Administratorul public al Zalăului şi-a dat demisia: „Am venit în echipă, plecăm în echipă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Nistorescu (stânga), alături de primarul în funcţie, Radu Capilnaşiu (dreapta)

După eşecul edilului în funcţie, Radu Căpîlnaşiu (PNL), în cursa electorală pentru şefia Primăriei Zalău, unii dintre membrii echipei acestuia au ales să-şi urmeze liderul.

Primul care şi-a anunţat demisia este Radu Nistorescu, cel care a fost numit de Capîlnaşiu, în septembrie 2008, în funcţia de administrator public al municipiului Zalău.

“Am venit în echipă, plecăm în echipă. Mi se pare normal şi de bun-simţ să renunţ la această funcţie”, a spus Nistorescu, conştient de faptul că nu va putea să administreze Zalăul după ce echipa primarului ales, Ionel Ciunt, îşi va intra în drepturi.

Vicepreşedinte al PNL Sălaj, Radu Nistorescu a mai spus că se va întoarce în sectorul privat şi îşi va lua în primire funcţia de consilier judeţean dobândită în urma alegerilor locale din 5 iunie.

Postul vacantat prin demisia liberalului este râvnit de mai mulţi reprezentanţi ai PSD, fiind, de altfel, unul bine plătit. Potrivit ultimei declaraţii de avere întocmită de Nistorescu, în 2014 acesta a încasat lunar o leafă ce depăşeşte 6.000 de lei. Primele PSD-iştii vehiculaţi pentru acest fotoliu se numără fostul viceprimar Daniela Coţa şi consilierul local PSD, Teodor Bălăjel, acesta din urmă fiind luat în calcul şi pentru un post de viceprimar.
O decizie în acest sens va fi luată joi, 23 iunie, când este programată şedinţa de constituire a Consiliului Local Zalău.

Vă mai recomandăm:

Alegeri locale 2016. Primarul Radu Căpîlnaşiu, despre eşecul la alegeri: „Îmi reproşez că nu am construit din timp un candidat pentru Primăria Zalău”

Alegeri locale 2016 Zalău. Rezultatele scrutinului din 5 iunie. Surpriză la Zalău: Radu Căpîlnaşiu a pierdut Primăria. Ionel Ciunt este noul edil

Alegeri locale 2016. Primarul Zalăului, Radu Căpîlnaşiu, a votat pentru stabilitate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat verdictul: Primarul Zalăului scapă de incompatibilitate

Mai multe pentru tine:
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat