Locuri de joacă pentru copiii din Valea Nucarilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spaţii de recreere pe timpul vacanţei FOTO CJ Tulcea

La Valea Nucarilor, localitate situată în centrul judeţului Tulcea, s-au inaugurat două locuri de joacă pentru copiii din comună. Pe timpul nopţii, spaţiile vor fi păzite.

Unul dintre cele două locuri de joacă este amplasat în zona şcolii din satul Iazurile, iar cel de-al doilea este vis-a-vis de sediul primăriei (în satul – reşedinţă de comună – Valea Nucarilor).

Investiţia, care se ridică la aproximativ 200.000 de lei, s-a realizat din fondurile primăriei Valea Nucarilor, în folosul micuţilor din aceste localităţi.

„Copiii se pot juca în aceste două spaţii special amenajate. Pe timpul nopţii vom încerca să asigurăm paza“, a spus Maria Lenţa, edil al comunei Valea Nucarilor.

„Vorbim despre investiţii realizate prin eforturile financiare ale primăriei, iar în acest sens nu putem decât să o felicităm pe Maria Lenţa, primar al comunei, pentru faptul că este aproape de oamenii din satele componente ale comunei, că realizează investiţii în beneficiul copiilor din Valea Nucarilor“, spune Liliana Marinescu, administrator public al CJ Tulcea.

În Valea Nucarilor trăiesc peste 3.000 de persoane. Comuna are 3 grădiniţe şi două şcoli.

Vă mai recomandăm:

Plaja Vadu, ultimul refugiu. Colţul de Rai interzis cândva turiştilor vă aşteaptă cu hectare întregi de plajă virgină

FOTO Jurilovca, poarta Raiului de la intrarea în Delta Dunării

FOTO Niculiţel, tărâmul strugurilor şi al mănăstirilor

FOTO Luncaviţa, satul teilor şi al nopţilor senine


 

Mai multe pentru tine:
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete