Acesta-i agentul de influență al Moscovei la noi

Din ce în ce mai des mi se așază un intelectual pe umăr. Pesemne a scris repede cărți despre îngeri. A ținut post negru pentru niște păcate numai de el știute, după aceea s-a rugat mult-mult. Așa a ajuns să fie când vrea nevăzut.

De fapt, îi este frică și vrea să se ascundă. Păcatele însă i-au rămas toate printre noi. Zac în ale lui cărți multe scrise în comunism. În '90, a scris și un jurnal de disident. A vorbit acolo foarte mult despre omul activ mental, intelectual. În casă, la masă sau în pat. Deloc în spațiul public.

Casa umbrită, ascunsă, cu o față de masă de in călduță, și-a adjudecat toate definițiile lui generoase. A dat și alte definiții, cum stă bine unui intelectual. Definiția comunismului rațional, occidental, francez la noi, îi aparține lui. Cu multe sofisticării și rafinamente, bine gustate de mari filozofi din Occdent. - O-o, cât de puternică poate deveni realitatea, dacă pornim de la inteligență și cruzime, striga el în 1968, la Paris.

Avea vocea puternică și melodioasă ca a bunicului. Bunicul său a fost dascăl în sat. Legionar. Nu este deci intelectual la prima generație. Asta-i important. A avut vitalitate. A recuperat bine modele pierdute în anii '60. A purtat barbă ca o lopată. Nu a fost rocker, totuși. Nu a făcut nudism la Vama Veche, nici la 2 Mai. A ascultat mereu muzică veche. I-ar fi plăcut să fie un vag bizantin. Să i se spună că este os de Paleolog. Nu de împărat, ci de cărturar fanariot. A spus că are și sânge de rus. Când sforăie, devine, da, nu știu cum, din ce în ce mai gras și mai nesimțitor.

În anii '70, la Paris, a citit în franceză Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn. Când îi vizita periodic pe Virgil Ierunca și Monica Lovinescu, îl susținea pe Goma. În 1977, la cacealma de-acuma, a boicotat Charta 77. Era la München și asculta buletinul despre grevele din Valea Jiului din oră în oră. O lună a stat într-o mansardă lângă Europa Liberă. A mâncat doar cartofi fierți ca să strângă bani de casă. Când a ajuns în țară, a scris și acest lucru în raportul special. Își consolida încet-încet personalitatea dublă. Dublura de la Securitate rezista tot mai greu în somn. Avea deja neliniști. Nu putea dormi.

Atunci s-a hotărât să treacă pe rafinamente intelectuale. Rafinamentul a fost cea mai puternică rezistență la comunism prin cultură. Iar în ultimii ani ai dictaturii, așa a fost puternic și fertil.

În comunism a fost asta, mormăie invizibil acuma, de pe umărul meu. De la construcțiile raționale și puternice a fost atât de zgomotoasă căderea comunismului! Parcă nu ne mai revenim în Est de pe urma vuietului lor. O spaimă nouă, venită din aceste dărâmături, inteligentă și puternică, s-a înfipt mortal în coastă intelectualilor. De ce numai în coastă? Să nu fiu prea subtil, chicotește el. O au și-n cap, și-n piept, și-n coapse. O au și-n fund. Acolo se regăsește bine deplina nepăsare socială la toți. Sunt disperat acum, merge și asta să spun. Cred că asudă intelectualul meu invizibil când vorbește mult singur. Îi put hainele a stătut, a bătrânețe înainte de vreme. Apoi vorbește nu știu cum cu un ''r'' mic înfipt în dantura galbenă. Nu mai are nici darul de-a însufleți lumea. Nu mai este revoltat. Cred că demult s-a dat cu Puterea.

După 1990, clasa cârtitoare a intelectualilor are iar o rațiune moale. Recunosc vocea deja. Intelectualii, spune răspicat cel din invizibil, au conștiința duală, la fel ca-n comunism. Nu pot să creadă nimic. Au pe limbă doar cuvinte călduțe. O, cuvintele călduțe fac multe recompense. Doar recompensele le trezesc pofta de acțiune. Așa vom ajunge iar în marile piețe. Piețele amorțesc, firește, conștiința. Ideologiile devin tot mai simple sau mai crude acolo. Gata, de aici, vine marea acțiune. În fiecare piață se va naște câte un Lenin. Iar ideologiile în acțiune, câte un Stalin sau un Ceaușescu. Dacă tac, sunt melancolic. Contemplu trista realitate a României. Aproape de Orient, doar tăcerea ne salvează totdeauna. Vrei acțiune, vrei capitalism și putere? Du-te în Europa! Fă-te protestant sau catolic, dacă vrei economie rentabilă, profit, partide liberale, legi aspre, muncă de dimineață până seara, laborator social, în loc de viață. Să fie și astea! Așa ne va trece boala, greața, disperarea, depresia.

Uneori când îl aud așa cum vorbește, îmi spun, gata, l-am prins. Ăsta a scris despre melancolie, despre retragerea din istorie, ca sentiment național. A explicat cât este de stearpă esența maghiarimii în Ardeal, pornind de la ideile lui Lucian Blaga, din Trilogia culturii. Când a făcut, în canon metaforic firește, elogiul prostiei, i s-a înfundat. Din nou l-au chemat la Securitate. După aceea a scris cărți despre arta străveche. În anii '80, învăța tot mai mult greaca și latina. Cu aceste unelte a forat în protoistorie. Acolo era ușor de lucrat în comunism. Până la urmă, a pus bazele acelui profund institut despre protocomunism. Apoi, brusc, a chelit. Îi trebuia o imagine pe potrivă. Leafa i s-a ajustat pe măsură.

Trebuie să fie numaidecât intelectualul de stânga marxist, mi-am spus într-o zi. El a devenit invizibil din comunism. În ceaușism, au stat împreună doar comunistul pur, naționalistul și cel de dreapta extremist. Mi-l închipui pe marxist acum. Sfrijit, cu ochelari groși, intrați în carne vie și în al lui cap uscat. Are o mulțime de idei flămânde, solzoase chiar, cu guri pline de dinți. Cum se zvârcolesc în apa verzulie a lentilei groase. Și cum ar ieși repede la lumină, și cum ar hăpăi ele din coapsele dolofane ale celuilalt intelectual. Intelectualul de dreapta este proaspăt. El este omul zilei. Priviri galeșe, prea pline de un abur culinar, de vin occidental aruncă în jur. Mereu jovial, drăguț, grăsuț. Are melon. Baston moștenit, cu măciulia groasă.

Reprobabilă, când se avântă prea mult pe lângă tinere jurnaliste. I se văd atunci și lui pantofii plesnind de labele grase ale celui vulgar. Pe unde mă învârt, mereu pot vedea câte un intelectual de dreapta. În parpalac lucios, cu pulpanele învolburate, în goana lui spre Parlament sau Televiziunea națională. Acolo-și înmulțește preaplinul de imagine. Și-n gloria lui interbelică, puțină cât a fost, a vorbit mereu de sinecuri, de lefuri de la stat și pensii mari.

Intelectualul de stânga marxist deși are multe de spus stă ascuns. Este invizibil. Se așază mereu pe umărul celor care sunt singuri sau visează. Când este văzut câte unul la Academie, citind istorie sau merge la televiziuni sau în ziare, fiind harnic după firea sa, strigă toți : - Acesta-i agentul de influență al Moscovei la noi. Într-o zi, mi-a spus totuși plin de încredere: Știi, Dan C. Mihăilescu a spus că nu mai râde la Caragiale, ci plânge. Acesta-i un semn pozitiv pentru noi.

Constantin Iftime este publicist şi colaborator adevarul.ro