Horia Vicenţiu Pătraşcu

profesor, scriitor

„Femeile vorbesc mult“... O judecată deopotrivă de fapt şi de valoare, asupra temeiurilor căreia nu ne-am întrebat prea mult. De ce femeile au fost asociate cu vorbăria nesfârşită, cu trăncăneala, cu radio-şanţul, cu cicăleala şi cu bârfirea? Ipoteza de la care pornim în cercetarea de faţă este că acest fenomen se datorează unei pervertiri a oralităţii în scopurile asociate în mod normal genitalităţii masculine.

Sunt deseori întrebat cât câştig pentru scris. De fiecare dată îmi vine să arunc o vorbă urâtă celor care îmi pun această întrebare. O consider o întrebare insultătoare, ca şi cum m-ar întreba câţi bani câştig pentru sex sau pentru convingerile mele politice, pentru credinţele mele.

Ca orice altă obsesie, discernământul corespunde suferinţei unei privări originare… Supracompensare a unei absenţe – întreaga religie occidentală a deciziei şi a hotărârii derivă din negarea subreptice a dizabilităţii noastre fundamentale. Căci viaţa – în întreg şi în parte – este, în mod evident, rezultatul unei, unor ne-hotărâri…

O cultură mare este o cultură a temelor mari! O cultură mică este o cultură a „motivelor” mici, locale, regionale, a descrierilor pitoreşti, a folclorului, a „specificului”. Teme precum Dumnezeu, moartea, viaţa, întrebările fundamentale ale omului – ce pot să ştiu, ce trebuie să fac, ce-mi este îngăduit să sper, de unde venim, încotro ne îndreptăm – sunt întrebări „înghiţite” în sec, neadresate, prin tradiţie, într-o astfel de cultură.

Pentru a fi consfinţit ca membru al societăţii, copilului i se aplică tot felul de ritualuri - cele mai barbare şi primitive fiind cele de mutilare genitală (circumcizia la băieţi şi la fete), cele mai „subtile“ şi sublimate fiind botezul şi găurirea urechilor fetelor.