Locuitorii celui mai sărac oraş din ţară nu au voie să se îmbolnăvească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spitalul prăşenesc a fost închis în primăvara lui 2011 FOTO:adevarul

Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui face eforturi disperate să deschidă un centru de permanenţă în oraşul Negreşti, acolo unde oamenii apelează la ambulanţă în caz că li se face rău şi sunt transportaţi la Vaslui, în loc să primească îngrijiri medicale într-o locaţie aflată la câţiva paşi.

Singura zonă din judeţul Vaslui unde medicii de familie se feresc să înfiinţeze un centru de permanenţă este cea a Negreştiului, spre disperarea Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, care nu a găsit, deocamdată, soluţii pentru deschiderea unui centru de permanenţă. Situaţia este una critică pentru oameni, mai ales că singurul spital din zonă, care primea bolnavi şi din localităţile apropiate din judeţul Neamţ, a fost închis de Guvernul condus de Emil Boc în primăvara anului 2011. 

„Noi am purtat discuţii cu reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Familie din Vaslui, precum şi cu medicii din oraşul Negreşti. Sperăm ca până la sfărşitul anului să se înfiinţeze un centru de permanenţă şi la Negreşti, deoarece acolo nu mai există alte unităţi sanitare decât cele ale medicilor de familie. Asta înseamnă că în perioadele de weekend şi sărbători legale asistenţa medicală nu poate fi acordată populaţiei din această zonă”, a declarat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.

Un astfel de centru oferă servicii medicale gratuite, iar oamenii nu necesită programare. Se poate asigura asistenţă medicală în afecţiunile acute şi în urgenţele medico-chirurgicale în limitele de competenţă ale medicului de familie şi posibilităţilor tehnice, oamenii pot primi trimitere către alte specialităţi medicale pentru ambulatorii sau chiar bilete de internare în spital, dar şi medicaţia în caz de urgenţă care se asigură prin trusa de urgenţă. Situaţia spitalului din Negreşti a fost discutată şi zilele trecute, în cadrul şedinţei de Dialog Social, atunci când prefectul Radu Renga a promis că va face o informare către Ministerul Sănătăţii pentru a transforma Spitalul din Negreşti în centru de zi.

Vă reamintim că, în primăvara anului 2011, Spitalul Orăşenesc din Negreşti a fost închis deşi era proaspăt modernizat şi dotat cu echipamente de sute de mii de euro. n luna mai a aceluiaşi an, consilierii locali au decis prin vot că unitatea sanitară să fie concesionată pe o perioadă de 15 ani unei societăţi din Bucureşti, însă, peste doar o lună, Consiuliul Local reziliează contractul, motivând că SC Hospital Clinic Dr. Filip S.R.L nu a respectat clauzele contractuale. Aceasta din urmă a decis să acţioneze Primăria Negreşti în judecată, iar de atunci şi până în prezent procesul se află în faza de recurs, următorul termen dat de magistraţii vasluieni fiind programat în luna septembrie a acestui an.  

Citeşte şi:

Primăria Negreşti cere 300.000 de lei pentru racordarea la gaz a spitalului din localitate, deşi unitatea spitalicească este închisă

Redeschiderea Spitalului din Negreşti, dezbătută în Camera Deputaţilor

Mai multe pentru tine:
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare