Culisele „Marelui Război”. Prima conflagraţie mondială, în fotografii şi documente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă pot fi consultate, zilele acestea, fotografii, documente, arme şi alte obiecte din perioada Primului Război Mondial. Oportunitatea este oferită de o expoziţie temporară, organizată cu ocazia împlinirii unui an de la debutul războiului.

 Expoziţia este intitulată „Rememorând Marele Război 1914-2014” şi este organizată de Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca. Potrivit organizatorilor, reconstituirea primei mari conflagraţii la care au participat ţări de pe întregul mapamond este realizată atât prin intermediul armelor, echipamentelor, medaliilor şi insignelor, cât şi prin numeroase documente de genul jurnalelor de front, al cărţilor poştale ilustrate şi fotografiilor. Alături de piesele din colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei sunt expuse şi bunuri culturale din patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă-Zalău.


Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc miercuri, 11 februarie, de la ora 14,30, la sediul Secţiei de Istorie „Vasile Lucăcel”. Pe parcursul expoziţiei vor fi organizate o serie de activităţi cu publicul, având în vedere impactul major pe care l-a avut prima mare conflagraţie mondială inclusiv în domeniul literaturii. Pentru vizitatori, preţul de intrare la expoziţia temporară este de 2 lei (elevi studenţi, pensionari) şi 4 lei pentru adulţi. Expoziţia va fi deschisă publicului din Zalău până la sfârşitul lunii martie.

Citeşte şi S-au împlinit 62 de ani de la moartea lui Iuliu Maniu. Mesajul emoţionant al preşedintelui Klaus Iohannis, în memoria Sfinxului de la Bădăcin

Cuiburile de legionari din Sălaj: Frăţia de Cruce Dobrina, "Stânca de Granit" şi  "Dragalina". Cine a sprijinit mişcarea legionară

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete