FOTO VIDEO Staţiune de lux, cu terenuri de golf şi spa, într-un sat din Sălaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi criza a mai domolit din avântul investitorilor irlandezi, Errigal Group, care au cumpărat, începând cu 2008, peste 600 de hectare de teren în comuna sălăjeană Hida, cu scopul declarat de a face acolo o staţiune turistică de sport şi agrement, planurile acestora merg mai departe.

Potrivit reprezentantului investitorilor Rareş Ferdean, director în cadrul Errigal Group, prima etapă a proiectului va fi finalizată într-un viitor apropiat, adică peste aproximativ doi ani, şi va include un teren de golf pentru antrenament şi începători, un club de tenis, un centru de spa, mai multe piste şi trasee pentru echitaţie, plus un hotel cu restaurant.

Ferdean spune că, în acest moment, se lucrează la proiecte şi la studii, dar şi la parteneriate pentru centrele de pregătire sportivă pe care viitorul complex le va avea.

Investiţia totală a grupului irlandez este estimată la 250 de milioane de lei, staţiunea urmând să fie finalizată, integral, în aproximativ 15 ani, în cinci etape, fiecare cu obiective distincte. "După semnalele pe care le dă piaţa, durata de dezvoltare până la maturitatea completă a proiectului va fi de 15 - 20 de ani", explică directorul.

Primarul comunei Hida spune că investitorii au finalizat deja şi planul urbanistic zonal, care a fost şi abrobat de Bucureşti, aşa că nu mai lipsesc decât lucrările efective de investiţie şi turiştii care să vină să se relaxeze pe terenurile de golf de aici ori să se plimbe pe traseele de echitaţie ce vor fi amenajate în zonă.

Potrivit investitorilor, proiectul include şi o zonă în care se va putea locui permanent sau ocazional. Errigal Group este o companie irlandeză, cu activitate în domeniul construcţiilor, care a ajuns pe piaţa din România în 2005. Pentru realizarea proiectului de la Hida, grupul irlandez a reunit o echipă internaţională de profesionişti: Arnold Palmer Design Companys-a ocupat de proiectarea terenurilor de golf; Design Workshop - din Statele Unite - de crearea master planul-ui; Dico & Ţigănaş, o renumită firmă de arhitectură din Cluj-Napoca, însărcinată cu proiectarea unui plan unic în România, iar specialiştii de la KMPG - responsabili cu know-how-ul şi expertiza formată în domeniul industriei de golf.

Iată şi viziunea grupului referitoare la viitoarea staţiune de lux:

Mai multe pentru tine:
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie