Aşa sfârşesc supereroii: sau (Despre ce vorbim când vorbim despre cinema)

Riggan Thomson (Michael Keaton) şi alterego-ul său, Omul-Pasăre

SUFLET Noul film al reputatului regizor mexican Alejandro G. Iñárritu, „Omul Pasăre“, cu fostul Batman Michael Keaton în rolul titular, este în acelaşi timp o satiră la adresa proliferării filmelor cu supereroi, cât şi o privire intensă în măruntaiele lumii teatrului, cum nu s-a mai făcut de mult în cinemaul american.

Ciudat şi miraculos succesul nemăsurat de care se bucură acest nou film al regizorului de origine mexicană Alejandro González Iñárritu (mă refer în America şi în restul lumii, pentru că la noi, unde toţi le ştiu pe toate, mă îndoiesc că filmul va prinde la public). „Birdman“ – varianta lungă de titlu: „Birdman: or (The Unexpected Virtue of Ignorance)“ –, situat deja în primele 100 de locuri în top 250 al celei mai populare comunităţi de cinefili, a fructificat de curând două dintre cele şapte nominalizări la premiile Globul de Aur pe care le-a avut – pentru scenariu şi pentru interpretarea lui Michael Keaton – şi este considerat un favorit, cu cele nouă nominalizări, la Oscarurile care se vor decerna în curând.

Un regizor cu vână

Filmul – titlul complet: „Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei“ – îl confirmă definitiv pe Iñárritu ca pe unul dintre cei mai importanţi regizori contemporani. Aflat la al cincilea lungmetraj, regizorul (născut acum 51 de ani în Mexico City) este deja celebru pentru realizarea unora dintre cele mai substanţiale pelicule ale deceniului trecut: „Amores perros“ / „Iubiri şi câini“ (2000), „21 de grame“ (2003), „Babel“ (2006) şi „Biutiful“ (2010). Tot ce se poate spune este că Iñárritu are vână, fiecare dintre filmele lui fiind de o mare profunzime şi intensitate, reprezentând practic o experienţă cinematografică de neuitat pentru spectator.

Important este că aceste filme nu seamănă deloc între ele, din punct de vedere stilistic, aşa cum i s-ar fi întâmplat unui autor mediocru. Mexicanului i-ar fi fost uşor să repete formula de mare succes pe care o găsise cu „Amores perros“ şi să realizeze la nesfârşit acelaşi film. Cine se uită însă cu atenţie la „21 de grame“ şi „Babel“ observă însă modificări majore în structura narativă şi în felul de a spune povestea. Mă refer la aceste trei filme, pentru că la ele Iñárritu a beneficiat de semnătura scenaristului Guillermo Arriaga, renumit pentru modul său întortocheat de a structura materialul narativ (despărţirea dintre cei doi a făcut ca Arriaga să-şi regizeze propriile filme: „The Burning Plain“, în 2008).

Un „genocid cultural“

Rezultatul mai modest obţinut cu „Biutiful“ (2010) are drept cauză, probabil, tocmai această despărţire de Arriaga şi necesitatea apărută pentru regizor de a-şi scrie singur poveştile (sau cea mai mare parte a lor). Cu „Birdman“, însă, şi cu scenariul său incredibil, se poate spune că şi scenaristul Iñárritu a ajuns la maturitate, lui datorându-i-se cea mai mare parte a materialului, deşi este înconjurat de încă trei coscenarişti. Oricât de diferite au fost până acum filmele mexicanului, ele au drept constantă sufletul uman, întotdeauna este vorba despre sondarea profunzimilor acestuia, dar o dată cu „Birdman“ putem spune că regizorul-scenarist s-a întrecut pe sine însuşi.

Filmul a fost prezentat ca o reacţie a lui Iñárritu la proliferarea actuală a filmelor cu supereroi, pe care le consideră un „genocid cultural“. De aici, distribuirea în rolul principal a lui Michael Keaton, nu întâmplător ales, el interpretându-l pe Batman în cele două filme ale lui Tim Burton (1989 şi 1992), după care cariera sa a intrat într-un con de umbră. Ca şi personajul său, actorul Riggan Thomson (celebru odinioară pentru interpretarea supereroului Birdman / Omul Pasăre), Keaton le poate spune actorilor de succes ai prezentului, ironizaţi savuros în replicile filmului: „Eu am fost primul“. Nu numai nebunia actuală a filmelor de doi bani (ca valoare artistică) este satirizată de scenariu, ci şi întreaga superficialitate a lumii în care trăim, în care nu exişti decât dacă faci ceva scandalos la TV sau pe Facebook.

Un om sfârşit

Ajuns la finiş pe toate planurile, Riggan doreşte să-şi relanseze cariera prin adaptarea pe Broadway a unei povestiri de Raymond Carver (1938-1988) – celebra „Despre ce vorbim când vorbim despre iubire“ –, şi aici intrăm în a doua serie tematică a filmului, care este o disecţie a lumii teatrului şi a întregului sistem care gravitează în jurul Broadwayului, aşa cum nu s-a mai făcut de mult în cinematograful american, care pe vremuri excela în acest tip de poveşti. Actori – mai mult sau mai puţin cabotini –, producători, cronicărese uscate şi sterpe, conferinţe de presă idioate, starsistemul în general, nimic nu este iertat.

Cu toată dorinţa sa de revenire, Riggan este de fapt ceea ce se cheamă „un om sfârşit“ (profesional, familial, sentimental), cu o autoapreciere foarte scăzută, care evită din ce în ce mai greu identificarea cu supereroul pe care l-a interpretat pe vremuri, aşa-zisul Om-Pasăre, treptat ajungând să semene din ce în ce mai mult cu acesta, până la confuzie. Totodată, actorul se identifică însă şi cu personajul scris de Carver pe care-l interpretează, el nefiind de fapt un actor profesionist, capabil oricând de simulare (precum personajul lui Norton), ci jucându-se în realitate pe el însuşi, de aici succesul aparent la public şi critică al demersului său. Povestea funcţionează ca o vivisecţie a propriului suflet al lui Riggan (nu întâmplător pasărea este de fapt, în tradiţii, simbolul sufletului).

Keaton returns

Intenţiile lui Iñárritu sunt slujite de interpretările intense ale unei întregi pleiade de actori excelenţi: Edward Norton, Emma Stone, Zach Galifianakis, Naomi Watts, Andrea Riseborough, Lindsay Duncan, Amy Ryan. Chiar dacă se poate spune că (mereu) excelentul Edward Norton îi ia caimacul (aşa cum se întâmplă şi pe scenă, în poveste), „Birdman“ este totuşi în primul rând filmul lui Michael Keaton, care marchează una dintre cele mai spectaculoase reveniri pe ecran din istorie (similară celei a lui Mickey Rourke în „The Wrestler“ / „Luptătorul“, filmul din 2008 al lui Darren Aronofsky).

Stilistic, filmul te înnebuneşte, nelăsându-ţi niciun moment de respiraţie, prin mişcările permanente ale camerei (de multe ori în postura de cameră subiectivă) şi prin coloana sonoră asigurată aproape non-stop de tobele jazzmanului mexican Antonio Sanchez. De fapt, „Birdman“ nu este nici dramă, nici comedie până la capăt, filmul jonglând în permanenţă cu linia subţire dintre realitate şi fantezie, imaginaţie.

Info

Birdman / Omul Pasăre sau Virtutea nesperată a ignoranţei (SUA-Canada, 2014)
Regia: Alejandro González Iñárritu
Cu: Michael Keaton, Edward Norton, Emma Stone, Naomi Watts

5 stele