Un tânăr de 20 de ani a înjunghiat două femei, mamă și fiică. Bărbatul a intrat peste ele în casă

0
Publicat:

Două femei în vârstă de 72 şi 32 de ani, mamă şi fiică, din localitatea Poieneşti Deal, au fost agresate, sâmbătă noaptea, de un tânăr care a intrat peste ele în casă, conform Agerpres.

"Poliţia oraşului Vaslui a fost sesizată, prin apel 112, de către două femei din comuna Poieneşti, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns fără drept în locuinţa lor şi le-ar fi agresat cu un obiect tăietor-înţepător. În sesizare a fost indicat şi un prezumtiv autor, bărbat în vârstă de 20 de ani, din aceeaşi localitate.

În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi lovire sau alte violenţe", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Oana Şopu.

La locul producerii evenimentului s-a deplasat un echipaj SMURD Vaslui.

"Echipajul ambulanţei SMURD tip B2 a intervenit în comuna Poieneşti, pentru acordarea primului ajutor, stabilizarea şi transportul la o unitate medicală de urgenţă, în cazul a două femei rănite în urma unui atac cu un obiect tăietor. La sosirea echipajului de intervenţie au fost găsite două femei, care prezentau multiple plăgi înjunghiate, viaţa acestora fiind pusă în pericol.

Salvatorii au acordat primul ajutor şi au stabilizat victimele, ulterior acestea fiind transportate în stare de conştienţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui, Marius Stanciu.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile