei şi ocupaţia rusă, apoi comunismul naţional şi delirantul cult al personalităţii al lui Nicolae Ceauşescu

Operaţiunile de necesară, de igienică demistificare nu sunt întotdeauna foarte bine primite nu doar de patrioţii de ocazie, de politicieni interesaţi şi semi-analfabeţi dar cu pretenţii, ci-culmea! - nici de istorici altminteri serioşi şi recunoscuţi a fi de foarte bună calitate. Cazul cel mai notoriu de victimă al acestor manufacturieri ce sacrifică adevărul în favoarea unor mituri mai mult sau mai puţin pioase, unele de extracţie naţional-comunistă, fiind în zilele noastre acela al profesorului Lucian Boia. Istoricul ce are şi astăzi parte de huiduieli şi de acuze de atitudine antinaţională.

Trebuie însă spus că despre mistificări şi autoamăgiri istorice a scris, mult înainte de dl. Boia, Vlad Georgescu. Istoricul obligat de un destin neprielnic, ce s-a confundat cu însăşi tragedia unei ţări căzută pradă urgiei comuniste, să schimbe condeiul cărturarului cu cel al jurnalistului militant şi anticomunist. Un jurnalism eroic desfăşurat dar şi plătit cu viaţa din postura de director al Europei Libere în limba română. Vlad Georgescu a procedat la astfel de demistificări cu mult înainte de apariţia cărţii din 1997 ce i-au adus mai tânărului său confrate Lucian Boia celebritate, probabil şi mulţi bani, dar, cum spuneam, şi agresive, adesea neacademice atacuri şi constante puneri la colţ.

Într-un editorial scris şi rostit la data de 26 mai 1986, prilejuit de moartea lui Mircea Eliade şi de previzibila încercare a autorităţilor comuniste de anexare şi confiscare în folos propriu a personalităţii marelui istoric al religiilor, Vlad Georgescu enumera câteva dintre aceste prezentări trunchiate şi interesate ale unor fapte din istoria naţională. Aşa cum au fost, de pildă, victoria de la Rovine a lui Mircea cel Bătrân, rebotezat de comunişti Mircea cel Mare, victorie urmată nu de glorie, ci de o îndelungată rătăcire a domnitorului departe de Bucureştiul ocupat de turci. Sau mult invocata victorie de la Călugăreni repurtată de oastea Mihai Viteazul în timpul căreia e foarte posibil ca Sinan Paşa să-şi fi pierdut şi ultimii doi dinţi, aşa cum ni se repetă adesea, dar despre care nu se prea spune că a fost urmată de o pierdere temporară a controlului asupra Capitalei, de ocupaţie turcească şi de transformarea unor biserici în moschei. Îl comemorăm şi azi pe cu slujbe şi mătănii pe martirul Brâncoveanu, însă ne e greu să recunoaştem că marii boieri ai ţări nu au făcut nimic pentru salvarea Domnitorului, tot la fel cum nu vorbim, aşa cum ar fi corect şi în conformitate cu adevărul istoric, despre condiţiile în care Tudor Vladimirescu a căzut pradă armatei eteriste, altminteri nu din cale afară de bine organizată. Îi evocăm pe pompierii lui Zăgănescu şi eroismul lor incontestabil, dar ne ascundem atunci când ar trebui să recunoaştem înfrângerea armatei infinit mai numeroase condusă de generalul Gheorghe Magheru. Şi exemplele ar putea continua, fireşte.

M-am gândit la aceste fapte şi mi-am reamintit editorialul exemplar al regretatului Vlad Georgescu observând în ultimele săptămâni şi în aceste zile cum cresc, devenind tot mai primejdioase, automistificările la care recurge iresponsabila conducere liberală. Care, în loc să-şi fi dat demisia, aşa cum ar fi fost cazul şi i-ar fi cerut-o onoarea, în cazul în care d-na Gorghiu şi dl. Blaga ar fi avut habar ce înseamnă asta, după ruşinoasă înfrângere de la alegerile din Capitală, continuă să vorbească deplasat şi caraghios despre „performanţă”. Făcându-se a nu băga de seamă cum cresc proporţiile dezastrului pe măsură ce se precizează şi se concretizează rezultatele negocierilor politice în urma cărora se adjudecă preşedinţia Consiliilor judeţene. Acolo unde PSD-ul va controla cel puţin 25 de astfel de foruri ale puterii administrative şi politice deopotrivă.

În loc să analizeze şi să tragă din toate acestea cuvenitele învăţăminte şi consecinţe concretizate în onorabile şi imperative retrageri, doamna Gorghiu, domnul Vasile Blaga, domnul Teodor Atanasiu, domnul Cezar Preda şi alţi tovarăşi hămesiţi după posturi şi travestiţi nemernici şisuperficial în liberali de marcă au purces la punerea în practică a deciziei roşii, de factură stalinistă, a excluderii din partid a domnilor Toader Paleologu şi Cristian Bodea. Singurii care au avut curajul de a vorbi deschis şi fără menajamente despre înfrângere, strategii greşite şi vinovăţii reale. Despre subordonarea neinspirată, mai mult ca sigur sinucigaşă a PNL-lui, ordinelor venite de la dl. Klaus Iohannis. Liderul deloc providenţial, cum ne-am autoamăgit cei ce l-am votat în noiembrie 2014 că ar fi şi cum nu este nici o picătură fostul primar al Sibiului. Un ins minor ce deunăzi a primit o ruşinoasă palmă din partea „bulgăroilor cu ceafa groasă” . Liderul pitic dar îngâmfat ce nu a aflat nici azi că şi meseria de preşedinte se învaţă şi căruia îi revine, printre alte decizii aberante, şi responsabilitatea catastrofalei desemnări a doamnei Gorghiu în fruntea vechiului partid al Brătienilor.

Un partid adus de respectiva cuconiţă cu alură de studentă întârziată şi de comilitonul ei, buldogul fesenist Vasile Blaga, la sapă de lemn. Şi care tocmai a adoptat, precum Traian Băsescu odinuioară, soluţia imorală de a face alianţe ruşinoase, urât mirositoare cu hoituri politice. Adică cu un UNPR, un leş pe care nici un om politic responsabil nu l-ar mai considera vreodată demn de luat în seamă. O face, în schimb, doamna Gorghiu şi o face buldogul Vasile Blaga, caricaturi politice iresponsabile ce au pus în cui nu doar morala politică, ci şi demnitatea şi doctrina liberală. Din acel prin noi înşine nerămânând decât făcutul de râs zilnic pe cont propriu al unor lideri falşi, pe viaţă defectivi de coloană vertebrală.

Avea dreptate dl.Toader Paleologu atunci când caracteriza posibila decizie a eliminării sale din partid drept o imbecilitate. Problema e că imbecilitatea de la nivelul conducerii liberale pare a fi inepuizabilă. Iar amploarea ei probabil că va fi realizată la adevăratele-i proporţii doar în iarnă. Atunci când victoria hoardei pesediste la alegerile parlamentare se va dovedi a fi totală.

Vor merge oare pesedeii până într-acolo, precum au făcut-o turcii în epoca medievală când au transformat biserici în moschei, încât să schimbe sedii peneliste în birouri parlamentare PSD? Nu-i vorbă, d-na Gorghiu şi dl. Blaga, chiar venerabilul domn Quintus dar şi PNL-ul întreg ce tolerează astfel de conducători ar merita cu vârf şi îndesat aceasta

Cu un PNL cu doamna Alina Gorghiu şi dl. Vasile Blaga pe mai departe la cârmă orice se poate. Chiar şi ieşirea definitivă şi extrem de ruşinoasă din scenă a ultimului partid istoric românesc. Fireşte, cu condiţia ca ceea ce astăzi se cheamă PNL să mai aibă o legătură cât de mică cu vechiul partid al Brătienilor. Alina Gorghiu şi Vasile Blaga fac tot ce pot spre a infirma această ipoteză. 

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite