Tina Cojocaru: “Cărţile soţului meu nu rămâneau pe raft, sunt cărţi la care mai am doar un singur exemplar”

Unul din marii scriitori ai judeţului Mehedinţi este Romulus Cojocaru (1934 – 2007), poet, prozator, editor, arhitect de reviste, avocat.

S-a născut la 9 august 1934, în localitatea Punghina, judeţul Mehedinţi, părinţii numindu-se Elena şi Aristică Cojocaru, ţărani. Este absolvent al Şcolii Pedagogice Turnu Severin (1954) şi al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1961). De atunci încoace a practicat avocatura, profesie care i-a oferit nenumărate ocazii să cunoască oamenii şi spaţiile sociale ori politice în care aceştia se mişcă şi trăiesc.

Soţia marelui prozator mehedinţean, Tina Cojocaru, spune că Romulus Cojocaru a ajutat de-a lungul anilor foarte mulţi tineri talentaţi, iar pentru că după 1990, în general, scriitori mai pot să publice o carte doar cu ajutorul unui sponsor, acesta l-a avut alături pe omul de afaceri Paul Tudor, originar din Mehedinţi.

“Era un om minunat, ţinea foarte mult la familie, îl iubea foarte mult pe fiul nostru, pe Mac, cât şi pe nepotul nostru, pe Armand. Îşi dăruia sufletul pentru familie, pentru prieteni. Cred că nu a existat vreo persoană care să apeleze şi să nu o ajute dacă a putut. Să ştiţi că sunt foarte mulţi scriitori pe care soţul meu i-a promovat, îi premia cu ajutorul unui sponsor deosebit, domnul Paul Tudor”, spune doamna Tina.

În 1960 a debutat cu versuri  în “Luceafărul”, iar editorial cu volumul “Punct căzut” (1969). A continuat să scrie poezii, renunite în volumele: “Poeme” (1975), “Flori de mac” (1977), “Clar de pământ” (1979), “Vorbele vântului” (1981), “Stihuri” (1982), “Pasărea albă” (1977), “Poezii” (2002). Romulus Cojocaru rămâne un bun povestitor, iar romanele sale, atât cele publicate înainte de 1989, dar şi după, sunt o dovadă meritorie a exprimării în limba vorbită, de savuroase acroşeuri cu subtilităţi şi creionări de personaje reperabile. În această privinţă romanele se intitulează: “Apărătorul în derută” (1979), “Apărătorul acuză” (1981), “Ristea Împărat” (1984), “Părinţii” (1984), “Împăraţii”(1985), “Nunta” (1986), “Întoarcerea” (1987), “Poveste de dragoste” (1988), “Femeia, precum un şarpe” (1992), “Apărătorul şi zeiţa” (1992), “Cuibul de rândunică” (1998), “Tărăşenii – poveşti” (1995).

În anii dinainte de 1989, cărţile marilor scriitori români se vindeau foarte bine, era un privilegiu să reuşeşti să achiziţionezi o carte semnată de Adrian Păunescu, Radu Tudoran, Marin Preda ori Fănuş Neagu. Aşa se întâmpla şi în cazul mehedinţeanului Romulus Cojocaru, ale cărui cărţi dispăreau foarte repede de pe rafturile librăriilor.

“Cărţile soţului meu nu rămâneau pe raft, sunt cărţi la care mai am doar un singur exemplar. Toate se dădeau, I le l-au din mână. A fost un norocos pentru că era foarte îndrăgit în oraşul nostru Turnu Severin şi în Mehedinţi. Sunt cărţi pe care nu le mai laşi din mână atunci când le citeşti”, spune soţia prozatorului. Evident că toate aceste vânzări fabuloase au însemnat şi sume importante de bani, pe care scriitorul mehedinţean le obţinea le vremea respectivă. Este însă unul din puţinii scriitori din Mehedinţi care a reuşit această performanţă. Fiul său, Mac Cojocaru, care îl urmează pe tatăl său în cariera de avocat, îşi aminteşte că au fost cărţi pentru care Romulus Cojocaru a primit chiar şi suma de 120.000 de lei, ceea ce în timpul comunismului însemna foarte mult, dacă ne gândim că un autotuturism Dacia se cumpăra atunci cu 70.000 de lei. 

Pentru volumele “Flori de mac”, “Vorbele vântului”, “Tărăşenii” – lui Romulus Cojocaru i-au fost acordate premii ale Asociaţiei Scriitorilor din Craiova (1977, 1981, 1995), iar pentru romanul Ristea împărat a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1984. A colaborat la multe reviste de cultură şi literatură din ţară, „România literară", „Luceafărul", „Ramuri", „Tribuna", „Orizont", „Cronica" şi „Convorbiri literare", iar după anul 2000, a fost directorul revistei “Caligraf”.

Romulus Cojocaru s-a stins din viaţă în data de 31 martie 2007, la vârsta de 72 ani.