FOTO Poliţiştii care au desistat mita de la Var, premiaţi de Ziua Poliţiei Române

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi poliţişti din Sălaj au fost recompensaţi, marţi, de Ziua Poliţiei Române, de structura judeţeană a Corpului Naţional al Poliţiştilor, în cadrul unei şedinţe festive organizate de la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj.

Primii care au fost evidenţiaţi, prin plachete oferite de Ioan Groza, preşedintele Consiliului Teritorial al IPJ Sălaj, au fost cei doi poliţişti din Jibou care, în luna iulie a anului trecut, au desistat o dare de mită în cazul furtului de cupru din depozitul Rezervelor Statului din localitatea sălăjeană Var. Este vorba despre subinspectorul Daniel Chiba şi agentul şef principal Călin Taloş, ambii de la Poliţia oraşului Jibou.  Cei doi poliţişti au oprit în trafic o autobasculantă supraîncărcată, iar când au verificat documentele pentru marfa transportată, respectiv deşeuri neferoase, poliţiştii au constatat existenţa unor nereguli, motiv pentru care conducătorul auto a fost invitat la sediul poliţiei pentru lămurirea acestora. În timpul discuţiilor purtate la Poliţia Oraşului Jibou, cei doi i-au propus unuia dintre poliţişti, în repetate rânduri, diferite „recompense”, pentru a scăpa de această problemă, însă au fost refuzaţi”.  Şoferul şi soţia sa, aflată şi ea în cabină, au devenit din ce în ce mai insistenţi în aceste propuneri, iar poliţiştii au decisă să sesizeze Serviciul Judeţean Anticorupţie. După câteva ore, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj şi cu sprijinul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul IPJ Sălaj, a fost organizat un flagrant. Potrivit procurorului Bogdan Chiş, în timpul flagrantului, cei doi soţi nu numai că au promis acea sumă de bani, de 3.000 de euro, ci teancul de bancnote chiar a fost pus pe masa din biroul în care aceştia erau anchetaţi de poliţişti.

Plachete au mai primit Mircea Podină, agent şef principal la Hida, şi Marius Enescu, de la Postul Bălan, care au reuşit, după o urmărire în trafic ca în filme, să intercepteze un transport ilegal de ţigări. De asemenea, agentul şef adjunct Alexandru Moldovan şi agentul şef principal Răzvan Lăcătuş au primit plachete pentru destructurarea unei grupări de hoţi de cablu Romtelecom ce acţiona pe raza comunelor Almaşu şi Cuzăplac. 

Diplome au primit Marius Marincaş, Serviciul de Investigaţii Criminale, Gabriel Criste, şef de post în Sîg, Ioan Mîrza, de la Poliţia Municipiului Zalău, Cristina Cosma, poliţist de proximitate la Şimleu Silvaniei, Valer Vaida, de la biroul de poliţie rutieră Cehu Silvaniei, Vasile Opris, secţia I de poliţie rurală Zalău şi Vasile Dorin Vaida, de la Sărmăşag.

Doi ofiţeri cu funcţii de conducere în IPJ Sălaj, care urmează să se pensioneze în acest an, au primit, de asemenea, diplome pentru întreaga carieră. Este vorba despre comisarul şef Leontin Puşcaş, adjunctul şefului IPJ, şi despre comisarul şef Nicolae But, şeful de la Ordine Publică.

Ziua Poliţiei Române a însemnat, în Sălaj, şi avansarea în grad pentru 77 de poliţişti, dar şi demonstraţii de luptă şi de dresaj oferite de lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale.

Mai multe pentru tine:
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile