Revolta deţinuţilor a ajuns şi în Penitenciarul din Tulcea. Puşcăriaşii au cerut graţierea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Revolta cuprinde şi deţinuţii de la Penitenciarul din Tulcea. Câţiva dintre ei au cerut condiţii mai bune şi graţierea şi s-au făcut auziţi după ce au bătut în gratii.

Mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul din Tulcea s-au alăturat valului de răsculaţi din ţară şi au protestat faţă de condiiile din spatele gratiilor.

Ionuţ Rotaru, inspector principal de penitenciare, a precizat faptul că mai mulţi deţinuţi din Secţia semideschis din cadrul penitenciarului au protestat miercuri faţă de condiţiile de după gratii, iar o parte dintre ei au cerut graţierea. Protestul s-a limitat la a bate în gratii, iar ulterior s-au calmat.

Raluca Prună, ministrul Justiţiei, a declarat miercuri, referitor la protestele deţinuţilor din mai multe penitenciare din ţară, că nu va lua măsuri sub presiune, cerându-le condamnaţilor să mai aibă răbdare pentru ca societatea să poată fi consultată în legătură cu problemele din închisori.

„Am luat cunoştinţă de evenimentele recente din mai multe penitenciare. Potrivit datelor ANP în opt din 45 de penitenciare există evenimente tensionate, între timp fiind şi alte unităţi de penitenciar, Tulcea, spre exemplu, care s-au alăturat“, a mai declarat ministrul.

Ministrul Justiţiei a precizat că a avut discuţii cu mai mulţi deţinuţi şi că ştie care sunt problemele acestora. Raluca Prună a precizat că la preluarea mandatului a "moştenit" o serie de documentă, fără nicio măsură concretă, referitoare la situaţia din penitenciare, menţionând că acestea sunt probleme "restante" ale sistemului judiciare.

Pe aceeaşi temă:

Răscoală la Penitenciarul Iaşi. Deţinuţii au ocupat curtea închisorii, au dat foc unei celule şi strigă „Jos comuniştii!“ 

Protest violent al deţinuţilor închişi la Penitenciarul Iaşi. O cameră de detenţie a fost incendiată

Revoltă în Penitenciarul Botoşani: deţinuţii scandează „Vrem condiţii“ şi „Nu cedăm“

Mai multe pentru tine:
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cele trei zodii care intră în cea mai bună perioadă din viața lor! Horoscopul karmic, mai pozitiv ca niciodată pentru acești nativi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Dan Bălan, reacții în val după concertul „Soundstalgic” din Chișinău. Fanii spun că artistul este „de nerecunoscut” și că „foarte mult a slăbit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Crește lista infidelităților Reginei Letizia. În timp ce Felipe flirta cu femei frumoase, soția lui schimba amanții la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete