Apel către Preşedintele Klaus Iohannis de Ziua Mondială a Animalelor
0Astăzi, 4 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor vă îndemn, domnule Preşedinte al României, să luaţi în considerare în viitor includerea pe agenda dumneavoastră şi a unor luări de poziţie cu privire la modul în care sunt tratate animalele în ţara noastră.
Stimate domnule Preşedinte al României, Klaus Iohannis,
Vă scriu acest apel în virtutea faptului că instituţia pe care o reprezentaţi ar trebui să fie un reper moral pentru ţara noastră, dincolo de atribuţiunile stabilite prin prevederile constituţionale. Gesturile, atitudinea, acţiunile şi discursurile unui preşedinte pot ghida o societate către o democraţie întărită, către un mai mare respect faţă de drepturile omului şi faţă de principiile statului de drept, către dialog şi echilibru.
Însă, pe lângă nenumăratele probleme care privesc oamenii, modul în care sunt tratate animalele atinge, de asemenea, centrul unor probleme morale pe care, după părerea mea, un politician responsabil nu poate evita să le abordeze.
Sunt convins că aveţi cunoştinţă despre imaginea pătată a ţării noastre la nivel internaţional de abuzurile cumplite care se petrec cu privire la animale.
Uciderea în masă a câinilor comunitari, situaţia deplorabilă a multora dintre aceştia în unele adăposturi, decimarea speciilor prin vânătoare intensivă, masacrul anual al mistreţilor şi cerbilor de la Balc, împuşcarea urşilor din plăcerea de a ucide şi promovarea în acest scop a acestora pe internet ca ‘trofee’ pentru vânători români şi străini, încercările de acum câţiva ani de a-i duce la abator pe caii sălbăticiţi din Delta Dunării, chinuirea animalelor în circuri, uciderea multor delfini în plasele pescarilor la ţărmul rămânesc al Mării Negre (între 100 şi 200 în fiecare an), uciderea a milioane de miei şi de porci cu prilejul unor sărbători – toate acestea şi multe alte scene de cruzime şi violenţă la adresa animalelor au generat reacţii critice şi proteste din partea tot mai multor cetăţeni şi organizaţii neguvernamentale.
Tratamentul la care animalele sunt supuse în ţara noastră este una prea adesea violent şi lipsit de compasiune şi se pare a se degrada accelerat iar acele măsuri de protecţie şi de conştientizare a unor probleme de acest fel întârzie să fie luate la nivel instituţional.
Am apreciat foarte mult modul raţional şi bazat pe expertiză de specialitate în care aţi gestionat, ca primar al Sibiului, problema câinilor comunitari prin capturare, sterilizare şi dare spre adopţie a acestora. În câţiva ani aţi redus numărul lor de pe străzi demonstrând că situaţia se poate trata în mod civilizat. De altfel, v-aţi pronunţat împotriva uciderii în masă a câinilor considerând-o o ‘barbarie inutilă’. Această atitudine, în acord cu valori morale înalte, v-a adus respectul şi simpatia multor oameni preocupaţi de soarta animalelor în general şi a câinilor comunitari în special.
Am apreciat şi faptul că aţi retrimis parlamentului legea vânătorii pentru a remedia o serie de prevederi care erau în defavoarea animalelor, considerate, în mod absurde de către lege drept ‘vânat’ ca şi cum rostul lor pe acest pământ ar fi să ajungă în bătaia puştilor. Sunt de părere că vânătoarea, ca activitate recreativ-sportivă aşa cum este descrisă în lege, ar trebui să fie interzisă. Nu poate fi acceptată într-o societate civilizată ideea că un om merge să ucidă animale din plăcerea de a ucide! O astfel de persoană ar trebui mai degrabă privită ca un pericol social.
Am luat cunoştinţă de faptul că integrupul din Parlamentul European dedicat protecţiei animalelor, care numără peste 100 de europarlamentari de la mai toate grupurile politice, doreşte să vă întâlnească prin câţiva reprezentanţi şi cred că o astfel de întrevedere va ajuta mult la efortul de îndepărtare treptată, prin fapte concrete de îmbunătăţire a situaţiei animalelor, a imaginii proaste pe care a căpătat-o România pe plan internaţional sub acest aspect.
Am participat anul trecut la Frankfurt la un protest faţă de uciderea câinilor comunitari în România şi am fost impresionat să văd participând zeci de persoane de naţionalitate germană cu câini adoptaţi din ţara noastră. Iată cum nişte cetăţeni dintr-o anumită ţară au demonstrat că sunt atenţi şi preocupaţi de viaţa şi integritatea fizică a unor animale care trăiau într-o altă ţară, la mii de kilometri distanţă – un extraordinar exemplu de asumare a unor valori morale înalte! Numeroase astfel de acţiuni au avut şi vor mai avea loc în multe ţări europene şi nu numai. Una dintre ele s-a desfăşurat şi cu prilejul întâlnirii pe care aţi avut-o în Austria cu preşedintele acestei ţări.
Pe data de 17 octombrie 2015, sunt invitat la Stuttgart la un astfel de eveniment. Am primit de la aproximativ 5.000 de cetăţeni germani un colet cu scrisori adresate dumneavoastră cu privire la stoparea acestei ucideri în masă barbare a câinilor comunitari în România. Aş fi foarte bucuros dacă veţi primi coletul la Palatul Cotroceni şi dacă veţi lua în considerare transmiterea unui răspuns pe care aceşti oameni îl aşteaptă.
Cauza principală a reacţiei ample produse pe plan internaţional ţine de legislaţia adoptată pripit de către parlament, în septembrie 2013, sub imperiul unei emoţii de moment, care a amorţit dreapta şi înţeleapta judecată deschizând calea către masacre şi brutalităţi cutremurătoare faţă de câinii comunitari. Internetul este plin de imagini înfiorătoare cu ceea ce s-a întâmplat după intrarea în vigoare a acelei legi ruşinoase pentru România.
Am depus în parlament o alternativă la acea lege care, dacă va fi adoptată de către parlament, ar duce la o gestionare conformă cu modul raţional, eficient şi civilizat a acestei probleme, fără măsuri sângeroase şi brutale. Sper ca acum ea să fie discutată la rece, fără patima unui moment care a generat emoţie şi dorinţă de răzbunare în septembrie 2013. Am promovat, de asemenea, şi o legislaţie pentru a stopa chinuirea animalelor sălbatice la circuri şi o alta pentru a întări protecţia delfinilor. Sunt, totodată, numeroase alte aspecte care cer fie o reglementare mai bună, fie practici mai umane la nivelul societăţii cu privire la animale.
Astăzi, 4 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Animalelor vă îndemn, domnule Preşedinte al României, să luaţi în considerare în viitor includerea pe agenda dumneavoastră şi a unor luări de poziţie cu privire la modul în care sunt tratate animalele în ţara noastră. O serie de modificări legislative sunt necesare iar un punct de vedere al dumneavoastră în susţinerea unei atitudini care să denote bunătate şi compasiune ar valora enorm şi ar legitima eforturile legitime ale experţilor, ong-urilor şi cetăţenilor obişnuiţi pentru o societate mai civilizată cu fiinţe care ar trebui respectate şi ocrotite.
Vă mulţumesc anticipat pentru fiecare gest în acest sens şi vă asigur de întregul meu respect.