Aradul ne dovedește că acțiunea este mult mai productivă decât lamentațiile, dacă ne dorim o climă mai curată și energie mai ieftină
0Un om politic francez, Talleyrand, scria în urmă cu mai multe veacuri că tot ceea ce este exagerat devine insignifiant! La rândul său, Churchill, marele om de de stat britanic, spunea în plin război, greu, împotriva naziștilor că înfrângerile nu sunt fatale, iar victoriile nu sunt finale, tot ce contează fiind însă capacitatea de a te ridica și de a merge mai departe.
Am enunțat aceste ziceri celebre pentru că ele reprezintă două dintre criteriile principale după care încerc, mai ales în munca politică, să îmi calibrez percepțiile, reacțiile, dar și deciziile. În cazul de față, aplicare acestor principii se referă la schimbările climatice, dar mai ales la răspunsul pe care îl putem da pericolelor pe care aceste schimbări, absolut reale, le pot ascunde.
În primul rând, mai ales atunci când luăm decizii, și facem asta în Parlamentul European, cu privire la evenimente planetare așa cum este schimbarea climei, ființa mea respinge cu toată forța orice tendință de exagerare, pentru că dacă ne lăsăm pradă ei devenim orbiți de isterie și orice decizie am lua, chiar și cu cele mai bune intenții, aceasta va fi de la început viciată.
În al doilea rând, fiind o persoană optimistă, resping și mesajele apocaliptice, finale, definitive. Cred că ne aflăm, la nivel de climă, într-o situație cu potențial dezastruos, dar mai cred că, la nivel de societate umană, avem încă suficientă responsabilitate și, mai ales, suficientă capacitate creatoare pentru a veni cu soluții înainte de a fi, într-adevăr, prea târziu.
Chiar și eu scriam acum câțiva ani că unei minți lipsite de speranță, un viitor mai bun i se va părea mereu de neatins. Ei bine, în județul Arad avem acum un bun exemplu că speranța, însoțită de acțiune, ne poate da șansa la un viitor mai sigur.
Am ținut neapărat să încep cu gândurile de mai sus, înainte a coborî, cum se spune, cu picioarele pe pâmânt, în zona acțiunilor reale, pentru că vreau să semnalez cu entuziasm și mândrie un eveniment care arată că, departe de lumina titlurilor din presă și de pe Internet, chiar și românii, arădenii mei în acest exemplu, acționează și sprijină lupta pentru o climă mai curată, pentru un mediu mai sigur pe care să îl putem lăsa celor care vin după noi.
România, aflăm din presă, are în acest moment un parc de proiecte eoliene şi solare de circa 3.300 MW care în 2021 au avut o contribuţie de peste 13% la producţia totală de energie, conform datelor din raportul anual al ANRE. Potrivit datelor Transelectrica, în acest moment, Constanţa este cel mai puternic judeţ din România în ceea ce priveşte capacitatea instalată a proiectelor funcţionale, cu un total de circa 1.640 MW eolian şi solar.
Pe de altă parte, Aradul vine puternic din spate și se îndreaptă spre primul loc.
Deşi acum în Arad se află circa 34 MW în proiecte solare, doar anul trecut au fost avizate investiţii de energie solară de peste 1.800 MW, inclusiv un parc solar mamut, de peste 1.000 mW, cel mai mare din Europa!
Nu voi comenta mai mult în acest moment, dar am dorit să semnalez și să salut faptul în sine, faptul că niște oameni care nu se tem, ci îndrăznesc inclusiv să spere și să viseze, pot prin faptele lor, prin acțiune, face mult mai mult decât mii de lamentări și mesaje false despre sfarsitul lumii.
Acest fel de oameni îmi dau mie încredere în viitor, inclusiv în posibilitatea unui mediu mai curat și mai sigur și sunt extrem de mândru că o parte dintre ei au ales să își transforme visele în realitate în județul Arad.