Câte dosare de viol şi pedofilie sunt judecate anual în România. Clasamentul violenţei sexuale indică Bucureştiul în top, alături de Vaslui şi Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judecătorul Cristi Dănileţ, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a făcut publică o statistică a dosarelor penale privind infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale înregistrate în România în intervalul 2011-2015.

Analiza judecătorului Cristi Dănileţ ia în considerare strict cazurile de violenţă sexuală reclamate şi finalizate de procurori cu trimiterea dosarelor în instanţă. Statistica arată că, anual, în fiecare judeţ al României sunt trimise în medie în judecată 18 cazuri privind infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale. Majoritatea sunt infracţiuni de viol şi act sexual cu un minor.

Rezultatele cercetării magistratului CSM au în vedere două paliere. Primul priveşte numărul absolut de dosare trimise în instanţă în judeţele României. Pe primul loc în acest clasament se detaşează judeţul Iaşi, unde se înregistrează o creştere constantă, de la an la an, a cazurilor de violenţă sexuală, în special cele care fac referire la acte sexuale cu minori.

"În anii 2011 şi 2012 au fost în judeţul Iaşi de 2,5 ori mai multe dosare decât media; în anul 2014 a fost o explozie de dosare, de 5 ori mai mult decât media; iar până la jumătatea anului curent s-au înregistrat 34 de dosare, cam cât înregistrează un judeţ de top într-un singur an", notează Cristi Dănileţ într-o postare pe blogul personal.

În acelaşi top, judeţul Vaslui a ocupat locul 2 în intervalul 2011-2012 şi locul 3 în 2013. Pe de altă parte, municipiul Bucureşti este situat de statistică pe locul 2 din 2013 şi până în prezent. Celelalte două judeţe din top 5 sunt Constanţa şi Galaţi. Cele mai puţine dosare penale de violenţă sexuală au fost întocmite între 2011 şi 2014 în judeţele Harghita şi Covasna.

Al doilea palier al analizei judecătorului Dănileţ face referire la numărul de dosare trimise în instanţă raportat la populaţia judeţului. În acest clasament, judeţul "lider" este Vaslui, urmat de Iaşi, Botoşani, Vrancea şi Mehedinţi. Pe ultimele cinci locuri se situează Timiş, municipiul Bucureşti, Bihor, Harghita şi Covasna.

"Evident, numărul de infracţiuni reale comise este mai mare decât numărul de infracţiuni sesizate, care la rândul său este mai mare decât numărul de infracţiuni pentru care procurorii formulează acuzaţie. Faptul că într-un judeţ se înregistrează mai multe dosare ca în alt judeţ nu înseamnă neapărat că în primul se comit mai multe astfel de infracţiuni, ci poate că procurorii şi lucrătorii de poliţie judiciară sunt mai eficienţi ca în celălalt judeţ. Nu am însă datele necesare care să confirme sau să infirme această aserţiune", menţionează Dănileţ în postarea de pe blog.

Judecătorul CSM mai explică, în final, că deşi statisticile demonstrează o creştere a numărului de infracţiuni de viol, respectiv a celor de act sexual cu un minor, Noul Cod Penal intrat în vigoare la 1 febrruarie 2014 prevede pedepse mai blânde pentru autori decât codul penal anterior.

Mesaje de susţinere
 
Ziarul „Adevărul“ va continua campania „Dreptate pentru fata violată din Vaslui“ şi îi invităm pe toţi cititorii „Adevărul“ să transmită un mesaj de susţinere tinerei din Vaslui, folosind pe Facebook hashtag-ul ‪#‎violulecrima‬. Noi ne vom asigura că mesajele voastre vor ajunge la ea, iar o parte din ele vor fi publicate pe www.adevarul.ro şi în ediţia tipărită a ziarului.

Citiţi şi:

 Eleva violată de şapte bestii din Vaslui a mobilizat mii de oameni în jurul ei: „Fata aceasta e a noastră, a tuturor românilor”, „Să mergem la ea acasă, să o îmbrăţişăm“

Petiţie pentru arestarea bestiilor care au violat eleva din Vaslui. 28.000 de români au semnat petiţia: „Comportamentul animalic trebuie pedepsit“

Elevă din Vaslui, sechestrată şi violată de şapte indivizi la întoarcerea de la şcoală

Dezvăluiri cutremurătoare în cazul elevei din Vaslui, violată de şapte tineri: abuzată până la leşin, stropită cu alcool şi iarăşi batjocorită

Sentinţă-şoc la Vaslui. Judecătorii au decis eliberarea din arest a trei dintre cei şapte indivizi care au violat ore în şir o elevă, până la leşin

Gest incalificabil al unuia dintre cei 7 violatori din Vaslui, judecaţi în libertate după ce au violat o elevă până la leşin: „O să dau eu cu maşina peste voi“

Scrisoare deschisă adresată de ONG-uri preşedintelui Iohannis şi ministrului Justiţiei, în cazul eliberării celor 7 tineri care au violat o elevă din Vaslui

Mai multe pentru tine:
Martorul care poate înclina balanța anchetei. Rolul neașteptat al fostei menajere în cazul morții Rodicăi Stănoiu
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi