Șapte bărbați au fost arestați preventiv pentru tâlhărie și lipsire de libertate

0
Publicat:

Şapte bărbaţi din judeţele Mehedinţi şi Constanţa, cu vârste între 20 şi 54 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru tâlhărie calificată şi lipsire de libertate după ce, în urmă cu trei luni, au oprit o mașină care se deplasa pe Valea Cernei, i-au dat jos pe pasageri şi i-au dus în pădure, apoi au plecat cu maşina.

Foto: Arhivă

Potrivit IPJ Mehedinţi, la data de 28 ianuarie, ora 00,20, Poliţia oraşului Baia de Aramă a fost sesizată, de un bărbat, de 30 de ani, din comuna Izverna, cu privire la faptul că trei bărbaţi, în timp ce se deplasau, cu un autoturism, pe DN 67D, au fost opriţi în trafic, moment în care mai multe persoane ar fi spart geamul şi ar fi sustras cheile autovehiculului şi telefoane mobile.

„Din cercetările efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Mehedinţi a reieşit că trei bărbaţi, cu vârste între 20 şi 28 de ani, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DN 67D, zona denumită Valea Cernei, au fost opriţi în trafic de un autoturism prevăzut cu stroboscoape. Ulterior, în zonă, a mai oprit un alt autovehicul. Din autoturisme au coborât mai multe persoane îmbrăcate în haine de culoare închisă, cu feţele acoperite cu cagule şi purtând mănuşi, care şi-au declinat calitatea oficială, iar, prin folosirea unui pistol tip airsoft şi a unor substanţe lacrimogene, au reuşit extragerea ocupanţilor autoturismului oprit. Ulterior, prin întrebuinţarea unor acte de violenţă şi ameninţări, cele trei persoane au fost imobilizate şi transportate pe un drum adiacent şi izolat, fiind deposedate de telefoane mobile şi de cheile autoturismului", informează IPJ Mehedinţi.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul poliţiştilor Poliţiei oraşului Herculane, au fost identificaţi bănuiţii, fiind vorba de 7 bărbaţi, cu vârste între 20 şi 54 de ani, iar Judecătoria Baia de Aramă a emis 8 mandate de percheziţie domiciliară, 7 dintre acestea în judeţul Constanţa, iar unul în judeţul Mehedinţi.

În urma percheziţiilor au fost descoperite şi ridicate două autoturisme, trei staţii emisie recepţie, 3 pistoale, 2 puşti tip airsoft, o pungă cu un kilogram de muniţie, 3 recipiente cu gaz comprimat, obiecte tăietor - înţepătoare, cagule, mănuşi de protecţie din material textil, articole vestimentare şi 15 telefoane mobile.

Şapte bărbaţi au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, în vederea audierii şi luării măsurilor preventive, iar ulterior Judecătoria Baia de Aramă a dispus arestarea preventivă a acestora pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată şi lipsire de libertate.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată