Un bărbat din Vaslui a ajuns la spital cu arsuri grave pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetației din curte

0
Publicat:

Un bărbat a suferit arsuri pe jumătate din corp după ce a dat foc vegetaţiei uscate din curtea casei sale, într-o comună din Vaslui. În urma inncediului, au ars aproximativ 5.000 metri pătraţi de vegetaţie uscată.

Bărbatul a suferit arsuri severe pe jumătate din suprafața corpului FOTO arhivă Adevărul

La locul producerii incendiului a intervenit Serviciul de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă, care a solicitat sprijin din partea pompierilor militari.

„În urma incendiului, proprietarul locuinţei a suferit arsuri de gradele I şi II pe aproximativ jumătate din suprafaţa corporală, la nivelul feţei, abdomenului, toracelui anterior şi posterior. Medicul prezent la faţa locului a solicitat elicopterul SMURD de la Iaşi însă nu sunt sunt întrunite condiţiile unui zbor în siguranţă. Victima a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Municipal "Elena Beldiman" Bârlad", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

În urma incendiului, au ars aproximativ 5.000 metri pătraţi de vegetaţie uscată.

Plantație silvică distrusă de un incendiu

Arderea vegetației uscate a fost cauza unui alt incendiu izbucnit în județul Vaslui. Pompierii s-au luptat în 30 martie, timp de aproximativ șapte ore, pentru a stinge un incendiu izbucnit pe o plantaţie silvică din zona comunei vasluiene Stănileşti. Din cauza vântului extrem de puternic exista riscul de propagare la mai multe locuinţe şi un cimitir.

Pompieri, pădurari şi voluntari din judeţul Vaslui au acţionat timp de aproximativ şapte ore, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit pe o plantaţie silvică din zona comunei vasluiene Stănileşti şi s-a extins pe zeci de hectare de teren acoperit cu vegetaţie uscată şi copaci.

Cauza izbucnirii incendiului este, conform specialiştilor, focul deschis.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta pe aproximativ  40 hectare de vegetaţie uscată, iar din cauza vântului extrem de puternic exista riscul de propagare la o plantaţie cu puieţi de salcâm, sălcioară, ulm, tei şi stejar, precum şi la mai multe locuinţe şi un cimitir. Din cauza vegetaţiei uscate înalte de circa un metru, dar şi a vântului foarte puternic, incendiul s-a extins cu repeziciune şi a pătruns inclusiv în zona plantaţiei silvice. Au ars 55 hectare vegetaţie uscată şi aproximativ 60 hectare plantaţie de ulm, salcâm, tei şi stejar. Au fost salvate peste 40 hectare plantaţie silvică, circa 21 hectare plantaţie de pomi  fructiferi, şase locuinţe şi opt anexe gospodăreşti”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.

 La faţa locului au acţionat 15 pompieri militari, sprijiniţi de 40 de silvicultori şi 15 voluntari. Aceştia au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi un tractor pentru a trage mai multe brazde.

 Incendiul a fost lichidat, în jurul orei 20,00, forţele de intervenţie retrăgându-se la bază.

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită