FOTO „Paradisul pierdut al copilăriei”. Vernisajul unei expoziţii dedicate adulţilor cu suflet de copil

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Copiii de azi, jucăriile de ieri FOTO Sabina Ghiorghe

Bârlădenii de toate vârstele au avut prilejul, de 1 iunie, să ia parte la o expoziţie inedită, vernisată la Muzeul „Vasile Pârvan”.

Bicicletele „Pegas”, trotinetele, celebrele jucării făcute de Fabrica Arădeanca, căluţi din lemn, ori jocuri de logică şi perspicacitate. Sunt câteva dintre exponatele care au putut fi admirate de publicul spectator la Muzeul „Vasile Pârvan”. Vernisajul a avut loc pe 1 iunie, de la ora 10.30, şi, de departe, cei mai încântaţi să vadă jucăriile care au încântat copilăria generaţiilor din anii ’60-’80 au fost adulţii. Câteva exponate sunt vechi de aproape 100 de ani. Evenimentul a fost prezentat de muzeograful organizator Alina Butnaru.

La eveniment a fost prezent colecţionarul care a pus piesele la dispoziţia muzeului bârlădean, ing. Cristian Dumitru: „Probabil veţi spune că nu am avut jucării când am fost copil. Nu e chiar aşa. Am avut jucării. Dar, după cum se ştie, ani în şir au fost fabricate aceleaşi modele şi părinţii ne făceau cadouri doar de moş Gerilă sau de ziua de naştere. Unele jucării mi le-am dorit atât de mult încât am strâs şi mi le-a cumpărat singur. Le-am păstrat pe toate şi am continuat să le adun toată viaţa”.

Colecţionarul este din Bucureşti şi a reuşit să adune peste 12.000 de exponate. Este preşedintele Asociaţiei Muzeul Jucăriilor.
La vernisaj a fost prezent şi primarul Constantin Constantinescu care a remarcat în vitrine câteva dintre jucăriile pe care le-a avut şi el când era copil: „Căluţul din lemn îmi părea mult mai mare decât îl văd acum”.
Expoziţia a fost completată cu imagini, fotografii ale copiilor de acum 30-50 de ani şi jucăriile lor.
Expoziţia va rămâne deschisă pănă pe 14 iulie.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”